romanialibera.ro

„O să revină cu noi forțe”. Igor Grosu susține că Ana Revenco va lucra într-o instituție de stat

Fosta conducere a Ministerului Afacerilor Interne Ana Revenco se va alege cu o funcție în cadrul unei instituții de stat. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului Igor Grosu. Cel din urmă a spus că Revenco este o profesionistă și va reveni cu noi forțe. 

Grosu a fost întrebat dacă s-au grăbit cei trei miniștri – Ana Revenco, Anatolie Topală și Lilia Dabija – atunci când și-au depus demisiile. De menționat că demisia Anei Revenco a fost solicitată, anterior, atât de societatea civilă, cât și unele forțe politice de la Chișinău. Se întâmpla după ce 3 oameni, între care doi ofițeri aflați la datorie, și-au pierdut viața în atacul armat de pe Aeroportul Chișinău.

„Eu vreau să vă spun că oamenii aceștia îs colegi de-ai noștri care o să se regăsească în alte instituții, în care noi avem nevoie de capacitățile lor”, a menționat Grosu cu referire la foștii miniștri.

Întrebat unde se va regăsi Ana Revenco, el a declarat: „Să așteptăm un pic. (…) E un domeniu conex, e ceva în care dumneaei…”. Revenco va activa într-o instituție de stat, a precizat Grosu.

„Este o profesionistă, a spus și pune foarte mult suflet în ceea ce face și noi avem nevoie de ajutorul ei. Eu sper foarte mult că foarte curând o să revină cu noi forțe”, a conchis Igor Grosu la „Cutia Neagră” de la TV8.

Amintim că Ana Revenco a venit la șefia Ministerului de Interne pe 6 august 2021. Revenco a fost numită în funcție, inițial, în guvernul condus de fostul premier Natalia Gavrilița. Ea și-a păstrat fotoliul și după demisia Nataliei Gavrilița, fiind numită ministru al MAI pe 16 februarie 2022, în Guvernul Recean.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

colaj NM

Tineri mobilizați pe Telegram pentru proteste violente în Moldova: oamenii legii au deconspirat o grupare care pregătea dezordini în masă

Un grup infracțional suspectat că pregătea acțiuni violente și dezordini în masă în Republica Moldova este investigat de oamenii legii. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat sâmbătă, 24 octombrie, că membrii grupării ar fi încercat să mobilizeze tineri la proteste care ar fi putut degenera în violențe.

Conform datelor preliminare ale anchetei, din octombrie, membrii grupului ar fi acționat coordonat, urmărind obținerea unor beneficii financiare și organizarea unor acțiuni violente, inclusiv distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor publice și private.

Pentru a atrage participanți, suspecții ar fi creat profiluri false pe TikTok și Facebook, precum și canale pe Telegram, inclusiv unul cu denumirea „ProtestMD”. Unele dintre acestea ar fi fost gestionate din afara țării. Prin intermediul lor, ar fi fost mobilizați în special tineri din instituțiile de învățământ profesional și superior.

Pe 23 octombrie, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) și ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), împreună cu procurorii PCCOCS și cu sprijinul angajaților BPDS „Fulger”, au efectuat mai multe percheziții în Chișinău, precum și în centrul și nordu țării. Acțiunile au vizat persoane suspectate că ar fi lansat apeluri și ar fi instigat la violență și dezordini în masă.

„În urma acțiunilor desfășurate au fost obținute date care indică implicarea și atragerea tinerilor în activități de instigare, prin metode de manipulare, care ar fi urmărit diminuarea percepției asupra consecințelor acestor acțiuni”, a menționat IGP.

Persoanele suspectate cooperează în prezent cu oamenii legii, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea celorlalte persoane implicate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: