Andrei Mardari | NewsMaker

„Oameni buni, am greșit”. Alexei Buzu și-a cerut scuze pentru cuvântul „bîdle” la o întâlnire publică VIDEO

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, și-a cerut scuze public după ce, în cadrul unei întâlniri cu cetățenii din satul Pelenia, raionul Drochia, a folosit cuvântul „bîdle” într-o discuție despre alegerile parlamentare.

„Oameni buni, prieteni, am greșit. Am utilizat un cuvânt nepotrivit, un cuvânt care a jignit. Indiferent de contextul în care acesta a fost utilizat, acesta a jignit mai mulți cetățeni și, pentru aceasta, îmi cer scuze de la dumneavoastră”, a declarat oficialul.

Buzu a adăugat că rolul său de ministru este să promoveze solidaritatea și coeziunea: „iar atunci când utilizăm cuvinte jignitoare, nu facem acest lucru”.

„Înțeleg foarte mult că comportamentul, discursul unui ministru, trebuie să aibă standarde mult mai înalte și, pentru aceasta, îmi cer scuze de la dumneavoastră”, a conchis Buzu.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a ajuns în centrul unui scandal după ce, la o întâlnire cu cetățenii din satul Pelenia, raionul Drochia, a afirmat că alegerile parlamentare din septembrie vor arăta dacă „suntem popor sau suntem bîdle”. Declarația a generat un val de critici din partea mai multor concurenți electorali – unii au catalogat expresia drept „limbaj stradal”, iar alții au anunțat că vor sesiza Comisia Electorală Centrală (CEC).

În reacție, Alexei Buzu, care face campanie pentru PAS, deși nu figurează pe lista candidaților la parlamentare, a spus că imaginile video ar fi fost „scoase din context” și ar avea scopul „de a semăna confuzie” în rândul cetățenilor.

Pe 8 septembrie, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a lansat un apel către concurenții electorali și reprezentanții acestora, cerându-le să evite limbajul instigator la ură și discriminare. Ombudsmanul a precizat că discursurile politice trebuie să rămână în limitele respectului față de alegători și contracandidați.

La rândul său, președinta CEC, Angelica Caraman, a declarat pentru presă că instituția nu a recepționat nicio sesizare sau contestație în legătură cu declarațiile lui Alexei Buzu, dar că va examina cazul în eventualitatea în care o astfel de plângere va fi depusă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Candidat-surpriză în Transnistria/ Temerile lui Dodon la Moscova/ Chișinăul trage Moldova după el?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Chiveri acuză Tiraspolul că oferă răspunsuri formale la implementarea proiectelor
— Comisia de la Veneția cere revizuirea regulilor Parlamentului
— Vadim Cravciuc, primul pretendent la fotoliul lui Krasnoselski
— Experți: reforma teritorială a Moldovei, cu impact asupra fondurilor UE
— 135 de candidați pentru 35 de mandate în APG
— O navă care se îndrepta spre Moldova, lovită de drone în Marea Neagră
— Fără manipulare cu AI și bani pentru voturi la alegerile din Găgăuzia
— Arest preventiv pentru cei 8 reținuți în dosarul de escrocherie cu criptomonede
— Candidatul PAS la Primăria Chișinău: Hajder, Bolea sau Belous?
— Liniștit, verde și cu ambuteiaje: cum văd oamenii Chișinăul?
— Moldova deschide negocierile pentru 17 capitole de aderare la UE
— PL cere ca SIS și Procuratura să verifice vizita lui Dodon la Moscova
— Grosu, despre serverele Yandex: „Legal, în Țările de Jos, dar fizic…”
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: