Jens Stoltenberg, Mircea Geoană

Oficial NATO: Moldova este aici ca să ne spună că are nevoie de ajutor. Fiecare națiune trebuie să-și decidă calea

Republica Moldova participă la reuniunea miniştrilor afacerilor externe a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) pentru a spune că are nevoie de ajutor. „Fiecare națiune ar trebui să-și poată decide propria cale”, a spus Mircea Geoană, secretar general adjunct al Alianței, în cadrul evenimentului organizat de Institutul Aspen România pe 29 noiembrie.

Republica Moldova este specială pentru România și pentru noi (NATO, nota redacției). Pentru prima oară avem un ministru de externe al Moldovei care participă la întâlnirile NATO. Este o țară neutră și respectăm asta. În Constituție scrie că este o țară neutră. Dar o cunoaștem pe președintele Maia Sandu, este un lider formidabil, în circumstanțe dificile – vedem șantajul energetic, colapsul sistemului energetic din cauza războiului din Ucraina. Ei sunt aici ca să ne spună că au nevoie de ajutor pentru a depăși o situație foarte dificilă”

NATO își face datoria, Moldova este un partener al NATO și al UE, care i-a acordat Moldovei perspectiva europeană la fel ca în cazul Ucrainei și Georgiei„, a declarat oficialul.

Mircea Geoană, supranumit de presa română „Numărul 2 în NATO” a adăugat că fiecare țară trebuie să își aleagă calea.

Cred că fiecare națiune ar trebui să-și poată decide propria cale, noi respectăm faptul că Moldova este o țară neutră. Maia Sandu ne-a spus că ei nu văd neutralitatea ca pe un element de slăbiciune. Neutralitatea se schimbă în Europa, Finlanda și Suedia au decis după zeci de ani de neutralitate să renunțe la acea neutralitate din cauza Rusiei și să se alăture NATO”, a adăugat NATO.

Secretarul general adjunct al NATO a adăugat că Alianța nu este doar un model de securitate, ci și unul economic.

***

Amintim că reuniunea miniştrilor afacerilor externe a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) are loc la Bucureşti în zilele de 29 şi 30 noiembrie 2022, fiind prezidată de secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Republica Moldova a fost invitată, în premieră, să participe la reuniunea miniștrilor de Externe NATO. Delegația Republicii Moldova va fi condusă de vicepremierul Nicu Popescu.

Participarea țării noastre la ministeriala NATO va avea loc miercuri în cadrul sesiunilor de lucru în format aliați și parteneri, la care au fost invitați – Republica Moldova, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.

În capitala României, vicepremierul Nicu Popescu va avea și un program bilateral, fiind primit de președinta interimară a Senatului României, Alina Ștefania Gorghiu, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, precum și de alți lideri politici de la București.

 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: