BBC

OMS avertizează: Pandemia de COVID-19 se agravează la nivel mondial

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a estimat luni că pandemia de coronavirus „se agravează” în lume şi recomandă precauţie. Directorul instituției,Tedros Adhanom Ghebreyesus, a recomandat ca, „în măsura posibilului”, oamenii să păstreze cel puţin un metru distanţă de alte persoane, să se spele pe mâini, să-şi acopere faţa când tuşesc şi să poarte mască atunci când iau parte la proteste.

„Cu toate că situaţia în Europa se ameliorează, în lume ea se agravează”, a declarat directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus în timpul unei conferinţe de presă online, la Geneva, potrivit News.ro.

„OMS a primit informații despre aproape 7 mln de cazuri de infectare cu noul coronavirus și aproape 400 000 de decese”, a menționat oficialul.

Potrivit acestuia, aproape 75% dintre cazurile noi înregistrate pe 7 iunie sunt în America și sudul Asiei.

Directorul OMS a precizat, cu privire la protestele declanşate de la moartea americanului George Floyd, că “susţine pe deplin egalitatea şi mişcarea globală împotriva rasismului”. Tedros Adhanom Ghebreyesus a recomandat însă ca, ″în măsura posibilului”, oamenii să păstreze cel puţin un metru distanţă de alte persoane, să se spele pe mâini, să-şi acopere faţa când tuşesc şi să poarte mască atunci când iau parte la proteste.

Potrivit platformei worldometers.info, până în dimineața de 9 iunie au fost înregistrate peste 7,3 mln de îmbolnăviri cu noul coronavirus și peste 408 mii de decese. De asemenea, peste 3,5 mln de oameni au reușit să se însănătoșească. Cele mai mult cazuri de îmbolnăviri sunt raportate în SUA, Brazilia și Rusia.

În Republica Moldova, până în prezent au fost înregistrate 9807 cazuri de îmbolnăviri, 353 de decese și 5738 de însănătoșiri.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

HotNews

Moscova și Kievul au convenit asupra unui armistițiu în orașul Oleșki, ocupat de Rusia din 2022, pentru desfășurarea unei operațiuni umanitare

Rusia și Ucraina au confirmat acordul privind încetarea temporară a focului în orașul ucrainean Oleșki, din regiunea Herson, pentru desfășurarea unei operațiuni umanitare, anunțat anterior de Washington. Armistițiul va intra în vigoare marți, 27 octombrie, la ora 03:00 (04:00, ora Moscovei).

„Pentru a asigura siguranța oamenilor și livrarea ajutoarelor esențiale, vor fi efectuate verificări tehnice și vor fi luate măsuri pentru a garanta deplasarea în siguranță a unui convoi umanitar către orașul Oleșki, din regiunea Herson”, a declarat șeful Statului Major al armatei ruse, Valerii Gherasimov, potrivit Meduza.

Avocatul Poporului din Ucraina, Dmitro Lubineț, a confirmat, la rândul său, acordul privind încetarea focului și desfășurarea operațiunii umanitare. El a avertizat că misiunea va fi foarte dificilă și că aceasta se va desfășura treptat.

Pe 23 octombrie, Casa Albă a anunțat că Rusia și Ucraina au convenit să suspende temporar luptele în Oleșki, pentru a le permite locuitorilor să părăsească orașul în siguranță. Potrivit administrației americane, acordul a fost obținut cu implicarea primei doamne a SUA, Melania Trump.

Oleșki, ocupat de forțele ruse în primele zile ale invaziei pe scară largă a Ucrainei, în 2022, se confruntă cu o criză umanitară gravă. În toamna anului 2026, locuitorii au rămas fără alimente și electricitate și nu mai au acces la servicii medicale adecvate. Totodată, aceștia nu pot părăsi orașul în siguranță.

Pe fondul crizei umanitare, Papa Leon al XIV-lea a discutat telefonic cu președintele rus Vladimir Putin și i-a cerut să accepte o încetare a focului, pentru a permite livrarea ajutoarelor umanitare și evacuarea voluntară și în siguranță a locuitorilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: