PIERRE ALBOUY/AFP via Getty Images

OMS avertizează: Sistemul de sănătate din Fâșia Gaza este „în genunchi”

Sistemul de sănătate din Fâșia Gaza este „în genunchi”, a avertizat vineri directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în fața Consiliului de Securitate al ONU, menționând că jumătate din cele 36 de spitale ale enclavei nu mai funcționează „deloc”, scrie Agerpres cu referire la AFP.

„Situația de pe teren este imposibil de descris: coridoarele spitalelor în care sunt îngrămădiți răniți, bolnavi şi muribunzi, morgi pline, operații fără anestezie, zeci de mii de oameni refugiați în spitale”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, menționând peste 250 de atacuri asupra instituțiilor sanitare din Gaza şi Cisiordania de la începutul războiului declanșat de atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie şi 25 împotriva unor instituții din Israel.

„Înțeleg prin ce trec copiii din Gaza, pentru că eu am trăit același lucru când eram copil”, a remarcat directorul general al OMS, originar din Tigray, în Etiopia.

„Zgomotul împușcăturilor şi obuzelor care șuierau prin aer, mirosul de fum după ce au lovit, gloanțe, trasoare în noapte, frica, suferința”, a descris el, denunțând, pe de altă parte, atacurile „barbare” din 7 octombrie şi cerând eliberarea ostaticilor Hamas.

La începutul ședinței sale, Consiliul de Securitate a păstrat un minut de reculegere în omagiu victimelor atacurilor Hamas împotriva Israelului (1.200 de morți conform bilanțului revizuit al autorităților israeliene), civililor uciși în bombardamentele din Fâșia Gaza (peste 11.000 de morți, potrivit Ministerului Sănătății Hamas), precum şi jurnaliștilor şi personalului ONU care şi-au pierdut viața de la începutul acestui război.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: