Parlament

ONU ar fi cerut angajaților să evite cuvintele „război” sau „invazie” în contextul situației din Ucraina

Organizația Națiunilor Unite (ONU) ar fi trimis un e-mail angajaților, în care le-a recomandat să nu utilizeze cuvintele „război” sau „invazie” pentru a descrie situația din Ucraina, scrie  The Irish Times. Informația a fost preluată și de The Guardian, care a solicitat un comentariu din partea organizației, însă deocamdată fără succes.

Potrivit jurnaliștilor străini, decizia ar avea drept scop „păstrarea echidistanței politice”. Angajații sunt sfătuiți să utilizeze cuvintele „conflict” și „ofensivă militară” cu referire la situația din Ucraina. De asemenea, acestora li s-ar fi interzis să utilizeze steagul Ucrainei pe rețelele de socializare, în semn de solidaritate cu această țară.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Getty Images

Emisarii lui Trump au ajuns la Moscova pentru negocieri privind încheierea războiului din Ucraina

Emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au ajuns sâmbătă, 5 septembrie, la Moscova, relatează presa de stat rusă și Reuters. Cei doi au fost întâmpinați pe aeroportul Vnukovo de reprezentantul special al președintelui rus, Kirill Dmitriev.

Witkoff și Kushner urmează să participe la o nouă rundă de negocieri privind încheierea războiului din Ucraina. Duminică, 6 septembrie, aceștia sunt așteptați să plece spre Kiev.

Zelenski acuză Rusia că a atacat aeroporturile ucrainene înaintea vizitei negociatorilor americani

Cu o zi înainte, pe 4 septembrie, președintele ucrainean Vladimir Zelenski anunțase că Ucraina intenționează să suspende atacurile aeriene asupra Rusiei pe durata vizitei negociatorilor americani la Moscova și să permită „funcționarea normală a spațiului aerian rusesc”.

În pofida acestui anunț, forțele ruse au continuat să atace teritoriul Ucrainei în noaptea de 4 spre 5 septembrie.

Zelenski susține că Rusia a vizat în mod deliberat aeroporturile din Kiev și Boryspil.

Noaptea au avut loc atacuri rusești demonstrative asupra aeroporturilor noastre – la Kiev și Boryspil. Au fost lovituri țintite, pentru prima dată după mult timp. Este evident că atacurile Rusiei asupra aeroporturilor reprezintă o reacție la discuțiile și pregătirile privind posibilitatea ca partea americană să folosească un avion pentru a ajunge în Ucraina. Dronele ruso-iraniene Shahed sunt răspunsul la diplomația americană”, a scris Zelenski pe canalul său de Telegram, notează DW.

Președintele ucrainean a mai spus că Kievul a luat act de această acțiune și că, săptămâna viitoare, își va „ajusta în consecință” operațiunea privind spațiul aerian al Rusiei, devenit nesigur din cauza dronelor și rachetelor.

Totodată, Zelenski a subliniat că Ucraina nu reprezintă și nu va reprezenta o amenințare pentru diplomație.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: