Parlament

ONU se declară „oripilată” de imaginile în care soldații ucraineni sunt decapitați de ruși

Misiunea ONU pentru drepturile omului în Ucraina s-a declarat „oripilată” de înregistrarea video apărută pe rețelele sociale, care pare să arate un soldat rus în timp ce decapitează cu cuţitul un prizonier ucrainean, scrie Digi24.

Misiunea evocă de asemenea o a doua înregistrare video, care arată „corpurile mutilate, aparent ale unor prizonieri de război ucraineni”, şi cere ca „aceste incidente să facă obiectul unei anchete reale şi ca autorii să fie traşi la răspundere”.

La rândul său, Uniunea Europeană „va cere socoteală tuturor autorilor şi complicilor la crime de război” în Ucraina, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a şefului diplomaţiei europene, într-o primă reacţie după difuzarea înregistrării video respective.

UE „nu are informaţii despre veridicitatea acestei înregistrări video”, dar, „dacă ea se confirmă, este vorba de o nouă reamintire brutală a naturii inumane a agresiunii ruse”, a afirmat Nabila Massrali, purtătoare de cuvânt a şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, într-o conferinţă de presă zilnică la Bruxelles.

Kremlinul a declarat că înregistrarea video difuzată pe reţele de social media în care se presupune că soldaţi ruşi îl decapitează pe un militar ucrainean trebuie „verificată”.

„Pentru început trebuie verificată veridicitatea imaginilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în briefingul său de presă zilnic.

Peskov a recunoscut că imaginile sunt „teribile”, dar a insistat asupra necesităţii confirmării autenticităţii înregistrării.

„Aceasta ar putea constitui un motiv pentru a investiga dacă asta a avut loc în realitate şi dacă da, cine a făcut-o şi unde”, a adăugat el.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat miercuri deschiderea unei anchete pentru identificarea autorilor decapitării cu un cuţit, de către un presupus soldat rus, a unui prizonier ucrainean încă în viaţă într-o înregistrare video aparent filmată vara trecută.

„A apărut o înregistrare video pe o reţea a ocupanţilor ruşi care demonstrează natura lor bestială, în care un prizonier ucrainean este torturat cu brutalitate şi i se taie capul”, a declarat serviciul secret ucrainean într-o notă oficială postată pe canalul său Telegram.

Amintim că, în seara zilei de 11 aprilie, pe internet a fost publicat un video în care un soldat ucrainean este decapitat . La scurt timp după apariția imaginilor, șeful Administrației prezidențiale de la Kiev Andrei Ermak a publicat un mesaj scurt: „Pentru toate va urma un răspuns și se va trage la răspundere”. NM nu publică imaginile video din motive etice.

Ulterior, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a venit cu reacție. Liderul de la Kiev a declarat că Ucraina nu va ierta criminalii, iar pentru toate ororile va exista targere la răspundere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.




Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Uzina Metalurgică de la Râbnița riscă să rămână fără autorizație? Explicația Inspectoratului pentru Protecția Mediului

Autorizația de mediu a Uzinei Metalurgice Moldovenești din Râbnița expiră astăzi, pe 20 octombrie. Deși întreprinderea a solicitat o nouă autorizație, aceasta nu a fost emisă deocamdată. Eliberarea documentului depinde de finalizarea verificărilor efectuate de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, relatează Moldova 1. Potrivit sursei citate, până la obținerea actului, uzina nu va putea efectua operațiuni de import și export de materii prime și deșeuri.

Potrivit sursei citate, uzina nu a solicitat prelungirea autorizației vechi, ci eliberarea unei autorizații integrate de mediu, în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în 2025. Procedura a fost inițiată anul trecut, când întreprinderea a depus un raport de referință, transmis ulterior Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) pentru verificare.

În urma primei verificări, au fost identificate anumite nereguli, iar reprezentanții uzinei au comunicat că acestea au fost înlăturate, a explicat directorul Agenției de Mediu, Nicolae Belitei. Ulterior, Agenția de Mediu a solicitat o verificare repetată, dar încă nu a primit concluziile inspectorilor.

Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Dorin Poverjuc, a declarat că verificările sunt în desfășurare și că nu există deocamdată rezultate noi.

Lipsa unei autorizații de mediu valabile ar putea duce la blocarea importurilor și exporturilor de materii prime și deșeuri ale Uzinei Metalurgice din Râbnița. Asemenea operațiuni pot fi efectuate doar între agenți economici autorizați, a declarat, pentru Teleradio-Moldova, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. „Cea mai importantă activitate este exportul de deșeuri și importul de materie primă. Acest lucru se poate realiza doar între doi agenți economici autorizați, iar în cazul în care uzina nu va avea o autorizație, aceste operațiuni vor fi, cu siguranță, blocate”, a comunicat Hajder.

Potrivit sursei citate, pentru emiterea noului document, inspectorii trebuie să confrunte informațiile prezentate în raportul de referință cu situația reală din teren. La final, Inspectoratul urmează să comunice Agenției de Mediu dacă raportul poate fi acceptat, trebuie corectat sau este respins.

***

Menționăm că, ultima dată, autorizația de mediu a Uzinei Metalurgice Moldovenești din Râbnița a fost prelungită în octombrie 2025. Agenția de Mediu preciza atunci că termenul a fost prelungit din oficiu, în baza prevederilor Legii privind emisiile industriale. Detalii AICI.

Pe 15 octombrie, vicepremierul Valeriu Chiveri a declarat că prelungirea autorizației nu este doar o chestiune tehnică, ci ține și de procesul de reintegrare a țării. Potrivit oficialului, solicitările de facilități pentru companiile din stânga Nistrului nu pot fi privite separat de problemele nesoluționate de ani de zile, precum respectarea drepturilor copiilor și fermierilor sau accesul jurnaliștilor în regiune. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: