Facebook/Constantin vozian

„Orice început are și un sfârșit”. Constantin Vozian demisionează din funcția de administrator al Aeroportului Chișinău

Constantin Vozian a demisionat din funcția de administrator al Aeroportului Internațional Chișinău. Precizări în acest sens au fost făcute de Vozian, pe rețelele de socializare – pe 6 februarie. 

Vozian a scris că „orice început are și un sfârșit”.

În prima zi în care am acceptat provocarea de a conduce activitatea Aeroportului Internațional Chișinău, am conștientizat responsabilitatea enormă care mi-a fost încredințată. În pofida faptului că pe toată perioada cât am condus Aeroportul, atacurile mediatice aduse întreprinderii nu au contenit, Aeroportul Internațional Chișinău a reușit mai multe realizări importante. Companii aeriene cu renume internațional au anunțat despre lansarea/relansarea zborurilor spre/dinspre Aeroportul Internațional Chișinău – Aegean, Baltic Air, Lufthansa, Eurowings, Wizzair, El-Al, Israir, Arkia, Azal, etc..”, a menționat Vozian.

El a numit „banale” motivele pentru care a decis să demisioneze.

Motivele care m-au făcut să decid să îmi depun demisia sunt pe cât de banale, pe atât și de complexe. În calitate de Administrator, 90% din energia și timpul alocat activității este irosit pe respectarea unor proceduri birocratice total nepotrivite unei afaceri, dar mai cu seamă unui obiectiv strategic cum este Aeroportul Internațional Chișinău. Existența unui spectru limitat al atribuțiilor administratorului, obligativitatea de a coordona cu organele de conducere ale întreprinderii a marii majorități a deciziilor, chiar și a multor din ele care valoric nu reprezintă importanță majoră, fac din organul executiv al unei întreprinderi de stat un element care nu are posibilitate să se concentreze pe dezvoltarea durabilă a unei întreprinderi, respectarea formalităților devenind rutina zilnică a unui administrator”, a comunicat Vozian.

Urez succes noii conduceri și foștilor mei colegi de la întreprindere. Urmează un Aviation Event în premieră în Republica Moldova. Urmează implementarea sistemului de aterizare instrumentală ILS CAT 3. Urmează amenajarea unei noi parcări și foarte mult sper – reabilitarea monumentului istoric al Terminalului Vechi, pentru utilizarea acestuia în calitate de terminal low-cost. Urmează noi culmi și realizări mari. Personal sunt dispus să ofer tot suportul și priceperea pentru a asigura o tranziție civilizată de predare a atribuțiilor, în vederea asigurării desfășurării neîntrerupte a activității operaționale, asigurării siguranței zborurilor și securității aeronautice”, a adăugat el.

Vozian a ținut să menționeze că nu a fost impus să-și dea demisia.

Pentru a evita orice forme de speculații – nu am fost impus sau îndemnat să demisionez de absolut nimeni. Sunt convingerile mele personale. Activitatea în calitate de administrator al unei întreprinderi de stat înseamnă foarte mult sacrificiu, în detrimentul familiei, prietenilor și vieții care este cu părere de rău este extrem de scurtă și care cred că trebuie trăită acordând prioritate lucrurilor cu adevărat importante. În viitorul apropiat, mă voi dedica exclusiv familiei mele, care reprezintă valoarea supremă pentru mine și care are nevoie de mine mai mult ca niciodată”, a conchis Vozian.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Digi24

Eugen Tomac, desemnat prim-ministru al României. S-a născut în Ucraina și are cetățenia R. Moldova

Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat prim-ministru pe Eugen Tomac, consilierul său onorific pentru relația cu românii de pretutindeni. Șeful statului a anunțat nominalizarea în cadrul unei conferințe de presă din 4 iunie, la Palatul Cotroceni.

Îl desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma Guvernul, din poziția de prim-ministru. (…) Am ales ca propunere de prim-ministru o persoană independentă de partidele din Parlament. Dar o persoană care are experiența politică de a discuta cu fiecare dintre partidele din Parlament, pentru că e nevoie de consens de la multe partide, pe multe probleme. (…) E un act de responsabilitate din partea mea și aștept aceiași responsabilitate de la partidele politice”, a declarat Nicușor Dan.

La rândul său, Eugen Tomac s-a declarat „onorat” că i-a fost încredințată sarcina de a forma noul Executiv.

Înțeleg din plin contextul dificil prin care trecem, cunosc așteptările românilor și sunt conștient de provocările pe care trebuie să le depășim împreună. Viziunea mea este clară: România se află într-un moment care cere, înainte de orice, responsabilitate. Doar așa putem oferi României direcția clară de care avem nevoie. (…) În acest spirit, îmi asum cu bună credință această misiune de a propune țării o echipă guvernamentală profesionistă, care să muncească pentru cetățeni. (…) Voi prezenta României o echipă de specialiști, un guvern tehnic, nu unul politic”, a spus premierul desemnat.

În continuare, Eugen Tomac trebuie să negocieze cu fiecare formațiune politică din Parlament pentru a vedea dacă poate strânge o majoritate pentru învestirea cabinetului său de miniștri.

Conform Constituției României, prim-ministrul desemnat are la dispoziție 10 zile pentru a elabora un program de guvernare și lista de miniștri. De asemenea, „la cel mult 10 zile de la desemnare”, trebuie să aibă loc votul de încredere în Parlament.

Pentru instalarea Guvernului, este nevoie de votul a minim 233 de parlamentari.

Cine este Eugen Tomac

Eugen Tomac s-a născut pe 28 iunie 1981, în satul Babele, raionul Ismail, pe teritoriul actual al Ucrainei.

De-a lungul timpului, a ocupat mai multe funcții în administrația publică. A activat în Ministerul Afacerilor Externe și în Administrația Prezidențială, unde a fost responsabil de relația cu românii de pretutindeni și consilier al lui Traian Băsescu.

A fost ales deputat în Parlamentul României în 2012 și reales în 2016. Și-a exercitat mandatul până în iunie 2019, când a demisionat după alegerea sa în Parlamentul European.

Din 2019 este eurodeputat din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP). În actuala legislatură a Parlamentului European face parte din grupul Renew Europe.

Eugen Tomac este președintele PMP din 2022. Formațiunea a fost înființată în 2014 de fostul președinte Traian Băsescu.

În octombrie 2025, Nicușor Dan l-a numit pe Eugen Tomac consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni.

Eugen Tomac este un susținător al aderării Republicii Moldova la UE și al unirii Republicii Moldova cu România.

Acesta deține cetățenia României, Republicii Moldova și Ucrainei.

***

Amintim că România nu mai are Guvern cu puteri depline după ce, pe 5 mai, Ilie Bolojan și cabinetul său de miniștri au fost demiși printr-o moțiune de cenzură depusă de Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). PSD a făcut parte din coaliția de guvernare condusă de Bolojan, însă în aprilie i-a retras sprijinul politic, invocând nemulțumiri față de măsurile de austeritate și politicile de reducere a deficitului bugetar. După ce Bolojan a refuzat să demisioneze, social-democrații și-au retras miniștrii din Executiv și, ulterior, au depus, împreună cu AUR, moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului.

În prezent, Cabinetul Bolojan exercită atribuții interimare până la învestirea unui nou executiv.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: