Telegram/ Zelenskiy Official

Zelenski, scrisoare deschisă către Putin: „Vă propun o întâlnire”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, i-a adresat joi, 4 iunie, o scrisoare deschisă omologului său rus, Vladimir Putin, în care îl îndeamnă să pună capăt războiului. Oficialul i-a propus o întâlnire directă pentru a discuta despre încheierea conflictului militar.

Vladimir Zelenski menționează în scrisoare că cetățenii ruși au obosit de război și că resursele Kremlinului pentru continuarea conflictului „se reduc semnificativ”. Potrivit lui, datele părții ucrainene arată că, în mai, armata Rusiei a suferit pierderi de 30 000 de soldați. 63% dintre pierderile de pe câmpul de luptă sunt morți, iar 37% sunt răniți, a precizat liderul ucrainean.

„Nu este ca și cum noi, în Ucraina, ne-am preocupa de soarta soldaților ruși după tot ceea ce războiul dumneavoastră a adus țării noastre. Dar îmi pasă de ucraineni. Ne pierdem oamenii, iar fiecare pierdere este dureroasă pentru noi. Chiar și atunci când raportul dintre pierderile ucrainene și cele rusești este de unu la cinci sau unu la șase, acest lucru contează enorm”, a menționat președintele Zelenski.

Totodată, liderul de la Kiev a afirmat că dispune de informații potrivit cărora Putin analizează posibilitatea prelungirii războiului în următorii doi ani.

„Am văzut rapoarte de informații care arată că luați în calcul planuri pentru continuarea războiului până în 2027 și 2028. Știm, de asemenea, că sperați ca rachetele balistice să obțină ceea ce toate celelalte mijloace nu au reușit. Doriți să atrageți Belarusul și mai profund în acest război, iar noi suntem obligați să ne pregătim și pentru această posibilitate. Vedem că încercați să puneți la cale ceva în jurul Transnistriei. Propagandiștii dumneavoastră amenință, într-o formă sau alta, fiecare țară vecină cu Rusia. Chiar doriți să treceți prin toate acestea?”, a spus liderul de la Kiev.

Președintele Ucrainei i-a propus lui Vladimir Putin să înceapă discuții directe privind încetarea războiului.

„Vedem că Statele Unite ale Americii sunt concentrate în totalitate asupra problemei Iranului și ar fi greșit să așteptăm pur și simplu până când războiul din Europa va reveni în centrul atenției lor. Ucraina propune încheierea acestui război printr-un dialog direct între noi — și dumneavoastră. Vă propun o întâlnire”, a spus el.

Vladimir Zelenski a sugerat ca locații pentru o potențială întâlnire Elveția, Turcia sau țările arabe, care de-a lungul timpului au servit drept locații de discuții pentru rezolvarea conflictelor.

„La formatul bilateral care urmează să fie creat între noi s-ar putea alătura și alți participanți agreați. Întrucât războiul are loc în Europa, iar Ucraina are nevoie de garanții de securitate, în timp ce și dumneavoastră căutați garanții pentru propria securitate, ar fi logic să fie implicați cei care pot servi cu adevărat drept garanți. Credem că Europa trebuie să facă parte din acest proces — cei care au cu adevărat capacitatea de a influența situația. De asemenea, credem că Statele Unite trebuie să facă parte din proces. Acest lucru ar putea contribui la construirea unei noi arhitecturi de securitate pentru partea noastră de lume”, a adăugat oficialul.

Vladimir Zelenski a mai spus că Ucraina este deschisă pentru un armistițiu pe durata negocierilor de pace. Totodată, președintele a menționat că țara sa este pregătită și pentru un schimb complet de prizonieri de război, care, potrivit lui, ar putea deveni „un bun preludiu pentru încheierea războiului”.

„Dacă nu veți ajunge personal la concluzia că este timpul să puneți capăt acestui război, Ucraina va continua să lupte pentru existența sa. Vom avea pe cei care ne susțin. Dar și dumneavoastră va trebui să luptați mult mai greu pentru propria existență — nu pentru cea a Rusiei, ci pentru a dumneavoastră. Și aceasta nu este o amenințare din partea mea sau a Ucrainei. Este un fapt al istoriei Rusiei pe care îl cunoașteți foarte bine: atunci când Rusia obosește, vine schimbarea. Noi putem contribui la această oboseală”, a subliniat președintele.

Amintim că invazia Federației Ruse la scară largă în Ucraina a început pe 24 februarie 2022, la ordinul lui Vladimir Putin.

De la declanșarea agresiunii militare, armata rusă a ocupat parțial regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson. Pe 30 septembrie 2022, Vladimir Putin a semnat decretul privind anexarea celor patru regiuni ucrainene, deși armata rusă nu controlează nici în prezent integral teritoriul acestora.

După ce Donald Trump și-a început al doilea mandat de președinte al SUA, în ianuarie 2025, Washingtonul a intensificat eforturile diplomatice pentru a pune capăt războiului, fiind organizate mai multe runde de negocieri. Discuțiile nu au produs însă rezultate semnificative, cu excepția unor schimburi de prizonieri de război.

Iar din februarie 2026, când SUA și Israelul au început un război împotriva Iranului, negocierile dintre Ucraina și Rusia mediate de Washington au intrat în impas.

Între timp, cel mai complicat subiect pentru încheierea conflictului militar rămâne problema teritorială. Moscova cere recunoașterea controlului asupra regiunilor Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson și retragerea forțelor ucrainene din întreg teritoriul acestora, inclusiv din zone care nu sunt controlate de trupele ruse, în timp ce autoritățile ucrainene refuză orice cedări teritoriale.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

president.gospmr.org

Promo-LEX cere sancțiuni individuale pentru liderii nerecunoscuți de la Tiraspol: lui Krasnoselski – interdicție de intrare în Moldova și blocarea fondurilor

Asociația Promo-LEX solicită Guvernului să aplice sancțiuni individuale persoanelor din structurile de la Tiraspol responsabile de tortură, detenții arbitrare și încălcări ale drepturilor omului. Organizația consideră că prima persoană inclusă pe lista sancțiunilor ar trebui să fie liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski.

Într-o opinie juridică transmisă autorităților pe 11 noiembrie, Promo-LEX cere prim-ministrului să convoace, în termen de 30 de zile, Consiliul interinstituțional de supervizare, pentru a pune în aplicare măsurile restrictive prevăzute de legislație.

Organizația a propus ca lui Krasnoselski să îi fie aplicate interdicția de intrare și de ședere în Republica Moldova, precum și blocarea fondurilor. Totodată, Promo-LEX cere Guvernului să renunțe la măsura anunțată pe 5 noiembrie, privind interdicția de a părăsi țara timp de cinci ani.

Potrivit asociației, legislația Republicii Moldova nu prevede o asemenea măsură în cazul lui Krasnoselski. Legea privind regimul străinilor stabilește că interdicția de a părăsi țara poate fi aplicată doar în anumite situații, în baza unui act emis de procuror sau de judecător. Promo-LEX a mai precizat că autoritățile nu au anunțat existența unei cauze penale pe numele liderului de la Tiraspol.

În schimb, Legea nr. 25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale permite Republicii Moldova să sancționeze, din proprie inițiativă, persoanele responsabile de tortură, detenții arbitrare și încălcări sistematice ale libertății de exprimare. Prevederile respective sunt în vigoare din 21 decembrie 2023.

Promo-LEX susține că, deși mecanismul există, autoritățile nu l-au folosit până acum din proprie inițiativă pentru a sancționa persoane responsabile de încălcări ale drepturilor omului pe teritoriul Republicii Moldova.

Ce acuzații i se aduc lui Krasnoselski

Promo-LEX a amintit că, înt perioada 2004-2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) s-a pronunțat în 65 de cauze care au vizat reclamanți din regiunea transnistreană. În 26 dintre acestea a fost constatată încălcarea dreptului la libertate, iar în alte 21 – încălcarea interdicției torturii și a tratamentelor inumane.

Vadim Krasnoselski apare în documentele referitoare la cauza Mozer, în calitate de fost „ministru de interne” al regiunii, fiind asociat cu refuzul transferării unui deținut bolnav la un spital civil.

De asemenea, în 2022, Krasnoselski a semnat modificări la „codul penal” al regiunii, prin care sesizarea instanțelor constituționale sau internaționale poate fi pedepsită cu închisoare de la cinci la opt ani. În 2023, acesta ar fi refuzat grațierea lui Victor Pleșcanov, condamnat după ce a criticat regimul de la Tiraspol și a arborat drapelul Ucrainei.

Organizația a mai atras atenția că, la 1 ianuarie 2026, în locurile de detenție controlate de structurile neconstituționale de la Tiraspol se aflau 1 325 de persoane. Totodată, între 2016 și 2022, în închisorile din regiune au murit 66 de persoane.

Ce solicită Promo-Lex

Asociația a propus ca sancțiunile să fie aplicate individual, în baza unor dosare care să conțină faptele și dovezile privind responsabilitatea fiecărei persoane. Măsurile nu ar viza categorii întregi de funcționari și nici populația regiunii transnistrene.

Promo-LEX a mai propus ca persoanele sancționate să poată prezenta explicații și să conteste deciziile în instanță. De asemenea, Consiliul interinstituțional de supervizare ar urma să reexamineze fiecare caz cel puțin o dată pe an.

În opinia juridică transmisă autorităților, organizația a inclus și o listă ilustrativă de 17 persoane care ar întruni criteriile pentru aplicarea sancțiunilor. Promo-LEX a subliniat însă că fiecare dosar trebuie verificat individual înainte de luarea unei decizii.

Printre solicitările adresate autorităților se numără elaborarea, în termen de 60 de zile, a unui proiect de modificare a Legii nr. 25/2016, examinarea posibilității pornirii unor urmăriri penale pentru faptele documentate și prezentarea publică a mecanismului de sancționare în limbile română și rusă.

Totodată, Promo-LEX cere Ministerului Afacerilor Externe să transmită Uniunii Europene dosarele persoanelor responsabile de încălcări ale drepturilor omului, pentru a solicita includerea acestora pe listele de sancțiuni europene.

Solicitările organizației vin după ce, pe 4 noiembrie, președintele rus Vladimir Putin i-a înmânat lui Vadim Krasnoselski Ordinul de Onoare al Federației Ruse, la Kremlin. Pe 5 noiembrie, Biroul politici de reintegrare a anunțat că liderului de la Tiraspol i se vor aplica măsuri restrictive, inclusiv interdicția de a părăsi Republica Moldova timp de cinci ani.

În aceeași zi, premierul Vasile Tofan a declarat că liderul de facto poate reveni la Tiraspol, însă nu va putea folosi Aeroportul Chișinău timp de cinci ani. Șeful Guvernului a evitat să precizeze temeiul juridic al măsurii, menționând că nu va intra într-o discuție „tehnico-juridică”, întrucât relația cu regiunea transnistreană este una politică. Oficialul a precizat, tot atunci, că autoritățile dispun de instrumentele necesare pentru a aplica interdicția.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: