Oseminte umane, depistate într-o gospodărie din Otaci: „Am început să sap și am dat peste cadavru”

Mai multe oseminte au fost depistate în timpul unor săpături, într-o gospodărie din orașul Otaci, raionul Ocnița. Cazul a fost înregistrat în după-amiaza zilei de astăzi, 12 septembrie. Informația a fost confirmată pentru NM de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP). Potrivit sursei citate, osemintele au fost ridicate și urmează să fie supuse cercetărilor de rigoare.

Potrivit IGP, oamenii legii au fost sesizați pe 12 septembrie, în jurul orei 13:00, de către un bărbat de 41 de ani, locuitor al orașului Otaci. Bărbatul a declarat că a dat peste oseminte în timp ce săpa în curtea casei un șanț, pentru aprovizionarea cu apă.

Potrivit surselor NM, anterior, în gospodăria respectivă locuia un fost director de școală, care a decedat acum mulți ani. Potrivit datelor preliminare, osemintele ar fi stat în pământ în jur de 25 de ani.

La fața locului au intervenit, potrivit sursei citate, organele de drept, care investighează cazul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Primărița de Durlești, vizată într-un dosar pentru înstrăinarea ilegală a terenurilor, a revenit la serviciu. Ce spune Procuratura

Primărița orașului Durlești, Eleonora Șaran, vizată într-un dosar de escrocherie cu terenuri publice și aflată sub control judiciar, a revenit la muncă. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de către reprezentanții Primăriei. Între timp, Procuratura Generală a precizat că va contesta măsura controlului judiciar aplicată pe 27 aprilie, în cazul a trei persoane, inclusiv primarul și viceprimarul.

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, demersul procurorului de caz privind prelungirea măsurilor preventive față de cinci învinuiți a fost admis parțial. Doi dintre aceștia au primit arest la domiciliu, iar alți trei au fost eliberați provizoriu sub control judiciar.

NewsMaker a încercat să afle dacă și viceprimarul Mihail Enachi, cercetat în același dosar, a revenit la muncă, însă avea telefonul închis.

Amintim că Eleonora Șaran fusese transferată din penitenciar în arest la domiciliu pe 6 aprilie, după ce decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana privind arestul preventiv a fost contestată cu succes la Curtea de Apel.

Primărița, viceprimarul Mihai Enachi și alte șase persoane sunt vizați într-un dosar de escrocherie cu terenuri publice. Potrivit anchetei, suspecții ar fi elaborat o schemă prin care ar fi deposedat Primăria Durlești de terenuri intravilane prin falsificarea extraselor cadastrale și titlurilor de proprietate, terenurile fiind vândute inițial la prețuri simbolice de 100.000 de lei și revândute ulterior cu sume între 38.000 și 39.000 de euro unor dezvoltatori imobiliari. Eleonora Șaran pledează nevinovată. Persoana vizată este prezumată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei sentințe.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: