noi.md

Ouă infectate cu Salmonella, retrase din comerț. Avertizarea ANSA

Ouă contaminate cu bacteria Salmonella au fost depistate la o fermă de găini din localitatea Târnova, raionul Dondușeni, administrată de compania SRL Rediagro, în urma unor controale inopinate efectuate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

ANSA a precizat că ouăle produse la această fermă erau vândute sub categoria A, destinată consumului uman, ceea ce constituie o încălcare a legislației în vigoare. În plus, testele efectuate de Laboratorul Național de Referință au confirmat prezența bacteriei Salmonella Enteritidis în mostrele prelevate.

Conform reglementărilor, ouăle provenite de la păsări bolnave sau suspecte de contaminare nu pot fi vândute direct pentru consum, fără să fie procesate corespunzător. Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1208/2008, ouăle care nu se încadrează în categoria A trebuie clasificate ca ouă de categoria B și trimise spre procesare sau utilizate în alte scopuri non-alimentare.

Mai mult, medicul veterinar al unității a emis certificate veterinare folosind blanchete anulate, încălcând astfel normele sanitar-veterinare și punând în pericol sănătatea consumatorilor, se arată într-un comunicat emis de ANSA.

Autoritățile sfătuiesc consumatorii care au achiziționat ouă cu codul producătorului 3MD DN 006 să nu le consume și să le returneze la punctele de comercializare de unde au fost cumpărate. De asemenea, operatorii care dețin aceste produse sunt obligați să le retragă de pe piață pentru a proteja sănătatea publică, fiind pasibili de sancțiuni în cazul în care nu respectă aceste măsuri.

Locațiile din Chișinău unde au fost distribuite ouăle contaminate includ:

  1. Ghereta comercială nr. 3A, str. Sarmisegetuza 12/1;
  2. Ghereta comercială nr. 7B, str. Independenței 26/2;
  3. Secția comercială nr. 25, bd. Dacia 16/1;
  4. Ghereta comercială nr. 89, str. Ion Creangă 47/1;
  5. Gheretele comerciale de la str. Mitropolit Varlaam 63 (nr. 4/1, 5/1 și 20);
  6. Ghereta comercială nr. 5/1, șos. Hîncești 60/1.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ceban, acuzat de șefa sa de Cabinet de presiuni: „Îmi asum riscul de a fi demisă”. Reacția primarului

Șefa de cabinet a primarului Chișinăului, Tatiana Arama-Oboroc, îl acuză pe Ion Ceban de presiuni asupra angajaților și de folosirea resurselor municipale în interes de partid. Ceban a respins criticile într-o postare pe rețelele sociale. Edilul susține, fără să numească pe cineva, că unele persoane și-ar fi folosit funcțiile în interes personal, iar audituri interne ar fi depistat nereguli în achiziții.

„Am decis să nu mai tac despre gravitatea lucrurilor care se întâmplă în Primăria Chișinău și despre practicile pe care le consider ilegale și abuzive. Oamenii au dreptul să cunoască adevărul, inclusiv atunci când acest adevăr este incomod pentru Ion Ceban și pentru cei din jurul său. Sunt o persoană cu verticalitate. Nu accept să mi se ceară să închid ochii, să execut indicații pe care le consider incorecte și să tac pentru a-mi păstra funcția. Chiar dacă ocup o funcție importantă, de Şefă de cabinet, îmi asum riscul de a fi demisă pentru ceea ce spun public. Funcția nu valorează mai mult decât demnitatea mea”, a scris Tatiana Arama-Oboroc pe rețele.

Aceasta susține că este internată de mai bine de o lună și că, potrivit informațiilor care i-au fost comunicate, primarul ar fi intervenit pentru ca concediul său medical să nu fie prelungit. Arama-Oboroc se plânge și de presiuni pentru rezilierea contractelor publice ale copilului său, care activează în construcții.

„Am motive să cred că aceste presiuni au legătură cu faptul că nu a căutat protecția sau „binecuvântarea” primarului. (…) De când dreptul de a munci depinde de acceptul personal al primarului? Există grupuri de lucru, concursuri publice și instituții cu atribuții de verificare. Aceste contracte au trecut toate filtrele. Doar filtrul lui Ceban nu a trecut și asta a deranjat. Dacă sunt nereguli, să fie demonstrate. Dacă procedurile sunt legale, nimeni nu are dreptul să transforme contractele într-un instrument de presiune asupra unei familii”, se mai arată în mesajul șefei Cabinetului edilului Ion Ceban.

Într-o postare pe rețelele sociale, fără să o numească pe Arama-Oboroc, Ion Ceban a calificat criticile drept denigrare „făcută la comandă”, înaintea alegerilor locale din 2027. Primarul susține că mai multe audituri interne ar fi găsit nereguli în achiziții și că unele persoane și-ar fi folosit funcțiile pentru interese personale.

„Atunci când îmi sunt aduse probe, documente, audituri care demonstrează neconformități, nu voi tolera. Și cum le spun despre aceste lucruri, se îmbolnăvesc în același minut și se duc pe foi de boală. (…) În rest, haideți, vă rugăm, ca toți cei care astăzi strigați că ceva nu vă place, ați fost bine-mersi cât v-ați folosit și ați fost în funcțiile pe care vi le-am oferit. Cum am aflat că umblați cu șmecheriile și rămâneți fără scaun, brusc ați devenit victime, salvatori și mironosițe”, a scris Ceban pe rețele.

Primarul municipiului Chișinău a anunțat că va depune toate actele la organele competente, fără să ofere mai multe detalii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: