PA, detalii despre reținerea lui Alexandru Dodon: Urmărirea penală continuă și pe parcursul zilei de joi

Fratele fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, Alexandru Dodon, a fost reținut în seara zilei de 5 februarie 2025, pe sensul de intrare în țară, în Aeroportul Internațional Chișinău. Anterior, pe numele acestuia fusese emisă o ordonanță de reținere, deoarece autoritățile nu îi cunoșteau locul aflării, a precizat Procuratura Anticorupție pentru NM.

Totodată, măsura a fost necesară pentru a-i aduce la cunoștință ordonanța de punere sub învinuire, prin care este acuzat de complicitate la infracțiunea de îmbogățire ilicită.

„După reținere, acesta a fost informat despre acuzațiile care i se aduc, fiind audiat în legătură cu acestea. Ulterior, a fost plasat în izolatorul Centrului Național Anticorupție. Acțiunile de urmărire penală continuă și pe parcursul zilei de astăzi, 6 februarie.

Cauza penală privind infracțiunea de îmbogățire ilicită (art. 3302 alin. (2) din Codul penal) a fost inițiată în anul 2022. Procurorii continuă să efectueze diverse acțiuni procesuale pentru administrarea probelor pertinente și identificarea tuturor persoanelor implicate în fapta cercetată”, a comunicat PA.

Potrivit legii, orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a reacționat la reținerea fratelui său, Alexandru Dodon, afirmând că aceasta face parte dintr-o campanie de „represalii” organizată de actuala guvernare. Mesajul a fost transmis pe 5 februarie, pe pagina sa de Telegram.

„Reținerea fratelui meu nu poate fi subiect de speculații politice si de bârfe oportuniste. Este evident, orice s-ar spune, că are loc continuarea represaliilor organizate de puterea PAS. Ei continuă presiunea asupra mea. Anterior guvernarea a supus represiunilor și hărțuirii cu dosare penale alți membri ai familiei, au umilit public mama, soția, pe cumnatul meu. Acum a venit rândul fratelui. Regret ca persoane apropiate mie sunt supuse intimidărilor și represaliilor doar din motiv că au un grad de rudenie cu mine”, a scris Igor Dodon.

În reacție, Adriana Vlas, reprezentanta PAS a comentat reacția lui Dodon, calificând-o drept o aberație.

„Aberații politice. Justiția trebuie sa își facă treaba”, a răspuns Vlas pentru NM.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

пресс-служба Вадима Красносельского

Krasnoselski: În Transnistria vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile din septembrie în Duma de Stat. În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților constituționale este ilegală.

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 28 august, Krasnoselski a declarat că serviciile responsabile din regiune pregătesc spațiile unde se va desfășura votarea.

Pentru comparație, în Republica Moldova va fi deschisă o singură secție de votare, la Chișinău”, a spus el.

Între timp, Biroul politici de reintegrare a afirmat pentru Realitatea.md că deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul rus pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților constituționale, contravine principiului suveranității și integrității teritoriale a statului.

Autoritățile naționale competente au evocat în repetate rânduri despre necesitatea abținerii de la deschiderea secțiilor de votare în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale, adică, în regiunea transnistreană a țării, unde nu doar că nu pot fi garantate măsurile de securitate corespunzătoare, ci și e imposibilă reflectarea obiectivă a procesului electoral de către mass-media liberă, în condițiile menținerii în regiune a unei cenzuri informaționale acerbe și a persecutării libertății de exprimare”, a adăugat Biroul

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate pentru perioada 18–20 septembrie 2026.

Potrivit lui Krasnoselski, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: