Andrei Mardari / NewsMaker

„Pacea cetățenilor este prioritatea noastră”. Maia Sandu, atenționare pe cei care vor destabiliza situația

Președintele țării Maia Sandu i-a atenționat pe cei care, indiferent de motiv, vor acționa în detrimentul stabilității în societate și a siguranței cetățenilor. „Instituțiile statului vor acționa prompt pentru a opri orice tentative de acest gen”, a precizat Sandu, pe 26 aprilie.

Președinta a spus că tensiunile se întâmplă pe teritoriul necontrolat de facto de către autoritățile de la Chișinău.

„Dar acesta este teritoriul Republicii Moldova, iar acolo locuiesc cetățenii noștri. Pacea, apărarea vieții și bunăstării cetățenilor este prioritatea noastră”, a comunicat Sandu.

Președinta a mai declarat că Republica Moldova nu planifică și nu desfășoară o blocare a regiunii transnistrene.

„Rămânem deschiși să continuăm dialogul pentru soluționarea conflictului din regiune într-un mod pașnic, negociat pe cale diplomatică, care va oferi oamenilor din Moldova, inclusiv celor din regiunea transnistreană, șansa la o viață pașnică și prosperă”, a conchis șefa statului.

Menționăm că, pe 26 aprilie, președinta țării Maia Sandu a făcut declarații de presă, după ședința Consiliului Suprem de Securitate. Aceasta a menționat că situația din regiunea transnistreană este tensionată, iar analizele Chișinăului arată că ar exista neînțelegeri între forțele din interiorul regiunii, care sunt interesate de destabilizarea situației.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Între +3°C și +18°C: vremea în Republica Moldova în ultimele zile din octombrie

În perioada 26-31 octombrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi maxime de până la +18°C și minime de până la +3°C, în funcție de regiune. Pe 26 octombrie, se așteaptă o scădere a temperaturilor cu câteva grade. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, temperaturile vor varia între +9°C și +13°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +3°C și +7°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie. Pentru 26 octombrie sunt prognozate ploi slabe.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +13°C, iar minimele la +11°C.

În centrul țării, la Chișinău, temperaturile vor varia între +12°C și +16°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +7°C și +11°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +16°C, iar minimele la +13°C.

În sudul țării, la Cahul, temperaturile vor varia între +14°C și +18°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +8°C și +12°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +18°C, iar minimele la +9°C.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: