parlament.md

Pachetul guvernamental „Spor pentru Moldova”, susținut de Parlament: Cine vor beneficia de salarii mai mari și cu cât

Pachetul „Spor pentru Moldova”, anunțat de Guvern, care prevede majorări de salarii și plăți unice pentru circa 170.000 de cetățeni, a fost susținut de Parlament. Rectificarea bugetului de stat pentru anul curent, votată de deputați pe 5 octombrie, se ridică la circa 1,65 miliarde de lei.

Potrivit unui comunicat emis de Parlament, cele mai mari alocări de resurse financiare suplimentare vizează plăți unice și majorări salariale pentru care vor fi alocate 846,9 milioane de lei. Urmează a fi majorate, așadar, salariile medicilor și asistenților medicali din instituțiile finanțate bugetar cu până la 26 %. Profesorii din toate instituțiile de învățământ vor primi o plată unică de 5000 de lei, iar cadrele non-didactice – 3000 de lei . De o plată unică de 5000 de lei vor beneficia polițiștii și carabinierii, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, salariile a circa 1700 de oameni de cultură vor crește în mediu cu 25 %.

Suplimentar, vor fi alocate următoarele resurse financiare: 100 de milioane de lei pentru reparația drumurilor, 300 de milioane de lei pentru proiectele de dezvoltare a satelor și orașelor și pentru Programul „Satul european”, precum și 100 de milioane de lei spor pentru agricultură. Alte 352 de milioane de lei vor fi alocate pentru a acoperi cheltuielile pentru energia electrică și căldura consumată de școli, grădinițe, spitale și alte instituții bugetare.

Ținând cont de aceste modificări, bugetul de stat pentru anul 2023 se micșorează la venituri și la cheltuieli cu 497,9 milioane de lei și va constitui, după rectificare, 65,7 miliarde de lei la venituri și 84,1 miliarde de lei la cheltuieli. Potrivit sursei citate, deficitul bugetar nu va suporta modificări, constituind 18,3 miliarde de lei sau 5,9% din Produsul Intern Brut (PIB).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Sindicatele propun modificări la Codul muncii: concedii mai lungi pentru salariații cu vechime în muncă

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) propune modificări ale Codului muncii care prevăd extinderea concediilor de odihnă în funcție de vechimea în muncă, eliminarea perioadei de probă pentru tinerii specialiști și consolidarea independenței sindicatelor. Inițiativele au fost examinate joi, 20 august, în cadrul ședinței Comitetului Confederal al organizației.

Potrivit sindicatelor, una dintre modificările propuse la Codul muncii vizează introducerea obligației angajatorilor de a se abține de la orice ingerință în activitatea organizațiilor sindicale și de a respecta independența acestora. Totodată, CNSM propune excluderea perioadei de probă pentru tinerii specialiști angajați în primii cinci ani de activitate conform specialității.

Proiectul mai prevede majorarea duratei concediilor de odihnă în funcție de vechimea în muncă și consolidarea garanțiilor pentru salariații aleși în organele sindicale. Propunerile urmează să fie înaintate Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru examinare în cadrul grupului de lucru tripartit privind perfecționarea Codului muncii.

În cadrul ședinței a fost analizat și proiectul unui ghid practic destinat întreprinderilor micro și mici pentru evaluarea riscurilor de securitate și sănătate în muncă. Documentul are scopul de a ajuta angajatorii să identifice pericolele de la locul de muncă și să aplice măsuri de prevenire a accidentelor și bolilor profesionale. Potrivit CNSM, întreprinderile mici și mijlocii reprezintă peste 99% din totalul întreprinderilor raportoare din Republica Moldova, iar aproximativ două treimi dintre salariați activează în astfel de unități.

Sindicatele au examinat și propunerile formulate la proiectul de lege privind simplificarea legislației fiscale și vamale. Printre acestea se numără majorarea scutirii personale de la 34 620 la 46 600 de lei, ajustarea scutirilor pentru persoanele întreținute și revizuirea mecanismului de impozitare a creșterii de capital.

De asemenea, CNSM pledează pentru menținerea unor facilități fiscale pentru organizațiile sindicale, deducerea cotizațiilor sindicale și extinderea posibilităților de deducere a cheltuielilor pentru servicii medicale, tratament balneosanatorial și medicamente.

Pe agenda ședinței s-au regăsit și propunerile pentru activitatea Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective în semestrul al doilea al anului 2026. Sindicatele propun discutarea unor subiecte precum reexaminarea salariului minim, reforma sistemului de salarizare în sectorul bugetar și promovarea negocierilor colective pentru perioada 2026–2030.

Totodată, Comitetul Confederal a aprobat o nouă componență a Comisiei de Tineret a CNSM. În funcția de președinte al acesteia a fost ales Sergiu Suruceanu, vicepreședinte al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri „Sindindcomservice”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: