Pe 27 august, la Bălți va avea loc o paradă militară dedicată Zilei Independenței Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov.
Edilul a spus că, pe 13 august, a discutat despre aspectele organizatorice ale evenimentului. La ședință au participat reprezentanți ai subdiviziunilor Primăriei, precum și ai structurilor și instituțiilor implicate în organizarea și desfășurarea manifestației.
„La paradă vor participa efectivele a nouă subdiviziuni și va fi prezentată tehnica Brigăzii de Infanterie Motorizată „Moldova”, a Inspectoratului General de Carabinieri și a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență”, a comunicat primarul.
Republica Moldova va marca cea de-a 35-a aniversare a proclamării independenței și printr-o paradă militară în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău. Peste 2000 de militari, inclusiv din Ucraina și SUA, vor defila în centrul capitalei. Detalii AICI.
If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.
Reforma propusă de Guvern prevede crearea a trei regiuni în locul celor 32 de raioane, însă experții IDIS „Viitorul” avertizează că, fără includerea Chișinăului pe noua hartă administrativă, diferențele economice reale dintre capitală și regiuni ar putea deveni invizibile pentru Bruxelles. PIB-ul pe cap de locuitor din Chișinău este de aproape cinci ori mai mare decât în regiuni, ceea ce „creează iluzia bunăstării”.
Experții au prezentat propria viziune, intitulată „Trei porți”: trei regiuni, alături de Chișinău, Bălți și Găgăuzia, fiecare cu propria ieșire spre lumea exterioară. Aceștia propun și repartizarea Transnistriei între regiuni: „Nu poți să percepi impozite și să nu oferi acces la resurse”. Experții propun consilii regionale cu membri delegați, fără alegeri directe. Un reprezentant al CALM a atras atenția asupra unei disproporții: municipiul Taraclia, cu 25.000–30.000 de locuitori, va avea același statut ca Chișinăul, cu aproximativ 600.000 de locuitori.
Primarii așteaptă detalii concrete despre bugete: „Cine pierde, cine câștigă — ca să înțelegem și noi”. Autorii conceptului îndeamnă autoritățile să nu se grăbească, întrucât decizia va influența dezvoltarea țării pentru următoarele decenii. Amintim că Guvernul vrea să reducă numărul primăriilor de la aproape 900 la 273, iar noile delimitări administrative ar urma să intre în vigoare după alegerile din 2027.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.