cybersafewarwickshire.com

Părinții vor beneficia de zile libere, dacă copiii învață online. Modificările la Codul Muncii au intrat în vigoare

Pe 29 octombrie, au intrat în vigoare modificările la Codul Muncii, aprobate anterior de majoritatea parlamentară. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial. Aceasta prevede că unul dintre părinți sau tutore vor putea să-și ia zile libere de la serviciu, în cazul care procesul educațional cu prezența fizică va fi suspendat. În această perioadă, ei vor beneficia de o indemnizație egală cu cel puțin 50% din salariul lor de bază.

Documentul prevede că, în cazul în care procesul educațional se va desfășura online, odată cu dispunerea de către autoritățile abilitate a unor măsuri speciale privind asigurarea securității, protecției vieții și sănătății populației, cu acordul angajatorului, se vor acorda zile libere unuia dintre părinți sau a tutorelui, pentru supravegherea copiilor. În această perioadă, angajatul va primi o indemnizație egală cu cel puțin 50 la sută din salariul de bază. Prevederile se referă la părinții sau tutorii ai căror copii au vârsta de până la 12 ani și la cei care au copii cu dizabilități, care frecventează o instituție de învățământ.

Totodată, pentru a stimula procesul de vaccinare împotriva Covid-19, angajații vor primi zile libere, cu menținerea salariului mediu, pentru implementarea măsurilor speciale în combaterea pandemiei. În acest sens, Guvernul va stabili compensații, din bugetul de stat, pentru angajatorii care oferă această facilitate pentru salariați. Indemnizația prevăzută se va plăti de către angajator. În unele cazuri, aceasta poate fi plătită integral sau parțial din bugetul de stat, în modul stabilit de Guvern, se arată în lege.

De asemenea, proiectul aprobat prevede și alte facilități pentru persoanele angajate în câmpul muncii. De exemplu, în cazul declarării șomajului tehnic, ca urmare a restricțiilor impuse în starea de urgență în sănătate publică, angajații vor primi o indemnizație, plătită parțial sau integral din bugetul de stat. De menționat că durata șomajului tehnic nu poate depăși patru luni, în cazul unui an calendaristic.

Deputații au mai aprobat completarea Codului muncii cu un articol, care va permite angajatorului să stabilească un regim de activitate redusă, pentru cel puțin o pătrime din numărul total al lucrătorilor. Salariaților cu regim de activitate redusă li se va plăti salariul conform timpului efectiv prestat, iar diferența va fi achitată parțial, din bugetul de stat.

Pentru implementarea acestor măsuri sociale, autorii proiectului au prevăzut, pentru ultimul trimestru al acestui an, cheltuieli în valoare de 285 de milioane de lei.

Modificările respective la Codul Muncii au fost aprobate, în a doua lectură, de Parlament, cu votul a 76 de deputați, pe 14 octombrie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

esp.md

Serviciile funerare din Bălți s-ar putea scumpi de câteva ori. Primarul și un consilier municipal se acuză reciproc

Tarifele pentru serviciile funerare din Bălți ar putea crește de câteva ori, după ce întreprinderea municipală „Direcția Reparații și Construcții Drumuri” (DRCD) a propus majorarea acestora. Primarul Alexandr Petkov se opune scumpirilor și susține că inițiativa ar fi fost susținută de unii consilieri municipali. Între timp, consilierul municipal socialist Serghei Gramma îl acuză pe edil de manipulare și spune că aleșii locali au votat doar pentru organizarea consultărilor publice, nu pentru aprobarea noilor tarife.

Pe 21 octombrie, Alexandr Petkov a scris pe Facebook că majorarea tarifelor pentru serviciile funerare este „inacceptabilă”. Potrivit primarului, inițiativa nu a fost coordonată cu Primăria și ar fi fost susținută de Consiliul administrativ al întreprinderii și de unii consilieri municipali.

Edilul a anunțat că va cere retragerea subiectului de pe ordinea de examinare.

„Înțeleg foarte bine că domeniul serviciilor funerare din orașul nostru are nevoie de schimbări serioase. Dar unde sunt propunerile pentru îmbunătățirea calității acestora? Unde este un plan concret de acțiuni și calcule argumentate? Ce vor primi, mai exact, locuitorii din Bălți în schimbul majorării de câteva ori a tarifelor?”, a declarat Petkov.

Directorul DRCD, Serghei Rubțov, a refuzat să comenteze pentru NewMaker afirmațiile primarului.

Între timp, consilierul municipal Serghei Gramma, reprezentant al Partidului Socialiștilor (PSRM), a respins acuzațiile primarului. Potrivit acestuia, consilierii nu au examinat și nu au susținut noile tarife, ci au votat doar pentru organizarea consultărilor publice.

„Este posibil ca tarifele propuse să fie reale, dar aceste cifre există doar la Consiliul administrativ al întreprinderii și la domnul primar”, a declarat Gramma pentru NewsMaker .

Consilierul a mai afirmat că propunerile privind noile tarife nu au fost prezentate oficial aleșilor locali. El a calificat declarațiile lui Petkov drept „manipulare și publicitate electorală” și a amintit că întreprinderea municipală se află în subordinea primăriei.

Cu cât ar putea crește tarifele

Potrivit tabelului publicat de Petkov, rezervarea unui loc la cimitirul Molodovo ar putea costa 1 600 de lei, față de 530 de lei în tarifele din 2013. La cimitirele vechi și noi de pe strada Gagarin, prețul ar putea crește de la 530 la 1 920 de lei.

Înregistrarea unei comenzi pentru servicii funerare ar putea ajunge de la 28 la 200 de lei, iar pregătirea manuală a locului de înhumare — de la 1 722 la 3 700 de lei.

Și serviciile de transport funerar ar putea deveni mai scumpe. În zilele lucrătoare, tariful propus pentru utilizarea dricului ar putea ajunge la aproximativ 350 de lei pe oră, iar în zilele de odihnă și de sărbătoare — la 550 de lei pe oră.

Pe site-ul întreprinderii DRCD este publicată o listă de tarife aprobată în 2020. Conform acesteia, înregistrarea unei înhumări costă 136 de lei, iar pregătirea manuală a locului de înhumare — 1 722 de lei. Utilizarea dricului costă între 148 și 205 lei pe oră, în funcție de sezon și de ziua săptămânii.

drcd.md
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: