Parlament

Parlamentul European va propune sancțiuni pentru oligarhii moldoveni, certați cu legea

În cadrul celei de-a 13-a reuniuni a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană (CPA RM-UE) va fi aprobată o declarație comună de susținere a parcursului european al țării noastre. Copreședinții CPA RM-UE, Mihail Popșoi și Siegfried Mureșan, au susținut o conferință de presă la Parlamentul European, în cadrul căreia au anunțat despre conținutul declarației care va fi propusă spre aprobare.

Astfel, urmează a fi propusă oferirea unui sprijin suplimentar, precum și asistență tehnică Republicii Moldova în procesul de implementare a reformelor. De asemenea, vor fi propuse sancțiuni pentru oligarhii moldoveni care încearcă să destabilizeze situația din Republica Moldova.

„Având în vedere provocările cu care se confruntă Republica Moldova în prezent, facem tot ce este posibil nu numai pentru a menține stabilitatea în Republica Moldova, dar și pentru a continua programul ambițios de reforme. Știm că fără un sistem de justiție, care să funcționeze, care să fie independent, fără lupta împotriva corupției, este foarte greu să consolidăm democrația, să ne dezvoltăm economic”, a menționat vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat că oficialii europeni se întâlnesc în aceste zile la Bruxelles pentru a-și exprima sprijinul față de Republica Moldova din partea Uniunii Europene.

„Urmărim situația de acolo, suntem la curent cu toate progresele înregistrate. De asemenea, suntem conștienți de încercările permanente de a destabiliza și provoca lucrurile în Republica Moldova. Suntem conștienți că riscurile de securitate pentru Republica Moldova și pentru statele membre UE sunt comune și sunt aceleași. De aceea vom lucra pentru a consolida securitatea la granița de este a Uniunii Europene, inclusiv în Republica Moldova”, a menționat acesta.

Precizăm că CPA RM-UE reprezintă forumul parlamentar al Acordului de Asociere UE – Republica Moldova. Din el fac parte membri numiți de Parlamentul Republicii Moldova și de Parlamentul European, care se întrunesc de două ori pe an, alternativ la Chișinău și Bruxelles.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Cum va fi vremea în weekend în Moldova. Meteorologii anunță când vor fi înghețuri

Sâmbătă, în majoritatea regiunilor Republicii Moldova vor cădea ploi slabe. În noaptea de sâmbătă spre duminică, ploile vor fi izolate. Temperaturile în weekend vor atinge maxime de +16°C în sud și vor coborî până la +2°C în nord. Datele se regăsesc pe site-ul Serviciului Hidrometeorologic de Stat. Instituția a anunțat că luni, izolat, noaptea, se așteaptă înghețuri în aer de -1…-2°C.

În nordul țării, sâmbătă ziua se vor înregistra temperaturi de până la +11°C, noaptea +4°C. Duminică, ziua, maximele vor fi de +7°C, iar noaptea minimele de +2°C. În comparație, astăzi în nord se înregistrează maxime de +13°C și minime de +2°C.

În centrul țării, sâmbătă se vor înregistra temperaturi maxime de +14°C și minime de +7°C. Duminică, maximele vor coborî la +10°C, iar minimele la +5°C. Astăzi, în centrul țării, termometrele indică maxime de +16°C și minime de +5°C.

În sudul țării, sâmbătă se vor înregistra temperaturi maxime de +16°C și minime de +9°C. Duminică, maximele vor fi de +12°C, iar minimele de +7°C. Astăzi, în sud, termometrele indică maxime de +18°C și minime de +7°C.

Serviciul Hidrometeorologic a declarat că sâmbătă, 18 octombrie, vor cădea ploi slabe în majoritatea regiunilor. În noaptea spre 19 octombrie, ploile vor cădea doar izolat. Pe 20 octombrie, izolat, noaptea, se așteaptă înghețuri în aer de -1…-2°C, a comunicat Serviciul Hidrometeorologic.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: