Participanți din Moldova și alte 59 de țări, la maratonul din Chișinău. Tofan i-a îndemnat să guste din vinurile și bucatele moldovenești

Înainte de startul maratonului din Chișinău, pe 13 septembrie, premierul Vasile Tofan le-a adresat un mesaj celor peste 10 000 de persoane din mai mult de 59 de țări. Aflat în Piața Marii Adunări Naționale, oficialul le-a urat succes și i-a îndemnat pe participanții de peste hotare să guste din vinurile moldovenești și din bucatele tradiționale.

Potrivit Guvernului, peste 10 000 de persoane din mai mult de 59 de țări participă duminică la Chișinău Marathon 2026. Ediția din acest an a generat peste 3.000 de nopți de cazare în Chișinău, a comunicat Executivul, făcând referire la estimările organizatorilor competiției.

Prim-ministrul a salutat participanții la competiție și le-a urat succes. „E o mare mândrie să văd atâta lume care, în pofida ploii, în pofida frigului, a decis să alerge astăzi pe străzile Chișinăului. Mai mult, pe lângă participanții din Republica Moldova, avem participanți din 59 de țări”, a comunicat Vasile Tofan.

În mesajul adresat participanților de peste hotare, premierul i-a îndemnat „să cunoască țara noastră dincolo de evenimentul sportiv – să guste vinurile moldovenești, bucatele tradiționale și să se bucure de timpul petrecut în Republica Moldova”.

***

„Chisinau Marathon 2026” a debutat sâmbătă, 12 septembrie, cu o competiție dedicată copiilor. Pe 13 septembrie au loc cursele principale. În legătură cu evenimentul sportiv, sunt valabile mai multe restricții de circulație. Totodată, este modificat traseul mai multor rute de transport public, iar activitatea unora dintre acestea este suspendată. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Va răspunde, desigur”: Consilierul lui Putin, despre un eventual apel din partea lui Zelenski către liderul rus

Consilierul președintelui rus, Iuri Ușakov, a declarat că Vladimir Putin îi va răspunde la telefon președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, dacă acesta îl va suna. Declarația a fost făcută după ce un jurnalist l-a întrebat pe Ușakov dacă liderul de la Kremlin ar răspunde unui eventual apel din partea liderului ucrainean, relatează Meduza.

„Cred că va răspunde, desigur. Putin nu a refuzat niciodată discuțiile”, a spus acesta. Totodată, Ușakov a menționat că, dacă Zelenski dorește să discute cu Putin, poate veni la Moscova. „El transmite semnale prin diferite canale. Dacă își dorește atât de mult să discute, să vină”, a adăugat acesta.

***

Amintim că invazia Federației Ruse la scară largă în Ucraina a început pe 24 februarie 2022, la ordinul lui Vladimir Putin.

Vladimir Zelenski a propus în repetate rânduri organizarea unei întâlniri între el și Putin, cu participarea lui Donald Trump, într-o locație neutră, la alegere. Kremlinul a răspuns de mai multe ori că Zelenski poate veni oricând la Moscova pentru o întrevedere față în față, unde, potrivit autorităților ruse, îi va fi garantată securitatea.

La sfârșitul lunii septembrie, surse citate de Bloomberg au relatat că Trump i-ar fi propus lui Zelenski să meargă la Moscova pentru o întâlnire cu Putin, însă reprezentanții Președinției Ucrainei au negat informația. Tot atunci, Zelenski a fost întrebat în cadrul unui eveniment când va vizita Moscova. Președintele ucrainean a răspuns: „Cu o rachetă”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: