screenshot

Participarea contra plată? Poliția a documentat cazuri de remunerare la mitingul opoziției din capitală (VIDEO)

Cetățenii prezenți la mitingul organizat pe 26 iulie, în Chișinău, de patru partide de opoziție ar fi primit bani în schimbul participării, fiind vorba de câte 300 de lei. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat, într-un comunicat, că a documentat mai multe cazuri în care manifestanții au fost remunerați, inclusiv două minore de 14 și 17 ani.

„Poliția a fixat mai multe cazuri în care s-au oferit și primit mijloace financiare, în schimbul prezenței la miting. Cei 300 de lei promiși la sfârșitul manifestației erau așteptați și de două minore, de 14 și 17 ani, din raionul Criuleni, după ce la telefon au fost convinse de un bărbat să vină la protest, ulterior urmând a fi remunerate financiar. (…) Atât cei care au achitat, cât și cei care au acceptat banii pentru a protesta – vor fi documentați”, se arată în comunicat.

Potrivit IGP, oamenii legii întreprind măsuri pentru a stabili tot spectrul de acțiuni al celor care au încălcat legea.

„Poliția susține dreptul la întrunirea pașnică, garantat de lege, însă orice abatere de la cadrul legal-inclusiv influențarea participanților prin recompense materiale-va fi documentată și sancționată conform legislației în vigoare”, a subliniat IGP.

Amintim că Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Republican „Inima Moldovei”, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova și Partidul „Pentru Viitorul Moldovei”, care și-au anunțat anterior de a crea un bloc electoral pentru alegerile parlamentare din toamnă, au organizat pe 26 iulie, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet din Chișinău, un miting împotriva Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). Manifestanții au scandat lozinci precum: „Moldova fără PAS”, „Demisie” și „Jos dictatura”. Speakerii mitingului – lideri și fruntași a formațiunilor respective – au susținut discursuri anti-guvernare și au lansate mesaje electorale.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: