Point.md

Partidul lui Costiuc riscă să fie exclus din cursa parlamentară: Are 24 de ore pentru modificarea listei de candidați

Partidul Democrația Acasă, condus de Vasile Costiuc, are la dispoziție 24 de ore pentru a modifica lista de candidați, în caz contrar riscând excluderea din cursa electorală. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală (CEC), după o sesizare a Serviciului de Informații și Securitate (SIS) privind posibile abateri în procesul electoral, care ar indica existența unui „bloc electoral camuflat”.

Potrivit datelor publicate de Agenția Servicii Publice, două persoane — Veronica Pascal și Crina Harea — figurează ca membre ale Partidului „AUR” din Republica Moldova. Aceste informații au fost incluse în documentul transmis de SIS către CEC. Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a menționat în cadrul ședinței că vor fi sesizate organele de drept pentru examina dacă aceste persoane au încălcat legea atunci când când au prezentat setul de acte la CEC și au declarat pe propria răspundere că nu sunt membre ale unui alt partid sau bloc electoral.

Prin urmare, cele două candidate au fost scoase de pe listă, iar în prezent lista Partidului Democrația Acasă nu mai respectă criteriile de reprezentare de gen.

CEC a emis un avertisment pentru Partidul Democrația Acasă și a stabilit termenul de 24 de ore pentru ajustarea listei de candidați. În cazul în care formațiunea nu se conformează, riscă să fie exclusă din alegeri.

Înainte de ședința CEC, liderul AUR din România, George Simion, a scris pe Facebook că Guvernul de la Chișinău pregătește excluderea Partidului Democrația Acasă din cursa electorală.

Ulterior, într-o intervenție video, Vasile Costiuc a catalogat decizia CEC drept „abuzivă” și a declarat că o va contesta.

„Cele două colege care au fost eliminate din lista electorală au depus cereri de adeziune la partid. În baza acestor cereri semnate, ele sunt membri cu drepturi depline și au dreptul să candideze. Abuzul pe care l-a făcut astăzi Comisia Electorală Centrală, în raport cu cele două colege ale noastre, care au venit alături de noi și au candidat la funcția de deputat, este evident”, a declarat Costiuc.

Totodată, Costiuc a acuzat Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) că ar încerca să elimine Democrația Acasă din cursa electorală. „PAS nu are cum să obțină o majoritate parlamentară astăzi și, după cum au calculat conform sondajelor lo, eeliminarea Partidului Democrația Acasă le-ar permite să obțină o majoritate confortabilă de 52-53 de mandate”, a mai declarat acesta.

NewsMaker a solicitat un comentariu la acuzații de la serviciul de presă al PAS, care a „îndemnat toate partidele să respecte legislația electorală”.

***

Amintim că o rețea coordonată de cel puțin 17 conturi de TikTok a fost la creșterea promovării lui Vasile Costiuc, liderul Partidului Politic „Democrația Acasă”, formațiune care va concura la alegerile parlamentare din toamnă. Doar în ultima săptămână conținutul despre politician a acumulat peste 1 milion de vizualizări. Asta arată un raport publicat pe 22 august de think tank-ul din România Expert Forum (EFOR), care notează că rețeaua prezintă indicii de „comportament inautentic”.

Potrivit raportului, Vasile Costiuc a înregistrat o creștere de peste 300% pe TikTok în ultimele șapte zile față de săptămâna precedentă, adunând peste 1 milion de vizualizări. EFOR subliniază că creșterea „stârnește suspiciuni legitime privind autenticitatea acestei popularități”.

***

Președintele Partidului Politic „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, se declară unionist și este un partener al formațiunii Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) de peste Prut și al liderului acesteia, George Simion. În 2025, Costiuc a făcut campanie electorală pentru candidatul AUR, George Simion, la alegerile prezidențiale din România, fiind implicat în acțiuni mediatice privind presupuse fraude la vot, pe teritoriul Republicii Moldova.

În mai, portalul G4Media a publicat o investigație despre posibile legături ale liderului PPDA cu Alexandr Kondyakov, general FSB din Rusia. Potrivit materialului, în 2013, Costiuc a participat la un eveniment organizat la Moscova de Kondyakov, care este și fost consultant politic al președintelui rus, Vladimir Putin.

Expert Forum identificat 17 conturi care au creat 417 videoclipuri în ultimele şapte zile, promovând majoritar politicianul Vasile Costiuc și partidul acestuia. Filmulețele publicate au un număr mare de vizualizări, deși conturile pe care sunt plasate sunt relativ mici, cu până în 1 000 de urmăritori.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

CNN

Italia suspendă temporar acordul Schengen cu Spania, după criza migranților

Italia a decis să suspende temporar aplicarea Acordului Schengen privind libera circulație cu Spania, după afluxul masiv de migranți ilegali în exclava spaniolă Ceuta, situată în nordul Africii. Autoritățile italiene au dispus închiderea punctelor de intrare maritime și aeriene pentru persoanele care vin din Spania și au anunțat consolidarea controalelor la frontiera terestră cu Franța, relatează DW.

Suspendarea temporară a Acordului Schengen cu Spania este o măsură necesară pentru a garanta securitatea cetățenilor noștri și pentru a proteja frontierele europene”, a declarat ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, într-un mesaj publicat pe platforma X vineri, 31 iulie.

Potrivit presei italiene, decizia a fost luată în urma unei ședințe organizate la Ministerul italian de Interne, sub conducerea ministrului Matteo Piantedosi.

Ministerul italian de Interne a confirmat pentru agenția AFP că au fost suspendate intrările maritime și aeriene dinspre Spania. Măsura nu se aplică însă cetățenilor spanioli și ai altor state europene care călătoresc în Italia, a precizat instituția.

Autoritățile italiene au anunțat totodată că, după consultări cu Franța, cele două state vor intensifica verificările la frontierele terestre.

Meloni: Imaginile din Ceuta sunt „șocante”

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat anterior gestionarea situației de către autoritățile spaniole, după sosirea a zeci de mii de migranți în Ceuta. Ea a spus că imaginile din orașul autonom spaniol sunt „șocante” și arată că „imigrația ilegală necontrolată reprezintă o amenințare reală pentru securitatea frontierelor europene”.

În replică, premierul spaniol Pedro Sanchez a făcut apel la unitate europeană. „Acum nu este momentul pentru dezbinare. Acum este momentul să continuăm construirea unei Uniuni Europene puternice și unite”, a transmis acesta pe platforma X.

Sanchez a publicat și date potrivit cărora Italia rămâne una dintre principalele rute prin care migranții ilegali ajung în Uniunea Europeană.

Circa 37 500 de migranți s-au întors în Maroc

Spania și Marocul au convenit să accelereze procedurile de returnare a persoanelor care au intrat ilegal în Ceuta. Conform televiziunii publice spaniole RTVE, care citează Ministerul spaniol de Interne, aproximativ 37 500 de migranți au revenit în Maroc.

Autoritățile spaniole estimează că, în ultimele zile, aproximativ 50 000 de persoane au ajuns în Ceuta, în timp ce administrația orașului a indicat un număr de aproape 60 000 de migranți.

Ceuta și Melilla, două exclave spaniole aflate pe coasta de nord a Africii, reprezintă unele dintre principalele rute folosite de migranții africani care încearcă să ajungă în Europa Occidentală. Pentru mulți dintre aceștia, Marocul este o țară de tranzit înainte de traversarea spre Europa.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: