Facebook/Puterea Oamenilor

Partidul Puterea Oamenilor a fost înregistrat de CEC în cursa pentru alegerile parlamentare

Partidul Puterea Oamenilor, condus de Ruslan Codreanu, a fost înregistrat în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 11 iulie. Decizia a fost luată pe 8 iunie de Comisia Electorală Centrală (CEC), în ședința din 8 iunie.

În acest context, a fost înregistrat simbolul electoral al concurentului pentru imprimare în buletinul de vot, a fost confirmat reprezentantul cu drept de vot consultativ în CEC, pe durata campaniei electorale și persoana responsabilă de finanţe (trezorier).

Pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 CEC a înregistrat 17 concurenți electorali, iar alte două dosare se află în proces de examinare.

***

Anunțul despre lansarea formațiunii politice Partidul Puterea Oamenilor a fost făcut în februarie. În cadrul Congresului din 28 februarie, Ruslan Codreanu a fost ales președinte al acestuia.

Ruslan Codreanu a fost primar interimar al municipiului Chişinău în perioada 25 aprilie 2018-4 iulie 2019. Acesta a încercat să participe în calitate de candidat independent la alegerile locale din 20 octombrie 2019 din Capitală, însă Comisia Electorală Centrală nu l-a admis în cursa electorală.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Moldova

Republica Moldova, pe podium la un campionat internațional inedit: bronz la cursele cu rățuște

Republica Moldova a obținut medalia de bronz la o competiție internațională de curse cu rățuște plutitoare, desfășurată în Italia. Deși poate părea o glumă, întrecerea este cât se poate de reală. Evenimentul a avut loc în inima regiunii Abruzzo, în Parcul Regional Sirente-Velino, la aproximativ 40 de kilometri de orașul L’Aquila, transmite Radio Moldova.

Competiția neobișnuită a transformat o porțiune a râului Aterno în scena unui adevărat „Campionat Mondial” al rățuștelor din plastic. La întrecere au participat 197 de rățuște, reprezentând tot atâtea delegații: 195 de țări, Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană.

Pentru a evita lansarea simultană în apă a tuturor rățuștelor, în etapa decisivă au fost selectate doar 15 dintre acestea. Rățușca reprezentând Republica Moldova a reușit să urce pe podium, încheind cursa pe locul al treilea. Pe primele două poziții s-au clasat rățuștele Italiei, câștigătoarea competiției, și Franței, care a obținut medalia de argint.

Alte aproximativ 200 de rățuște, de diferite dimensiuni, au animat evenimentul organizat între localitățile Tione degli Abruzzi și Acciano.

Ideea organizării competiției i-a aparținut unei tinere originare din Goriano Valli, care locuiește în prezent la Bolzano. Inițiativa a prins contur după ce aceasta a distribuit un videoclip despre un eveniment similar.

Dincolo de latura amuzantă, întrecerea organizată în Abruzzo a avut și o componentă ecologică și caritabilă. Organizatorii au colectat donații pentru susținerea Muzeului Difuz Sirente-Velino, înființat în Goriano Valli, localitate care aparține comunei Tione degli Abruzzi. Totodată, înaintea cursei, voluntarii și participanții au curățat râul Aterno și malurile acestuia, adunând 12 saci cu deșeuri din plastic și alte gunoaie abandonate.

Organizatorii au subliniat că sănătatea oamenilor este strâns legată de cea a celorlalte ființe vii și de starea mediului înconjurător. De asemenea, aceștia au evidențiat rolul obiceiurilor cotidiene în prevenirea problemelor de sănătate și în menținerea stării de bine.

„Am ales o rățușcă pentru a vorbi despre ceva foarte serios, dar cu zâmbetul pe buze. Ne putem îngriji sănătatea în fiecare zi și ne putem aminti că sănătatea oamenilor este legată de cea a celorlalte ființe vii și de cea a mediului înconjurător”, a declarat Fausto Di Giulio, fondatorul MuDi, un proiect cultural și filantropic dedicat conservării patrimoniului istoric și combaterii depopulării satelor din centrul Italiei.

Cursele cu rățuște nu sunt o noutate. Din 2018, astfel de evenimente sunt organizate și la Merano, pe râul Passirio. În 2008, cursa Great British Duck Race, desfășurată la Londra, a căpătat proporții impresionante, cu sute de mii de rățuște participante, într-un eveniment care a atras atenția inclusiv prin amploarea sa.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: