Telegram/ Возрождение

Partidul „Renaștere”, afiliat lui Șor, s-a întâlnit cu Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE-ului Rusiei

Federația Rusă tratează Republica Moldova ca pe un stat suveran, iar orice problemă care apare în relația dintre cele două țări este rezolvată într-o manieră „respectuoasă”. Declarația a fost făcută de purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe Maria Zaharova în cadrul unei întrevederi cu președinta interimară a Partidului „Renaștere” Natalia Parasca. 

Potrivit formațiunii „Renaștere”, apropiate fugarului Ilan Șor, Natalia Parasca s-a întâlnit cu Maria Zaharova în Rusia. Subiectul principal al întrevederii a fost „dezvoltarea cooperării bilaterale”.

Un domeniu important al activității partidului nostru este problema integrării în UEE. Republica Moldova este interesată în cooperarea cu membrii Uniunii Economice Eurasiatice cu ajutorul Federației Ruse, în calitate de partener principal al asociației. Acum, partidul nostru a inițiat colectarea semnăturilor pe întreg teritoriul țării. Vrem să organizăm un referendum și să auzim voința poporului cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Economică Eurasiatică”, a declarat Natalia Parasca, citată de Partidul „Renaștere”.

La rândul, partea rusă și-a exprimat „dorința de a coopera”, ținând cont de „legăturile istorice, culturale și de rudenie” dintre Rusia și Moldova.

Rusia este întotdeauna aproape și gata să ajute. Cooperarea dintre cele două țări ale noastre se dezvoltă cu succes de zeci de ani. Totul pentru că noi tratăm Moldova ca pe un stat suveran și independent, iar toate problemele apărute sunt rezolvate într-o manieră reciproc respectuoasă. Rusia este gata să construiască un viitor mai bun în interesul celor două țări”, a declarat Maria Zaharova.

În contextul declarațiilor Mariei Zaharova, precizăm că, în ultima perioadă, oficialii ruși au criticat de nenumărate ori vectorul pro-european ales de Moldova, iar Moscova, drept „măsură de răspuns”, a declarat indizerabili în Rusia o serie de deputați ai formațiunii de guvernare după ce autoritățile naționale au redus personalul ambasadei ruse la Chișinău pentru acțiune de spionaj. De altfel, menționăm că senatorul rus Andrei Klimov a amenințat Moldova, în ianuarie 2023, că ar putea fi invadată, la fel ca Ucraina, dacă va renunța la statutul de neutralitate și se va apropia de NATO. Chiar și așa, acest lucru nu a împiedicat unii membri ai Partidului „Renaștere”, printre care și Natalia Parasca, să aibă pe 8 septembrie curent o întrevedere online cu Klimov.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Ecaterina Covali

Noua directoare a TRM își anunță prioritățile și respinge informațiile că ar fi rudă cu Maia Sandu

Ecaterina Covali-Cheptanaru, noua directoare a companiei publice „Teleradio-Moldova” (TRM), și-a prezentat prioritățile. Printre acestea se numără creșterea calității produselor audiovizualului public, păstrarea lucrurilor care funcționează și schimbarea celor care necesită modificări. Totodată, a declarat că informațiile potrivit cărora ar fi rudă cu șefa statului, Maia Sandu, sunt false și a menționat că va acționa în judecată „orice persoană sau instituție care va continua să difuzeze informații false și manipulatorii” despre ea.

„Preiau mandatul de director general al „IP Compania „Teleradio-Moldova”, cu obiective clare și cu responsabilitatea de a le transforma în rezultate. Prioritatea mea este să continuăm creșterea calității produselor audiovizualului public, să susținem jurnalismul profesionist, să investim în oameni și tehnologie și să consolidăm rolul Teleradio-Moldova ca serviciu public media modern, relevant și apropiat de cetățeni. (…) Vom păstra ceea ce funcționează, vom schimba ceea ce trebuie schimbat și vom construi ceea ce lipsește”, a comunicat Ecaterina Cheptanaru.

Totodată, ea a reacționat la informațiile potrivit cărora ar fi rudă cu șefa statului.

„Am câștigat acest concurs datorită experienței acumulate după ani de muncă în jurnalism, management și societate civilă. De aceea, declar public și fără echivoc că reputația și integritatea mea profesională sunt lucruri la care țin și pe care le-am construit cu multă muncă. În acest context, informațiile publicate de unele site-uri dubioase, potrivit cărora aș fi rudă cu Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova,sau cu alte persoane care dețin funcții publice, nu sunt adevărate. Nu există nicio relație de rudenie. Voi acționa în judecată orice persoană sau instituție care va continua să difuzeze informații false și manipulatorii despre mine, pentru apărarea onoarei și demnității mele”, a declarat noua directoare a TRM.

Despre insinuarea privind relațiile de rudenie dintre Maia Sandu și Ecaterina Covali-Cheptănaru a scris, pe 2 septembrie, portalul Mediacritica. Portalul a atras atenția asupra prevederilor Codului deontologic al jurnalistului, menționând că informațiile au fost publicate în media fără verificarea din prima sursă.

***

Ecaterina Cheptanaru este licențiată în politologie și deține o diplomă de master în Relații Internaționale și Comunicare Instituțională. De asemenea, ea a urmat un program de instruire în Media Management la Școala de Jurnalism din Moldova. Cheptanaru și-a început cariera profesională în 2011, ca specialistă în cadrul Comisiei guvernamentale pentru elaborarea politicilor de tineret, iar în 2012 a devenit realizatoarea emisiunii „Omul de lângă” la TRM. În perioada 2014–2015, a activat la Canal Regional ca realizatoare a emisiunii „Moldova-Europa”. Ulterior, între 2017 și 2019, a condus Studioul Central al Canal Regional, unde a gestionat o rețea de 15 posturi TV locale. Timp de 11 ani, a fost autoarea proiectului televizat „Punți către Europa”, difuzat de Realitatea TV. În anul 2025, Ecaterina Cheptanaru a îndeplinit, timp de trei luni, funcția de directoare generală adjunctă a TRM, responsabilă de televiziune.

Pe 22 septembrie, Ecaterina Cheptanaru a câștigat concursul pentru funcția de directoare a Companiei „Teleradio-Moldova”.

Funcția de director general al TRM a devenit vacantă după ce, pe 18 mai, Vlad Țurcanu a demisionat pe fondul scandalului legat de punctajul acordat de juriul național la Eurovision. În tot acest timp, Țurcanu a asigurat interimatul funcției.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: