multimedia.parlament.md

PAS propune ca orice persoană să poată deveni președinte de raion. Proiect de lege

Persoanele fără mandat de consilier ar putea fi alese în funcția de președinte de raion. Această prevedere se regăsește în proiectul de modificare a Legii privind administrația publică locală, examinat în cadrul ședinței din 21 iunie a Comisiei administrație publică și dezvoltare regională.

În prezent, legea prevede că președinții de raion pot fi aleși din rândul consilierilor raionali.

Potrivit autorilor inițiativei legislative, un grup de deputați ai Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”, acest principiu de accedere la funcțiile de conducere la nivelul autorităților publice de nivelul II limitează posibilitatea ocupării acestei funcții de către un profesionist, capabil să îmbine cunoștințele de natură administrativă cu abilități manageriale.

„Proiectul de lege oferă opțiunea prin care la funcția de conducere a unității administrativ-teritoriale de nivelul II poate candida orice persoană din rândul tuturor cetățenilor și nu doar exclusiv din membrii consiliului, facilitând astfel alegerea unui președinte de raion fără mandat de consilier, care nu participă la adoptarea deciziilor. Se va crea astfel o separare între puterea deliberativă și cea executivă la nivel local. Or, anume lipsa unor astfel de delimitări conduce la o politizare a multor activități care ar trebui să fie excluse din sfera politicului și care creează blocaje în activitatea administrației publice locale”, se menționează în nota informativă a proiectului.

Proiectul de lege va fi prezentat pentru dezbateri și aprobare în plenul Parlamentului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: