PAS recunoaște o „eroare” într-un proiect care permitea Parlamentului să revizuiască neutralitatea țării. Poziția Guvernului

Partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate recunoaște o „eroare” într-un proiect care ar fi permis Parlamentului să revizuiască statutul de neutralitate permanentă, dar și caracterul suveran, independent și unitar al Republicii Moldova, cu validare ulterioară prin referendum constituțional. Prevederea figurează în proiectul noului Cod privind organizarea și funcționarea Parlamentului, votat astăzi, 7 mai, în prima lectură. Deputatul fracțiunii, Igor Talmazan, a declarat, în plen, că textul ar fi fost inclus din greșeală și ar putea fi revizuit, după ce Guvernul a avizat negativ modificarea.

Subiectul a fost discutat în ședința Parlamentului din 7 mai, după ce deputata „Alternativa”, Angela Cutasevici, a atras atenția asupra faptului că formularea propusă contravine articolului 142 din Constituție. „Întrebarea este cum va fi exclusă această neconstituționalitate”, a întrebat Cutasevici.

În replică, Igor Talmazan a declarat că prevederea ar putea fi rezultatul unei „erori redacționale” care ar fi fost preluată dintr-un proiect mai vechi. Parlamentarul susține că textul ar putea să fie redactat în procesul de examinare a avizului, după consultări cu ceilalți coautori ai inițiativei legislative.

„Eu nu pot să mă expun acum din numele tuturor coautorilor proiectului de lege, dar părerea mea personală este că avizul Guvernului este destul de concludent pe subiectul dat și vom efectua  redactarea necesară a textului respectiv. E posibil o eroare. Practic, am preluat-o din codul care a fost înregistrat în 2023. Dar codul care a fost înregistrat în 2023 a fost elaborat, cum am menționat, din 2016. Undeva s-a produs această eroare. O recunoaștem, o corectăm și mergem mai departe”, a declarat Talmazan.

Captură: NewsMaker

Articolul, criticat de Guvern: „contravine Constituției”

În avizul său, Guvernul menționează că articolul propus contravine principiilor constituționale privind revizuirea statutului de neutralitate permanentă și a caracterului suveran, independent și unitar al statului. Executivul amintește că art. 142 din Constituție stabilește că asemenea prevederi „pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum”, cu votul majorității cetățenilor înscriși pe listele electorale.

„În această redacţie, Parlamentul devine actorul central al procesului de revizuire, intrucât iniţiază și adoptă modificarea anterior exprimării voinţei populare prin referendum. În consecinţă, poporul nu mai reprezintă filtrul decizional exclusiv şi primordial”, precizează Executivul în avizul său.

Guvernul mai constată, în avizul său, că textul elimina caracterul exclusiv al referendumului și omitea pragul constituțional privind votul majorității cetățenilor înscriși în listele electorale: „Asemenea intervenţii afectează substanţa garanţiilor constituţionale existente”.

În concluzie, Guvernul precizează că o eventuală modificare a regimului juridic prevăzut de art. 142 din Constituție poate fi realizată doar prin procedura de revizuire constituțională și nu printr-o lege organică, cum este noul Cod al Parlamentului.

Ce prevede Constituția?

Articolul 142 din Constituția Republicii Moldova prevede că dispozițiile privind caracterul suveran, independent și unitar al statului, precum și cele referitoare la neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, pot fi revizuite doar prin referendum și cu votul majorității cetățenilor înscriși în listele electorale.

Totodată, Constituția stabilește că nicio revizuire nu poate avea ca rezultat suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora.

De asemenea, Legea Supremă nu poate fi revizuită pe durata stării de urgență, de asediu sau de război.

***

Proiectul Codului cu privire la organizarea și funcționarea Parlamentului a fost aprobat în prima lectură. Documentul a fost votat de 52 de deputați PAS. Opoziția a părăsit plenul în timpul luărilor de cuvânt.

Pentru lectura a doua, documentul va fi comasat cu proiectul de lege cu privire la statutul, conduita și etica deputatului în Parlament.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministrul Educației, Dan Perciun, își face publice diplomele: „A apărut o încercare tot mai evidentă de a pune sub semnul întrebării studiile mele”

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a făcut publice actele care îi confirmă studiile liceale și universitare, după apariția unor speculații legate de pregătirea sa academică. Diplomele prezentate într-un interviu pentru portalul Diez arată că oficialul a studiat la un liceu privat din Marea Britanie și este absolvent al Universității Cambridge și al Universității Babeș-Bolyai.

Dan Perciun a studiat până în clasa a X-a la Liceul „Prometeu-Protalent” din Chișinău, după care și-a continuat studiile la Tonbridge School din Marea Britanie. Ministrul Educației a menționat că a fost admis în baza unei burse oferite de organizația Head Masters’ Conference (HMC), iar ulterior a beneficiat de o bursă integrală acordată de instituția de învățământ.

Certificatele prezentate indică faptul că acesta a obținut patru calificări A-level și o calificare AS-level. Sistemul britanic de învățământ nu prevede examenul de bacalaureat, calificările A-level fiind utilizate pentru admiterea în instituțiile de învățământ superior, notează Diez.

Documentele arată că Dan Perciun a obținut trei calificative A* și un calificativ A la examenele A-level. Potrivit datelor Cambridge Assessment, în anul 2010, aproximativ 2% dintre absolvenții din Anglia au obținut cel puțin trei calificative A*.

După absolvirea liceului, în 2011, Dan Perciun și-a continuat studiile la Universitatea Cambridge, în cadrul programului „Politică, psihologie și sociologie”. Potrivit declarațiilor sale, studiile au fost finanțate printr-un credit educațional și o bursă acordată de universitate.

Ulterior, în perioada 2020–2022, acesta a urmat un program de masterat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Diploma prezentată redacției indică absolvirea programului „Asistență socială și economie socială”, la forma de învățământ cu frecvență redusă.

În ultimele luni, a apărut o încercare tot mai evidentă de a pune sub semnul întrebării studiile mele. Conturi de Facebook și Telegram au rostogolit, treptat, o afirmație falsă: că nu aș avea studiile necesare. Adevărul este că am absolvit liceul în Marea Britanie, la una dintre instituțiile de top de acolo, cu rezultate care m-au plasat printre elevii cu cele mai bune performanțe din anii în care am studiat. Mi-am continuat studiile de licență la Universitatea din Cambridge, una dintre cele mai prestigioase universități din lume. Ulterior, am urmat un program de master la Universitatea Babeș-Bolyai din România. Am făcut publice toate documentele și diplomele care confirmă aceste lucruri pentru că, în momentul în care o afirmație falsă este repetată suficient de mult și ajunge să fie prezentată drept adevăr, consider firesc ca oamenii de bună-credință să poată verifica informațiile direct și să își formeze propria concluzie, pe baza documentelor și a faptelor”, a transmis Dan Perciun pe Facebook, după interviu.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: