Moldova1

Pașapoartele și permisele s-ar putea scumpi: cât vor plăti moldovenii în 2026

Cetățenii Republicii Moldova ar putea plăti mai mult pentru pașapoarte și permisele de conducere eliberate de Agenția Servicii Publice (ASP). Un proiect în acest sens, examinat de Guvern, a fost discutat pe 4 mai, în ședința secretarilor generali.

Potrivit documentului, tariful pentru pașaportul standard, eliberat în 20 de zile, ar putea crește de la 650 la 790 de lei. Scumpiri sunt prevăzute și pentru serviciile de urgență. De exemplu, pașaportul eliberat în ziua adresării ar putea ajunge la 2.530 de lei, față de 2.080 de lei în prezent.

Majorări sunt propuse și pentru permisele de conducere. Tariful standard ar urma să crească de la 420 la 440 de lei, iar pentru serviciile în regim accelerat costurile ar putea depăși 2.600 de lei. Mai exact, pentru eliberarea în termen de o zi lucrătoare, prețul ar putea crește de la 1.780 la 2.200 de lei, iar pentru eliberarea în ziua adresării – de la 2.120 la 2.640 de lei.

Autoritățile justifică scumpirile prin introducerea noilor modele de documente, care vor include mai multe elemente de securitate, precum cipuri electronice și sisteme avansate de protecție împotriva falsificării. (Cum vor arăta, vezi AICI). Potrivit proiectului, aceste schimbări implică costuri mai mari de producere, ceea ce a dus la recalcularea tarifelor.

Proiectul mai prevede și introducerea unor taxe pentru anumite servicii din domeniul autorizării și certificării, precum și ajustări în modul de prestare a unor servicii digitale.

Reprezentanții Guvernului au declarat pentru NewsMaker că documentul este încă în analiză și poate suferi modificări.

Dacă va fi aprobat, noile tarife pentru permisele de conducere ar urma să intre în vigoare din 25 mai 2026, iar cele pentru pașapoarte – din 1 septembrie 2026.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

(VIDEO) Ultima zi de agitație / 8 candidați la bașcan, 134 — în APG / Două partide

Ultima zi de campanie în Găgăuzia. Ce amenzi riscă cei care încalcă legea?
Campania electorală în Găgăuzia se apropie de sfârșit: 13 noiembrie este ultima zi de agitație. Comisia Electorală Centrală (CEC) avertizează că în „ziua tăcerii” și în ziua scrutinului agitația este interzisă. Candidații nu mai pot participa la emisiuni televizate și radiofonice, iar autoritățile locale și distribuitorii de publicitate sunt obligați să înlăture materialele de agitație din locurile publice. Interdicția nu vizează informațiile publicate anterior pe internet. De asemenea,este interzisă transferarea banilor în conturile „Fondului electoral” și retragerea mijloacelor financiare din acestea. Pentru încălcarea acestor reguli, persoanele fizice riscă amenzi de până la 3 mii de lei, iar cele juridice — de până la 7,5 mii de lei.

Două partide avertizate din nou pentru nedeclararea cheltuielilor electorale
Pe 15 noiembrie vor avea loc două scrutinuri: alegerile deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) și alegerile bașcanului. Pentru funcția de șef al autonomiei aspiră opt candidați, în timp ce pentru cele 35 de mandate de deputat luptă 134 de persoane.
În cadrul ședinței din 13 noiembrie, CEC a emis repetat avertismente partidelor „Pentru țară” și „Partidul Popular Gagauz” pentru cheltuieli nedeclarate în campanie. Rapoartele financiare pentru ultima săptămână trebuie prezentate până la 16 noiembrie.

Alegeri în Găgăuzia: program special la centrele multifuncționale ale ASP
În ziua alegerilor, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice (ASP) din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor activa între orele 07:00 și 21:00. Alegătorii vor putea perfecta gratuit buletine de identitate provizorii sau își vor putea ridica actele gata. De asemenea, pe 14 și 15 noiembrie va funcționa o linie fierbinte pentru alegători: sâmbătă — între 09:00 și 17:00, iar duminică — între 07:00 și 21:00. Secretara CEC, Dana Munteanu, a precizat că votarea prin intermediul identității digitale din aplicația EVO nu se va aplica — regulamentul nefiind pus în practică. Votarea se va face în baza buletinului de identitate, a cardului de identitate, a pașaportului sau a buletinului provizoriu.

Petru Vlah promite să restabilească atribuțiile Găgăuziei
Candidatul la funcția de bașcan din partea partidului „Noua Alegere Istorică”, Petru Vlah, a chemat locuitorii să participe activ la vot. El a promis că va lupta pentru restabilirea competențelor autonomiei și a declarat că Găgăuzia poate deveni cea mai prosperă regiune a Moldovei. Vlah i-a criticat, de asemenea, pe ceilalți candidați care, în opinia sa, urmăresc interese personale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: