Autoizolarea rămâne cel mai efectiv mijloc de a opri răspândirea coronavirusului: în Moldova sunt închise majoritatea localurilor și a magazinelor, iar numeroase companii și-au îndemnat angajații să muncească de acasă. Și redacția NM lucrează în condiții de izolare, deja a doua săptămână: jurnaliștii ies din casă numai pentru anumite însărcinări, iar florile din oficiu s-au mutat la unul dintre colegi. Membrii redacției și-au împărtășit experiența pe care o trăiesc în timp de carantină: cum li s-a schimbat viața și cum reușesc să facă față stresului. Astăzi și-a scris gândurile directorul executiv și financiar al NM, Olga Cenușa.
Impresionată de istoriile colegilor mei, care au descris cum continuă să lucreze în izolare, de acasă, am decis să îmi împărtășesc și eu experiența. În general, sunt omul cifrelor. Îmi place munca mea și o fac cu plăcere, însă în tinerețe am avut o pasiune și pentru literatură, chiar am scris poezii. De aceea, mi-am zis „de ce nu?”. Așa că mi-am făcut curaj și i-am cerut părerea colegei mele Galina, redactor-șef al portalului NewsMaker, pe care eu o alint, drăgăstos, Șefu`. Zis și făcut. Odată obținută permisiunea, am trecut la treabă.
Dimineața
Astăzi este luni, cum se spune, zi grea. Chiar și pe timp de autoizolare, alarma sună la 7:30, ca în orice zi. Nu o deconectez nici pe timp de carantină, cu excepția weekend-ului, când alarma este fiica mea Estera, care are grijă să mă trezească pe la 8:30. Aș vrea să mai zăbovesc în pat, dar îmi aduc aminte că băncile comerciale lucrează și procesează transferurile doar până la ora 14.00, iar eu mai am „de făcut” salarii. Saptamâna trecută am fost tare suparată, pentru că practic jumatate din ordinele de plată mi-au fost anulate din această cauză.
E aproape ora 8:00. Închid toate ușile după mine și îmi pun muzică. Mă las purtată de ritm și dansez de la chiuvetă spre aragaz și înapoi, în timp ce pregătesc micul dejun. Dansul este o pasiune mai veche de-a mea. La un moment dat realizez că soțul meu, Artur, stă în ușă și mă privește zâmbind. Îmi spune că o sa mă filmeze și o să pună filmulețul pe Facebook ca să vadă și alții ce caraghios arăt în timp ce dansez în pijama.
După ce mă asigur că toți ai casei sunt cu burțile pline, pot să ma pregătesc să merg la oficiu și îl rog pe Artur să mă ducă.
Da, știu că este pandemie și ni se recomandă să stăm acasă. Am încercat să lucrez așa, însă săptămâna trecută nu a fost tocmai productivă. Așa cum bine știți, grădinițele sunt închise, iar asta înseamnă că Estera este și ea acasă, alături de noi. Și ca orice copil, cam o dată în jumătate de oră vrea ceva, iar explicațiile mele despre faptul că mama trebuie să lucreze nu prea funcționează. Până reușeam să revin în fața computerului, banca mă deconecta de la sistemul online, iar asta însemna că trebuie o iau de la capăt.
După ce m-am convins că munca la masa din bucătărie n-are sorți de izbândă, am încercat să lucrez din camera pentru oaspeți care se încuie, dar nici de această dată rezultatele nu au fost cele așteptate… Mai mult, acolo nu am masă, așa că am stat pe jos, iar computerul l-am pus pe pat. În afară de dureri de picioare și de spate, mare lucru nu am obținut nici așa. Așa că am decis că voi merge să lucrez de la birou.
Nemachiată (doar nimeni nu mă vede) și echipată cu mască, mănuși și dezinfectant, am ajuns la birou.
Acolo mă aștepta o liniște mortală – toți colegii lucrează de acasă. Trec la muncă cu sârguință, însă la scurt timp realizez că îmi îngheață mâinile pe tastatură. Căldura a fost deconectată… doar e carantină. Noroc că am un aparat de aer condiționat în birou, iar săptămâna trecută un coleg mi-a spus că și acesta poate da căldură. Conectez climatizatorul și îmi continui munca.
Prânz
Ora 13:47… Uraaaa! Am terminat, iar asta înseamnă că toată redacția își va primi salariile la timp. Acum pot să îmi fac timp și pentru mine, așa că mă duc să îmi savurez felia de pâine și conserva din pește pe care le-am luat de acasă… cam așa e prânzul când ești la dietă. Îmi fac și o cafea pentru a mă încălzi puțin și revin la muncă.
Încerc să mă concetrez din nou, dar e destul de dificil, nu ai cu cine schimba o vorbă, cum să ceri o părere de la un coleg din biroul de alaturi, strigând așa ca să te audă toată redacția. Se mai întâmplă și trebuie să recunosc că eu sunt cea care face așa cel mai des.
În birou s-a mai încălzit, doar sunetul tastelor se aud în liniștea apăsătoare. Eu continui să muncesc. Se apropie deadliner-urile, iar rapoartele trebuiesc prezentate la timp, ele nu țin cont de pandemie.
Seara
Ziua de muncă s-a terminat, iar eu revin acasă la fel de bine echipată și cu același mijloc de transport. Estera mă întâmpină cu un entuziasm de parcă nu m-a văzut de o saptamână. Ne jucăm câteva minute, după care ea revine la dragonii ei, iar mama e liberă să treacă la treburile casnice.
Este deja ora 19:00, ora de antrenament. La finalul acesteia voi putea respira ușurată și voi spune: a mai trecut o zi de carantină.
