Paturi din carton pentru sportivii olimpici? Video publicat de luptătoarea Irina Rîngaci a devenit viral

Ajunsă la Paris, pentru a participa la Jocurile Olimpice, luptătoarea moldoveană Irina Rîngaci a arătat paturile pe care dorm sportivii pe perioadă competiției. Acestea sunt din carton. În plus, potrivit sportivei, au o saltea incomodă. Anterior, ministrul francez al sporturilor a spus că asemenea paturi au fost și la Tokyo, la Jocurile Olimpice din 2021, și că urmare a competiției din această vară ele vor fi reciclate. Menționăm, mai mulți sportivi s-au plâns pe paturile tari de la Paris. 

„(nota. red Salteaua) foarte comodă, nu recomand”, a spus Irina Rîngaci în mod ironic. „Și mai departe carton, parcă e tare, ține. Am văzut că a fost verificat și ține până la 10 persoane”, a adăugat luptătoarea.

Începând cu 26 iulie, de când a fost dat startul Jocurilor Olimpice, mai mulți sportivi s-au plâns pe paturile tari de la Paris. În reacție, ministrul francez al sporturilor Amélie Oudéa-Castéra a spus că asemenea paturi au fost și la Tokyo, la Jocurile Olimpice din 2021. Mai mult, ministra a declarat că sportivilor „le plac paturile de carton”, relatează news.ro. Potrivit sursei, după Jocurile Olimpice şi Paralimpice, paturile urmează a fi reciclate.

Potrivit hotnews.ro, paturile din carton reciclat din satul olimpic au fost furnizate de același producător contractat la Jocurile Olimpice din Tokyo. La Paris, în zona sportivilor, sunt și „mese de cafea realizate din butoaie reciclate, fotolii puf din pânză de parașută și scaune din capace de sticle reciclate”.

***

Jocurile Olimpice de la Paris se desfășoară în perioada 26 iulie-11 august. La competiție participă sportivi din 206 țări. Republica Moldova este reprezentată de 26 de sportivi, care vor concura în cadrul a 10 probe. Până acum, doi sportivi au obținut medalii. Prima medalie, de bronz, a ajuns la judocanul Denis Vieru care a evoluat în categoria de greutate de până la 66 kg. Detalii AICI. A doua – la judocanul Adil Osmanov. Sportivul l-a învins în finala mică a categoriei de greutate de până la 73 kg pe italianul Manuel Lombardo, campion european în 2021 și dublu vicecampion mondial. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: