Facebook/PDM

„PDM rămâne un partener de încredere”. Despre ce a discutat Maia Sandu cu Pavel Filip?

Președinta aleasă a Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu liderul Partidului Democrat (PDM) Pavel Filip. Potrivit unui comunicat de presă publicat de PDM, aceștia au discutat despre momentul politic actual și eventuale scenarii post-electorale, dar și situația creată din cauza crizei provocate de COVID-19.

În cadrul întrevederii, președintele ales Maia Sandu a declarat că are toată aprecierea „pentru primarii și susținătorii PDM care au votat la alegerile prezidențiale pentru democrație, stat de drept și lupta împotriva corupției”.

La rândul său, liderul PDM Pavel Filip a asigurat-o pe lidera PAS că PDM rămâne un partener de încredere pe care se poate conta în edificarea unui stat modern și european și în toate proiectele și reformele care vor aduce beneficii cetățenilor și vor accelera parcursul european al țării.

Președintele PDM și-a exprimat regretul cu privire la evoluțiile negative în lupta împotriva COVID-19 și gestionarea proastă a pandemiei în țara noastră.

Democrații consideră că în condițiile în care numărul de cazuri noi crește zilnic, locuri în spitale nu mai sunt, lucrătorii medicali nu mai fac față valului mare de infectări, este nevoie de măsuri imediate și urgente în soluționarea acestei crize. PDM regretă că nu a fost susținută în Parlament ideea creării unei comisii speciale, care să vină cu propuneri și măsuri imediate.

În acest sens, s-a discutat crearea, pe platformă parlamentară, a unui grup de lucru care să identifice soluții urgente pentru criza provocată de COVID-19.

Pavel Filip și Maia Sandu au discutat și despre situația din Parlament.

Liderul PDM a condamnat migrația deputaților dintr-un partid în altul și a menționat că, întrucât democrații au trecut printr-un proces de resetare a formațiunii, Partidul Democrat va susține și în continuare eforturile președintelui ales de curățare a clasei politice.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Săptămâna viitoare începe cu minime de -22°C în nord: cum va evolua vremea în Moldova

Săptămâna viitoare, în Republica Moldova se așteaptă minime de până la -22°C în nordul țării. Acestea se vor înregistra în primele două zile ale săptămânii. Ulterior, în a doua parte a săptămânii, minimele vor fi de până la -2°C în nord, +1°C în centru și +3°C la sud.

În nordul țării, mai exact la Briceni, luni și marți, ziua se vor înregistra temperaturi între -10°C și -12°C, iar noaptea vor coborî până la -22°C. Pentru miercuri sunt prognozate ninsori slabe: ziua -5°C, iar noaptea -13°C. Începând de joi și până duminică, ziua se vor înregistra temperaturi de 0°C, iar noaptea acestea vor oscila între -2°C și -3°C.

Spre comparație, pentru ziua de 1 februarie au fost prognozate temperaturi de -12°C, iar noaptea de -20°C.

În centrul țării, mai exact la Chișinău, luni și marți, ziua se vor înregistra temperaturi între -7°C și -9°C, iar noaptea acestea vor coborî până la -16°C. Miercuri, ziua vor fi -2°C, iar noaptea -10°C. Începând de joi și până duminică se va înregistra lapoviță slabă. Ziua vor fi temperaturi de +3°C, iar noaptea acestea vor oscila între 0°C și +1°C.

Spre comparație, pentru ziua de 1 februarie au fost prognozate temperaturi de -9°C, iar noaptea de -14°C.

În partea de sud a țării, mai exact la Cahul, luni și marți, ziua se vor înregistra temperaturi între -5°C și -7°C, iar noaptea acestea vor coborî până la -11°C. Miercuri, ziua vor fi 0°C, iar noaptea -8°C. Începând de joi și până duminică se vor înregistra ploi slabe. Ziua vor fi temperaturi de +5°C, iar noaptea acestea vor oscila între +2°C și +3°C.

Spre comparație, pentru ziua de 1 februarie au fost prognozate temperaturi de -7°C, iar noaptea de -9°C.

Amintim că, pe 1 februarie, în Republica Moldova a fost emis cod galben de vreme geroasă. Avertizarea, care vizează o parte din teritoriul țării, va intra în vigoare în seara zilei de 1 februarie și va fi valabilă până în dimineața zilei de 3 februarie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: