PDM și-a desemnat candidatul pentru alegerile parlamentare noi în circumscripția Hâncești

Candidatul Partidului Democrat din Moldova (PDM) pentru alegerile parlamentare noi din circumscripția numărul 38, Hâncești, este Ion Mereuță, fostul șef al Oficiului teritorial Hâncești al Cancelariei de Stat, eliberat din funcție în septembrie 2019. Anunțul a fost făcut, marți, 21 ianuarie, de președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8. 

Dumitru Diacov a precizat că Mereuță a fost desemnat de organizația teritorială a partidului din Hâncești.

„Pe parcurs au fost trei sau patru candidaturi și încet-încet, cu argumente, au rămas la o singură candidatură. Și cei din Chișinău nu cred că ar fi corect să intervină. Noi am mers pe această linie. I-am ascultat pe cei din teritoriu. Dl Filip a fost de câteva ori acolo. Lumea îl știe pe Mereuță, a cutreierat toate localitățile și are șanse reale”, a spus Diacov.

Precizăm că până în prezent, și-au anunțat în mod oficial candidații pentru alegerile parlamentare noi din 15 martie: Partidul Unității Naționale (PUN) – Vlad Țurcanu, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) – Olesea Stamate, Platforma Demnitate și Adevăr (PDA) – Mihai Druță și Partidul ȘOR – Vitalie Balinschi.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: