Pediatrii din clinicile spitalelor vor fi transferați în instituțiile de medicină primară

Pediatrii din secțiile consultative ale spitalelor raionale vor fi transferați în instituțiile de medicină primară. Specialiștii vor activa alături de medicii de familie, începând cu 1 martie. Ordinul a fost semnat de ministrul sănătății, Ala Nemerenco.

Potrivit sursei citate, toți copiii cu vârsta de 0-5 ani se vor afla și în supravegherea permanentă a pediatrului, nu doar a medicului de familie.

„Toți copiii (0-18 ani) care suferă de boli cronice, sunt frecvent bolnavi sau au dizabilități se vor afla și în supravegherea pediatrului. Toți copiii vor avea acces liber gratuit la consultația pediatrului, fără trimitere de la medicul de familie”, a relevat Nemerenco.

De asemenea, toți copiii în situații de urgență, la adresarea în instituții medicale după consult, vor fi deserviți în regim prioritar.

„Medicii pediatri vor beneficia de supliment la salariu pentru aceste activități”, a rezumat Ala Nemerenco.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Ratingul democrației în Moldova a scăzut/ „Slavă KPSS!” în Parlament/ Prețul la motorină, în jos

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Târgul de Paște din Chișinău: Tradițiile se păstrează, prețurile cresc
— 4 ani de război: Peste 50 de drone și rachete au survolat ilegal Moldova
— Raport internațional: Moldova retrogradează în democrație. Ce cred deputații?
— Prețul motorinei scade după mai multe săptămâni de creșteri
— „Se instituie un regim comunist în Parlament”. De ce e nemulțumită opoziția?
— Câți moldoveni mai sunt în Rusia? Răspunsul ministrului de Externe
— Grosu: Planurile Rusiei au rămas doar pe hârtie
— Pregătiri pentru masa de Paște. Carnea de miel, la mare căutare
— Papahă, vin pentru Grosu și toast georgian. Costiuc, despre deplasarea la Tbilisi
— Gheorghe Urschi, în stare gravă la spital
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: