parlament.md

Perciun, Junghietu și Hajder, printre miniștrii apreciați de Grosu. Vor rămâne în Guvern?

Componența viitorului Guvern însă se discută, însă cel târziu pe 17 iulie „noi o să avem o claritate”. Precizările au fost făcute de președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, la ediția din 15 iulie a emisiunii „Eu și Uniunea Europeană” de la Moldova 1. Potrivit lui Grosu, Vasile Tofan, desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru, și-a format unele impresii în urma discuțiilor cu miniștrii și „o să aibă și propuneri”. În ceea ce privește poziția sa, liderul PAS a evidențiat activitatea a trei miniștri interimari, menționând că în domeniile lor s-a avansat, însă „foarte mult contează ce opinii o să aibă domnul prim-ministru desemnat”.

În cadrul emisiunii, Grosu a spus că discuțiile privind componența viitorului Guvern sunt încă în desfășurare. „În fiecare zi discut cu domnul Tofan. El are discuții și a avut cu fiecare ministru. (…) Eu cred că mâine, cel târziu vineri, noi o să avem o claritate”, a comunicat Grosu pe 15 iulie.

Grosu a menționat că și-a expus părerea despre componența viitorului Guvern încă înainte de desemnarea lui Tofan. În același timp, el a precizat că, după consultările lui Tofan cu miniștrii, „o să ne așezăm, o să discutăm, o să confruntăm opiniile și o să luăm o decizie”. „Chiar azi dimineață am avut o discuție (nota red. cu Vasile Tofan). L-am întrebat impresiile, fără a solicita detalii pe nume. (…) Mi-a spus că unele impresii sau validat, cele cu care a venit, pentru că nu a cunoscut foarte bine fiecare ministru. O să aibă și propuneri”, a mai spus Grosu.

În continuare, liderul PAS a evidențiat activitatea a doi miniștri, ministrul interimar al Educației și Cercetării, Dan Perciun, și ministrul interimar al Energiei, Dorin Junghietu. „Noi avem domenii, ați menționat educația, un ministru foarte activ. Atrage resurse. (…) Alt domeniu (…) – energetic. S-au făcut lucruri care nici nu-mi închipuiam câțiva ani în urmă, că o să putem avea proiecte pe câteva linii de interconectare, că o să crească aproape 10 ori capacitatea de energie regenerabilă”, a menționat Grosu. Întrebat dacă Dan Perciun și Dorin Junghietu ar putea să se regăsească în noul Guvern, Grosu a spus: „Eu v-am dat exemple de domenii în care s-a avansat”.

Ulterior, liderul PAS a evidențiat și activitatea ministrului interimar al Mediului, Gheorghe Hajder, menționând că acesta „a gestionat foarte bine criza Nistrului”. Întrebat dacă Gheorghe Hajder va rămâne în Guvern, Grosu a răspuns: „Mi-ați solicitat opinia. Iată în trei domenii, eu v-am prezentat. (…) Foarte mult contează ce impresii și ce opinii o să aibă domnul prim-ministru desemnat”.

***

Vasile Tofan a fost desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru. Un decret în acest sens a fost semnat de șefa statului, Maia Sandu, la 11 iulie. Decizia a fost luată după consultările cu fracțiunile parlamentare. Acestea au avut loc însă doar cu reprezentanții PAS, în timp ce fracțiunile parlamentare de opoziție au refuzat să participe la discuțiile cu șefa statului. Anterior consultărilor, PAS anunțase că îl va propune pe Vasile Tofan pentru funcția de prim-ministru.

Vasile Tofan va merge pe 21 iulie în plenul Parlamentului pentru a cere votul de încredere pentru cabinetul său de miniștri și programul de activitate al Guvernului. Ședința plenară va începe la ora 11:00.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Tofan confirmă: „Foarte probabil” vom avea creșteri ale tarifelor la energia electrică

Premierul Vasile Tofan confirmă că „foarte probabil” vor exista creșteri ale tarifelor la energia electrică. Precizările au fost făcute în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Nicolae Chicu și publicat pe 25 octombrie, după ce directorul general al ANRE, Alexei Taran, a estimat că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15%. Potrivit lui Tofan, majorarea nu va fi cu 30%, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.

În timpul interviului, premierul a fost solicitat să explice declarațiile directorul general al ANRE, care a spus că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15%, precum și solicitarea Energocom de aprobare a unui preț de 3,51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată în calitate de furnizor central, față de 2.01 lei/kWh, fără TVA, cât este în prezent. 

„Uitați-vă, noi cumpărăm energia în Moldova de la doi furnizori. Dacă ești în centru, Chișinău și sudul, cumperi de la Premier Energy. Dacă trăiești la nord, o cumperi de la FEE Nord. Energocom este unul din furnizori către acești doi. Creșterea tarifului a fost cerută de Energocom pentru calitatea sa de furnizor central. Ponderea Energocom, ca furnizor central, în mixul Premier Energy sau FEE Nord depinde de lună: vara – 15%, plus-minus; iarna – 35%. În mare măsură, asta ține de energia furnizată de CET-uri: CET Nord, Termoelectrica, CET-1. Ceea ce a cerut Energocom acum este pentru porțiunea asta din tarif, care, vă spun, variază pe parcursul anului de la 15 la 35%, plus-minus, care este generată în mare măsură de gaz și gazul s-a scumpit”, a comunicat Tofan.

Potrivit lui Tofan, directorul general al ANRE „s-a referit la tariful la energie finală, pe care îl plătește consumatorul”. „Dumnealui a folosit marja asta de 10-15%. Acum, eu nu voi sări înainte să spun care va fi creșterea. Probabil vom avea careva creșteri la energie, foarte probabil”, a declarat premierul.

„Dar nu 30%. Pentru că, încă o dată, ponderea asta de furnizor central este o pondere mică din mixul Premier Energy și FEE Nord”, a precizat Tofan, în contextul unor informații din spațiul public.

***

Amintim că, pe 21 octombrie, directorul general al ANRE, Alexei Taran, a estimat că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în Republica Moldova. El explica că furnizorii „Premier Energy” și „Furnizarea Energiei Electrice (FEE) Nord” nu pot solicita deocamdată ajustarea tarifelor și că pasul următor ar fi aprobarea prețului reglementat al furnizorului central, Energocom. Detalii AICI.

Între timp, Energocom a solicitat ANRE aprobarea unui preț de 3,51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată pentru anul 2026 în calitate de furnizor central, față de 2.01 lei/kWh, fără TVA, cât este în prezent. Pe 23 octombrie, ANRE a precizat că prețul solicitat vizează energia livrată de Energocom furnizorilor cu obligații de serviciu universal și nu reprezintă prețul achitat de consumatorii casnici. Aceasta este unul dintre elementele care intră în calculul costurilor de procurare a energiei electrice, luate în considerare la stabilirea prețurilor reglementate pentru consumatorii finali. Agenția a adăugat că depunerea și publicarea solicitării nu modifică automat tarifele pentru populație. O eventuală ajustare poate fi examinată doar printr‐o procedură distinctă, în urma solicitărilor depuse de furnizorii cu obligații de serviciu public – Premier Energy și FEE Nord.

***

În prezent, consumatorii casnici deserviți de Premier Energy în centrul și sudul țării achită 3,56 lei/kWh, iar cei din nord, deserviți de FEE Nord, plătesc 3,95 lei/kWh. Ultima ajustare a tarifelor a avut loc la 31 martie, când ANRE a aprobat o reducere a prețurilor la energia electrică.

Amintim că, pe 28 septembrie curent, ANRE a aprobat tarife mai mari la gazele naturale și energia termică. Pentru consumatorii casnici, gazul costă 26,14 lei/m³, cu TVA inclus, față de 20,30 lei/m³ în prezent. Creșterea este de 5,84 lei/m³. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: