NewsMaker

Permise de conducere naționale pentru locuitorii din Transnistria doar după examen: decizia Guvernului

Locuitorii din regiunea transnistreană vor trebui să susțină examenele teoretice și practice pentru a-și converti permisele de conducere locale în permise de conducere moldovenești recunoscute la nivel internațional. Decizia a fost aprobată, pe 15 ianuarie, de Guvernul Republicii Moldova. Va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. 

„Persoanele care dețin permis de conducere, eliberat în stânga Nistrului sau în mun. Bender, vor putea obține un permis de conducere național, doar după ce vor susține examenele teoretice și practice la Agenția Servicii Publice. Examenele teoretice și practice pot fi susținute la subdiviziunile teritoriale ale ASP din mun. Chișinău și Bălți. În acest sens, rugăm solicitanții să se programeze online la examene, accesând site-ul ASP. Decizia a fost aprobată astăzi de Guvernul Republicii Moldova”, a comunicat Agenția Servicii Publice pe 15 ianuarie.

Instituția a adăugat că „noile măsuri vor ajuta la creșterea calității instruirii șoferilor, asigurând că permisele eliberate în aceste regiuni respectă regulile naționale și internaționale”.

„Totodată, aceasta le va oferi posibilitatea transnistrenilor să beneficieze de dreptul de a preschimba permisele de conducere în mai multe state ale lumii, fără a susține examene, în baza acordurilor încheiate de Guvernul Republicii Moldova”, au declarat reprezentanții ASP.

Menționăm că, în prezent, susținerea examenelor nu este necesară. Decizia aprobată de Guvern pe 15 ianuarie va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Proiectul de lege, care a inclus prevederea cu privire la examene, a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Anterior, fostul viceprim-ministru pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, a criticat inițiativa. Potrivit acestuia, conversia simplificată a permiselor de conducere contribuie la integrarea locuitorilor din regiunea transnistreană în cadrul legal al Republicii Moldova. „Astfel, aceștia devin cetățeni cu documente corespunzătoare. Camerele de supraveghere le înregistrează încălcările, iar polițiștii îi pot opri și le pot aplica amenzi. (…) Dacă această modificare va fi adoptată, se va crea un stimulent pentru corupție sau îi va descuraja, iar aceștia vor continua să conducă cu permise și numere transnistrene. Nu vor avea asigurare, inspecție tehnică și nu vor fi înregistrați de camere. Poliția nu va putea lua măsuri împotriva lor. Vor fi pur și simplu lăsați să plece, poate chiar fără mită”, comunica Flenchea. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport StratCom: sprijinul pentru aderarea la UE crește, dar rămâne la 8% în Găgăuzia și Taraclia

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut în ultimii doi ani și a ajuns la 57%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în nordul țării, arată Indexul Rezilienței Informaționale Naționale, publicat pe 4 noiembrie de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom).

La nivel național, sprijinul pentru aderare a crescut cu cinci puncte procentuale față de 2024, când era de 52%. Media națională „ascunde”, însă, diferențe „importante” între regiuni, precizează StratCom. În regiunea Centru, 73% dintre locuitori susțin aderarea, iar în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia sprijinul este de 8%. În nordul țării, ponderea celor care susțin aderarea a urcat de la 37% în 2025 la 53% în 2026.

„Atitudinile față de integrarea europeană sunt strâns legate de încrederea în instituții și de sursele de informare. Cetățenii care au încredere în mass media din Federația Rusă manifestă, în general, un sprijin mai redus față de aderarea la UE”, susține StratCom.

Totodată, 62% dintre respondenți consideră că beneficiile aderării la UE justifică dificultățile reformelor de preaderare, față de 50% în 2024.

Raportul publicat pe 4 noiembrie urmărește cum a evoluat reziliența societății în fața manipulării informaționale și a ingerințelor străine. Indexul analizează percepțiile și atitudinile cetățenilor în cinci domenii – integrare europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate națională. Pentru a compara rezultatele, datele au fost colectate în lunile aprilie și mai ale fiecărui an din perioada 2024–2026.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut, alături de Ucraina, statutul de țări candidate la UE în iunie 2022. Ambele țări au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În 2026, atât Moldova, cât și Ucraina, au deschis patru dintre cele șase clustere de negociere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: