foto simbol

Peste 100 de mii de păsări – nimicite: restricții în 17 locații din Moldova și rechemare de ouă

Peste 100 de mii de păsări au fost nimicite în R. Moldova, după ce analizele de laborator au depistat prezența metronidazolului. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), acesta este un medicament chimioterapic puternic, care, din cauza riscurilor pe care le reprezintă, este interzis la animalele de la care se obțin produse alimentare. Agenția a declarat că a verificat 17 locații în acest scop și a dispus suspendarea mișcării păsărilor și a ouălor de consum, a inițiat rechemarea ouălor provenite de la aceste locații și a sistat importurile de furaje combinate.

Conform ANSA, prezența metronidazolului a fost depistată în urma prelevării probelor de ser de la păsări dintr-o fermă autohtonă.

„ANSA a inițiat o amplă anchetă pentru investigarea cazului, care este încă în curs de derulare. În cadrul anchetei au fost derulate 17 controale oficiale care au cuprins: două depozite de hrană pentru animale, un abator pentru păsări, două ferme de găini producătoare de ouă destinate consumului uman, două ferme producătoare de ouă pentru incubație și zece ferme de pui destinați producției de carne. În cadrul acestor controale, medicii veterinari oficiali au dispus prelevări de probe de ser, ouă și furaje care au fost supuse testărilor în cadrul laboratoarele de referință naționale și ale Uniunii Europene. Conform acțiunilor oficiale derulate, în toate unitățile verificate a fost dispusă suspendarea mișcării păsărilor și a ouălor obținute de la acestea, precum și inițierea acțiunilor de rechemare de pe piață a ouălor de consum”, a declarat instituția.

ANSA a anunțat că, la momentul actual, au fost supuse nimicirii 110 mii de păsări, „iar unele acțiuni sunt încă în derulare și vor fi comunicate ulterior”.

„S-a concluzionat că sursa reziduurilor de metronidazol depistate în ouă și ser este hrana pentru animale în care a fost adăugat metronidazol de către producători. În acest context, ANSA a sistat importurile de furaje combinate, fiind solicitate informații și explicații de la autoritatea veterinară responsabilă din țara exportatoare pe cazul depistării metronidazolului în furaje. Se precizează că această sistarea nu vizează hrana pentru animale de companie”, a menționat agenția.

Conform ANSA, metronidazolul este un chimioterapic puternic, cu efecte bacteriostatice și antiparazitare. „Din cauza riscurilor pe care le reprezintă, utilizarea acestuia este interzisă la animalele de la care se obțin produse alimentare destinate consumului uman începând cu anul 1997 în Uniunea Europeană și din anul 2011 în Republica Moldova”, a declarat agenția.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: