Andrei Mardari / NewsMaker

Peste 1000 de deținătorii de patente și-au cumpărat aparate de casă. Câți au primit compensații

Peste 1100 de foști titulari de patente de întreprinzător în domeniul comerțului cu amănuntul au procurat aparat de casă și deja au tranzitat la noul regim – activitate independentă. Dintre aceștia, 278 au solicitat să le fie compensate cheltuielile, iar cel puțin 50 deja au primit sprijin financiar din partea Guvernului, prin intermediul ODA.

Această reformă are ca scop egalizarea tuturor agenților economici și protejarea intereselor și drepturilor consumatorilor din țara noastră.

„În prim plan, consumatorul va beneficia de un bon de casă, care îi va permite să identifice vânzătorul sau comerciantul care l-a deservit, precum și adresa agentului economic. În plus, în situația în care va primi un serviciu sau produs necalitativ, va avea posibilitatea de a depune o reclamație sau o petiție. Mai mult decât atât, această prevedere îi va permite să-și protejeze în mod eficient drepturile în calitate de consumator final”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Noua prevedere legală promovează o activitate mai transparentă și cu mai puțină birocrație. Aceasta va instaura un cadru propice pentru o concurență echitabilă între agenții economici, deoarece aceștia vor achita taxe și impozite prin eliberarea bonurilor fiscale. Astfel, reforma va contribui la dezvoltarea unei piețe mai corecte și sustenabile, beneficiind atât consumatorii, cât și mediul de afaceri.

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării amintește că foștii deținători de patente care trec la activitatea independentă pot solicita, până pe data de 31 august, compensarea cheltuielilor de tranziție, în sumă de până la 10.000 de lei, prin depunerea unei cereri la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Din 1 iulie 2023, activitatea în bază de patentă a fost înlocuită cu activitatea independentă care presupune un regim fiscal simplificat. Pentru a trece la noua formă juridică, comercianții beneficiază de granturi nerambursabile pentru procurarea aparatelor de casă, instruiri, majorarea plafonului de vânzări, dar și cel mai mic impozit pe venit din Europa.

Reforma a fost criticată de mai mulți patentari. Aceștia au organizat proteste la Guvern și au cerut statului să renunțe la casele de marcat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport StratCom: sprijinul pentru aderarea la UE crește, dar rămâne la 8% în Găgăuzia și Taraclia

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut în ultimii doi ani și a ajuns la 57%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în nordul țării, arată Indexul Rezilienței Informaționale Naționale, publicat pe 4 noiembrie de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom).

La nivel național, sprijinul pentru aderare a crescut cu cinci puncte procentuale față de 2024, când era de 52%. Media națională „ascunde”, însă, diferențe „importante” între regiuni, precizează StratCom. În regiunea Centru, 73% dintre locuitori susțin aderarea, iar în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia sprijinul este de 8%. În nordul țării, ponderea celor care susțin aderarea a urcat de la 37% în 2025 la 53% în 2026.

„Atitudinile față de integrarea europeană sunt strâns legate de încrederea în instituții și de sursele de informare. Cetățenii care au încredere în mass media din Federația Rusă manifestă, în general, un sprijin mai redus față de aderarea la UE”, susține StratCom.

Totodată, 62% dintre respondenți consideră că beneficiile aderării la UE justifică dificultățile reformelor de preaderare, față de 50% în 2024.

Raportul publicat pe 4 noiembrie urmărește cum a evoluat reziliența societății în fața manipulării informaționale și a ingerințelor străine. Indexul analizează percepțiile și atitudinile cetățenilor în cinci domenii – integrare europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate națională. Pentru a compara rezultatele, datele au fost colectate în lunile aprilie și mai ale fiecărui an din perioada 2024–2026.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut, alături de Ucraina, statutul de țări candidate la UE în iunie 2022. Ambele țări au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În 2026, atât Moldova, cât și Ucraina, au deschis patru dintre cele șase clustere de negociere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: