Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI

Peste 20 de trasee din Moldova – inundate; 30 de persoane, inclusiv 3 copii, evacuate. Consecințele ploilor abundente 

30 de persoane, printre care 3 copii, au fost evacuate din calea revărsărilor. 31 de drumuri publice naționale au fost afectate, alte 21 de trasee – inundate. În 67 de situații a fost nevoie de a defrișa arbori, în 110 cazuri s-a pompat apa din subsoluri și gospodării. Datele au fost comunicate, în dimineața zilei de 15 septembrie, de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din cadrul MAI. Potrivit instituției, 2 459 angajați MAI au fost mobilizați pentru a interveni în teritoriu. 

Inspectoratul a raportat că, în ultimele 24 de ore, angajații subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au intervenit în peste 300 de situații pentru a lichida consecințele ploilor. „Salvatorii, pompierii, polițiștii și carabinierii au efectuat lucrări de deblocare a traseelor, defrișarea arborilor căzuți, evacuarea persoanelor dar și pomparea apelor din gospodăriile oamenilor”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului. Au fost mobilizați 2 459 angajați MAI cu 432 unități de tehnică.

Pompierii au intervenit în 110 cazuri de pompare a apei din subsoluri și gospodării, dar și în 67 de situații unde a fost nevoie de a defrișa arborii doborâți de vânt.

„În urma intemperiilor au fost afectate 31 de drumuri publice naționale, iar 21 de trasee au fost inundate. Pentru a preveni riscul inundațiilor în localitățile Sărata Nouă și Seliște din raionul Leova, la barajele lacurilor se întreprind acțiuni de pompare de capacitate înaltă. În localitatea Porumbești, raionul Leova, autoritățile în comun cu subdiviziunile MAI au construit două diguri de protecție cu o lungime de peste 20 de metri fiecare, iar în localitatea Dudnic a fost fortificat un dig în zona predispusă la inundații”, au declarat reprezentanții Inspectoratului.

Potrivit instituției, au fost evacuate 30 de persoane inclusiv 3 copii.

Până în dimineața zilei de 16 septembrie, toată Republica Moldova va fi sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică. Sunt prognozate ploi însoțite de descărcări electrice, periodic ploi torențiale și vânt puternic. Totodată riscul de inundații continue crește iar în anumite zone se poate intensifica. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un așa-zis „deputat” de la Tiraspol, căruia Maia Sandu i-a retras cetățenia, spune că va contesta decizia în instanță

Andrei Safonov, membru al așa-zisului legislativ de la Tiraspol, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova, a declarat că va contesta decizia în instanță. Acesta susține că decretul prezidențial prin care a rămas fără cetățenie este „ilegal”. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, pentru presa din stânga Nistrului.

„Acesta este un document ilegal de la un capăt la altul. Am dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, încă din perioada Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Prin urmare, nu există niciun temei pentru a-mi retrage cetățenia. (…) Actuala conducere de la Chișinău comite abuzuri”, a declarat Safonov.

Amintim că, pe 29 octombrie, Maia Sandu a semnat decrete prin care a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane. Este vorba despre Iurie Cara și Andrei Safonov, membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării. Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.

În februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru încă nouă locuitori ai regiunii transnistrene, foști și actuali reprezentanți ai administrației nerecunoscute de la Tiraspol. Printre aceștia se numără Ruslan Mova, fost șef al structurilor de forță din regiune, care a contestat în instanță decizia de retragere a cetățeniei. Pe 13 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: