filarmonica
Дарья Слободчикова

Peste 400 mii de lei, alocați de guvern, pentru demontarea edificiului avariat al Filarmonicii

Pe 4 noiembrie a avut loc ședința Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), care a fost condusă de premierul Ion Chicu. În cadrul ședinței, membrii CSE au aprobat alocarea mijloacelor financiare necesare pentru organizarea lucrărilor de demontare parțială a edificiului avariat, evacuarea și transportarea deșeurilor și elementelor de construcții prăbușite ale clădirii Filarmonicii Naționale ,,Serghei Lunchevici”, afectată de incendiul din luna septembrie.

Prin urmare, din Fondul de Intervenții va fi alocată suma de 454 de mii de lei.

Reamintim că edificiul a fost cuprins de flăcări pe 24 septembrie curent. Incendiul ar fi pornit de la acoperișul Filarmonicii Naționale, după care s-a extins pe o suprafață de circa 3500 m2.

Menționăm că, la data de 25 septembrie 2020, Ministerul Finanțelor a deschis 3 conturi pentru donații destinate reconstrucției Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, în lei moldovenești, dolari americani și euro.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

esp.md

Agenția de Guvernare Electronică dezactivează temporar două metode de autentificare în MPass, după atacul cibernetic

Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a dezactivat temporar două metode de autentificare în serviciul guvernamental MPass, după atacul cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale, în urma căruia au fost furate datele a circa 750 000 de moldoveni. Măsura a fost luată pentru efectuarea unor verificări suplimentare și consolidarea securității serviciului.

Potrivit unui comunicat emis de AGE, au fost dezactivate temporar autentificarea în doi pași și opțiunea de autentificare prin aplicația EVOSign.

În această perioadă, cetățenii pot accesa serviciile publice digitale prin MPass folosind semnătura mobilă, semnătura electronică sau cartea de identitate.

Totodată, Agenția de Guvernare Electronică a precizat că autentificarea în aplicația EVO de pe telefon este posibilă, temporar, doar prin intermediul semnăturii mobile.

„Echipele tehnice continuă verificările și lucrările de securizare, iar opțiunile dezactivate vor fi restabilite după finalizarea verificărilor necesare”, a menționat AGE.

Amintim că, pe 28 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, în urma atacului cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale, au fost extrase neautorizat date aferente unui număr de aproximativ 750 000 de IDNP-uri. Informațiile vizate includ date de identificare (nume, prenume, data și locul nașterii), date despre membri ai familiei de gradul 1, statutul de asigurat, medic de familie, prestații sociale, pensii, dizabilitate, permisul de conducere, fotografie, vehicule și companii deținute sau administrate, precum și informații financiare, inclusiv IBAN, datorii fiscale și istoric plăți MPay. Totodată, instituția a precizat că datele aferente cardurilor nu au fost afectate.

Directorul Centrului Național de Management al Crizelor, Serghei Diaconu, a declarat că datele extrase de hackeri nu pot fi folosite direct în scopuri infracționale. În schimb, escrocii pot contacta cetățenii, prezentându-se drept reprezentanți ai băncii, ai vămii sau ai altor organe, adresându-li-se pe nume și prenume și oferindu-le alte detalii din cele sustrase, pentru a solicita date suplimentare, care „sunt deja periculoase”.

Între timp, la ședința Guvernului din 29 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că directoarea AGE, Nicoleta Colomeeț, va pleca din funcție. Oficialul a precizat că interimatul va fi asigurat de Artiom Cociu și a subliniat că, în această perioadă, AGE trebuie să pună accent mai mare pe securitatea serviciilor digitale.

La aceeași reuniune a Cabinetului de miniștri, Vasile Tofan a mai spus că Republica Moldova este ținta unor atacuri cibernetice de amploare. Potrivit lui, autoritățile au indicii despre „o campanie mai largă, cu implicarea unor actori statali străini”, iar serviciile competente investighează inclusiv implicarea acestora în incidentul recent.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: