Piesa cu care Bulgaria a câștigat Eurovision 2026 are un autor român. Cine este Cristian Tarcea?

Bulgaria a câștigat pentru prima dată în istorie trofeul Eurovision, cu piesa „Bangaranga” interpretată de artista DARA, care a strâns 516 puncte în marea finală de la Viena. În spatele acestui succes se află, printre alții, un român: Cristian Tarcea, cunoscut ca Monoir, producător muzical originar din Constanța, care a lucrat la structura ritmică și sound-ul melodiei alături de compozitorul grec Dimitris Kontopoulos și compozitoarea norvegiană Anne Judith Wik, informează Radio România.

„Te cunosc de când aveai 16 ani. Am știut că este ceva special la tine, iar acum ai dovedit-o în fața întregii lumi. Sunt mândru de noi toți! Felicitări întregii echipe. Let’s go bangarangaaaa #eurovision”, a fost mesajul pe care Cristian Tarcea l-a publicat pe pagina sa de Facebook imediat după ce artista DARA a câștigat marea finală.

„Bangaranga” este o piesă de pop electronic cu influențe dance și elemente minimaliste de club music, construită pentru impact imediat pe scenă. Piesa a fost concepută ca un manifest de energie și libertate, cu un mesaj centrat pe eliberare emoțională și asumare personală.

Cristian Tarcea are 33 de ani și este fondatorul casei de discuri independente Thrace Music. A devenit cunoscut la nivel internațional datorită unui stil electronic care combină muzica pop cu influențe balcanice, iar piesele sale au adunat miliarde de vizualizări pe YouTube, dominând de ani de zile topurile din Turcia, Grecia, Rusia și India. Printre cele mai mari hituri din portofoliul său se numără „The Violin Song”, „Lost in Istanbul” și piesa-fenomen „Sugar & Brownies”.

Este de precizat că Tarcea fusese ales de Televiziunea Română în juriul Selecției Naționale Eurovision România 2026, din care a evaluat piesele românești intrate în concurs.

Amintim că în finala Eurovision 2026, Israelul a ocupat locul 2, iar România locul 3. Republica Moldova, care a fost reprezentată de Satoshi, cu piesa „Viva, Moldova”, a ocupat locul opt.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Opoziția parlamentară inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu. Chicu: „A săvârșit în mod repetat fapte grave”

Opoziția parlamentară inițiază procedura de suspendare din funcție a președintei Maia Sandu. Anunțul a fost făcut pe 29 septembrie de liderul PDCM, deputatul Ion Chicu, alături de reprezentanți ai fracțiunilor PCRM, PSRM, „Alternativa”, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă”. Aceștia o acuză pe șefa statului că ar fi săvârșit, pe parcursul mandatului, „în mod repetat fapte grave de încălcare a Constituției și legilor țării”.

Chicu susține că situația economică, socială și politică din țară ar fi „degradat semnificativ”. Acesta a acuzat actuala guvernare că încalcă principiul separației puterilor în stat și au susținut că președinta și-ar fi arogat competențe care aparțin altor autorități. Opoziția a descris drept „extrem de gravă” și situația din justiție.

„Credem că este important să înțelegem că indiferent din ce fracțiuni facem parte, indiferent de ideologiile noastre, Constituția este legea pe care trebuie să o respecte toți. Funcția de președinte nu aduce cu sine doar beneficii, de care Maia Sandu se bucură, dar și răspundere. Jos Maia Sandu, jos PAS!”, a declarat lidera fracțiunii PCRM, Diana Caraman.

„Cred că acest proiect ne va oferi posibilitatea de a discuta și a face bilanțul activității președintei Maia Sandu, care este responsabilă de situația în țară, pentru că înțelegem că ea controlează totul”, a declarat liderul fracțiunii „Alternativa”, Gaik Vartanean.

„Garantul Constituției și încrederea care a fost acordată între timp s-a epuizat. Oamenii au rămas disperați, cu frică, mai ales în prag de iarna care îi așteaptă. Poporul geme, ar fi mai bine ca Maia Sandu să iasă și să spună că Republica Moldova ca stat a eșuat și să-și dea demisia de onoare. De aceea suntem aici: pentru a cere demisia. Jos Maia Sandu, jos PAS!”, a declarat, la rândul său, deputata „Democrația Acasă”, Valentina Meșină.

Și PSRM va susține inițiativa de suspendare din funcție a șefei statului a anunțat, în cadrul conferinței, deputatul socialist Pavel Voicu.

„Toți trebuie să fie egali în fața legii, indiferent de statut sau funcție. Cu regret, constatăm că anume din partea primelor persoane acest lucru nu este respectat”, a precizat deputatul „Partidului Nostru”, Alexandr Berlinschii.

Contactate pentru o reacție, Președinția și partidul de guvernare PAS nu au răspuns, deocamdată, solicitărilor NewsMaker. Vom publica reacțiile lor când le vom primi.

Anterior, după ce Ion Chicu a anunțat că pregătește o inițiativă de suspendare a șefei statului, Președinția a declarat pentru NM că Maia Sandu își exercită mandatul „cu toată responsabilitatea” și că inițierea unei asemenea proceduri este un drept prevăzut de Constituție.

Potrivit Constituției, propunerea de suspendare poate fi inițiată de cel puțin o treime dintre deputați. Președinta poate oferi Parlamentului explicații cu privire la faptele care i se impută. Pentru aprobarea suspendării sunt necesare voturile a două treimi dintre deputați, adică cel puțin 68. PAS deține 55 de mandate, iar celelalte formațiuni parlamentare au împreună 46. Dacă propunerea de suspendare este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea președintei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: