Facebook/Vlad Plahotniuc

Plahotniuc, solicitare de urmărire internațională în baza ambelor identități. Precizările CNA

Centrul Național Anticorupție a expdiat instituțiilor competente ca fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, să fie dat în urmărire internațională. Precizările au fost făcute, astăzi, 11 decembrie. Într-un comunicat de presă, instituția anunță că a sesizat Centrul Cooperare Poliţienească Internaţională, Ambasadele României, Statelor Unite ale Americii şi Regatului Unit din Moldova despre faptul că politicianul deţine încă o identitate cu acte valabile, eliberată pe numele Novak Vladislav.

Precizările au fost făcute în legătură cu multiplele adresări ale instituţiilor media privind acţiunile Centrului Naţional Anticorupţie în cadrul unor dosare de căutare, dispuse de către Procuratura Anticorupţie, se mai arată în comunicat.

Amintim că anterior, președintele Igor Dodon a anunțat că instituțiile compentente din Republica Moldova vor solicita informații direct de la autoritățile din SUA, Marea Britanie și România, pentru a afla dacă Vladimir Plahotniuc se află pe teritoriul acestor state.

Precizăm că Vladimir Plahotniuc a dispărut pe de arena politică la sfârșitul lunii iunie 2019, odată ce Partidul Democrat a intrat în opoziție. Acesta renunțat la funcția de președinte al partidului, iar ulterior a declarat că pleacă din politică.

Despre faptul că Plahotniuc deține două cetățenii în Republica Molddova a dezvăluit deputatul blocului ACUM, Chiril Moțpan, în cadrul unei emisiuni televizate, care a avut loc pe 21 noiembrie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Exfactor/imagine simbol

În Moldova a fost lansat „Ghidul Cumpărătorului”. Cum poți evita fraudele imobiliare, dacă cumperi o casă

Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a lansat astăzi, 14 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, „Ghidul Cumpărătorului” – un instrument destinat persoanelor care intenționează să achiziționeze o locuință în Republica Moldova. La eveniment au participat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și conducerea INST.

În deschiderea conferinței, ministrul Vladimir Bolea a subliniat că protejarea cetățenilor împotriva fraudelor și a construcțiilor ilegale reprezintă o responsabilitate a statului, iar „Ghidul Cumpărătorului” oferă informațiile necesare pentru ca oamenii să poată verifica din timp dacă locuința pe care intenționează să o cumpere respectă toate cerințele legale.

Prin lansarea „Ghidului Cumpărătorului”, le oferim cetățenilor un instrument concret care îi ajută să facă alegeri sigure și să își protejeze investiția. Pentru foarte mulți moldoveni, o locuință înseamnă munca de o viață, iar statul are obligația să îi protejeze de fraude și de construcțiile ilegale. Atunci când cineva construiește mai multe etaje decât permite autorizația sau vinde apartamente în clădiri care nu corespund prevederilor legale, nu vorbim despre o simplă abatere, ci despre o fraudă care afectează direct oamenii”, a spus oficialul.

Directorul INST, Sergiu Chircu, a explicat că instituția înregistrează frecvent petiții din partea cetățenilor care au achitat integral locuințe ce nu au fost date în exploatare, au cumpărat apartamente în blocuri cu documentație neconformă sau au semnat contracte fără a verifica actele esențiale. În acest context, „Ghidul Cumpărătorului” a fost elaborat pentru a ajuta cetățenii să identifice din timp eventualele riscuri și să ia decizii informate înainte de semnarea contractelor.

„Ghidul Cumpărătorului” prezintă recomandări atât pentru achiziționarea unui apartament într-un bloc deja dat în exploatare, cât și pentru procurarea unei locuințe aflate în construcție. Acesta explică ce documente trebuie solicitate și verificate înainte de încheierea tranzacției, de la extrasul din Registrul Bunurilor Imobile și planul geometric actualizat, până la autorizația de construire, documentația de proiect și registrele publice disponibile pe pagina web a Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică.

„Ghidul Cumpărătorului” va fi disponibil gratuit atât în format electronic, pe pagina oficială a Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, cât și în format tipărit, urmând să fie distribuit în punctele de acces public, inclusiv în cadrul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale Republicii Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: