Plahotniuc nu vine la ședințele de judecată pentru că studiază dosarele? Avocat: Îi este greu să aleagă

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, rămâne privat de dreptul la o apărare eficientă, iar examinarea cauzei în instanță se desfășoară într-un ritm accelerat. De această părere este avocatul fostului politician, Lucian Rogac, care a făcut declarații la acest subiect în data de 12 noiembrie, după ședința de judecată.

Potrivit acestuia, lui Vladimir Plahotniuc îi este greu să aleagă între participarea la ședințele de judecată și studierea materialelor dosarului.

„Ritmul accelerat în care se desfășoară procesul este pentru noi un semn că dosarul are un substrat politic. Mai mult, vreau să precizez că domnul Plahotniuc dispune de un timp extrem de limitat pentru a studia materialele dosarului, având în vedere condițiile temporale și lipsa accesului la resurse tehnice și informaționale”, a declarat Lucian Rogac.

Avocatul s-a plâns și că Plahotniuc nu are acces la documentele originale și la mijloace tehnice adecvate pentru analizarea probelor. De asemenea, timpul său pentru comunicare este limitat și preferă să îl petreacă împreună cu familia și avocații, susține Rogac.

Acesta a menționat că inculpatul a fost nevoit să studieze în doar câteva zile 100 de volume, în timp ce dosarul privind „Frauda bancară” a fost anchetat timp de mai mulți ani.

„Comparativ cu acuzarea, care a avut mai mult de zece ani pentru a aduna materialele dosarului, în echipele de lucru au participat peste 100 de procurori și angajați ai organelor de urmărire penală. Și iată că apare el, restricționat în izolator, cu materialele pe care ni le pune la dispoziție”, a adăugat avocatul.

Rogac a mai spus că ritmul accelerat al procesului este confirmat și prin faptul că, în doar câteva ședințe, au fost audiați 39 din cei 51 de martori.

În același timp, procurorul de caz, Alexandru Cernei, a declarat că în recenta ședință de judecată au fost audiați încă șase martori și a subliniat că nu este necesară reluarea procedurii de prezentare a materialelor.

„Acest dosar penal a fost deschis în 2019. Faptele penale au fost comise în 2014. Urmărirea penală s-a încheiat în 2022, iar dosarul a fost trimis în instanță în 2023. La acel moment, inculpatul știa despre trimiterea dosarului în instanță, avocatul său a fost informat și i-au fost puse la dispoziție materialele”, a precizat Cernei.

Procurorul a subliniat că nu este necesară reluarea procedurii de prezentare a materialelor, pentru că Plahotniuc a fost extrădat abia în 2025, și a adăugat că dreptul la apărare nu a fost încălcat. Audierile vor continua pe 13 noiembrie.

Amintim că Vladimir Plahotniuc este judecat în Republica Moldova într-un dosar din „Frauda Bancară”, fiind acuzat de escrocherie, spălare de bani și crearea unei organizații criminale. Potrivit procurorilor, prejudiciul depășește 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro. Banii ar fi fost folosiți pentru achiziții de lux, servicii, investiții, evenimente și plata datoriilor. Pentru infracțiunile comise legea prevede pedeapsa sub formă de închisoare de la 8 la 15 ani.

Pe 20 octombrie, instanța a decis prelungirea arestului preventiv al lui Vladimir Plahotniuc pentru încă 30 de zile în dosarul „Frauda bancară”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport StratCom: sprijinul pentru aderarea la UE crește, dar rămâne la 8% în Găgăuzia și Taraclia

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut în ultimii doi ani și a ajuns la 57%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în nordul țării, arată Indexul Rezilienței Informaționale Naționale, publicat pe 4 noiembrie de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom).

La nivel național, sprijinul pentru aderare a crescut cu cinci puncte procentuale față de 2024, când era de 52%. Media națională „ascunde”, însă, diferențe „importante” între regiuni, precizează StratCom. În regiunea Centru, 73% dintre locuitori susțin aderarea, iar în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia sprijinul este de 8%. În nordul țării, ponderea celor care susțin aderarea a urcat de la 37% în 2025 la 53% în 2026.

„Atitudinile față de integrarea europeană sunt strâns legate de încrederea în instituții și de sursele de informare. Cetățenii care au încredere în mass media din Federația Rusă manifestă, în general, un sprijin mai redus față de aderarea la UE”, susține StratCom.

Totodată, 62% dintre respondenți consideră că beneficiile aderării la UE justifică dificultățile reformelor de preaderare, față de 50% în 2024.

Raportul publicat pe 4 noiembrie urmărește cum a evoluat reziliența societății în fața manipulării informaționale și a ingerințelor străine. Indexul analizează percepțiile și atitudinile cetățenilor în cinci domenii – integrare europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate națională. Pentru a compara rezultatele, datele au fost colectate în lunile aprilie și mai ale fiecărui an din perioada 2024–2026.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut, alături de Ucraina, statutul de țări candidate la UE în iunie 2022. Ambele țări au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În 2026, atât Moldova, cât și Ucraina, au deschis patru dintre cele șase clustere de negociere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: