Tudor Mardei | NewsMaker

Plahotniuc rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile

Ex-liderul Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc, judecat în dosarul „Frauda Bancară”, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Decizia a fost luată pe 19 februarie de magistraţii Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani.

Magistrații au admis demersul procurorului Alexandru Cernei din 16 februarie privind prelungirea măsurii preventive – arestul preventiv. Astfel, măsura a fost prelungită pentru un termen de 30 de zile, cu calcularea perioadei din 22 februarie până la 24 martie.

Procuratura Anticorupție a precizat că, pe lângă aceasta, pe 18 februarie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis toate cele 3 demersuri privind prelungirea măsurii preventive — arestul preventiv în privința lui Vladimir Plahotniuc, în cadrul cauzelor penale aflate la faza de urmărire penală.

Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia la sfârșitul lunii iulie 2025, iar la 25 septembrie a fost extrădat în Republica Moldova. La Chișinău, acesta a fost plasat în arest preventiv în penitenciarul nr. 13 din capitală. Măsura arestului a fost prelungită de mai multe ori.

Plahotniuc figurează ca inculpat în mai multe dosare penale, cel mai sonor dintre acestea fiind cel privind furtul miliardului. Potrivit datelor procuraturii, Plahotniuc, prin intermediul unor companii controlate de Șor, ar fi obținut 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro din banii furați. Acest dosar a fost transmis de procuratură în instanță în iulie 2023.

Despre furtul unui miliard de euro din trei bănci moldovenești — Banca de Economii, Banca Socială și Unibank — s-a aflat la sfârșitul lunii noiembrie 2014. Ulterior, Banca Națională a introdus administrare specială în aceste bănci, iar apoi autoritățile au decis lichidarea lor (băncile se află până în prezent în proces de lichidare). Tot atunci, Banca Națională a acordat acestor bănci credite garantate de Guvern, în aceeași sumă care a fost furată (aproximativ 14 miliarde de lei sau, la cursul de atunci, 1 miliard de euro). Potrivit explicațiilor autorităților, creditele au fost necesare pentru a preveni panica pe piața bancară. În contul acestei datorii, Guvernul a emis și a transmis Băncii Naționale obligațiuni de stat în valoare de 13,3 miliarde de lei, cu o rată a dobânzii de 5% anual, pe care s-a angajat să le răscumpere în termen de 25 de ani. Aceste sume au fost incluse în datoria publică. Împreună cu dobânzile, pe parcursul celor 25 de ani, suma va ajunge la 24,5 miliarde de lei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

9.000 de lei pentru un an de studii și manuale doar după achitarea datoriilor la un liceu de stat din Chișinău? „Părinți Solidari”: „Șantaj financiar”

Liceul „Academia Copiilor” din Chișinău ajunge în centrul unor noi acuzații. Asociația „Părinți Solidari” a publicat, în seara zilei de 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți li s-ar fi cerut să achite câte 9.000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

„Elevii care au achitat contractul sunt așteptați mâine, în intervalul 10:00–12:00, pentru a-și ridica manualele”, se arată într-un mesaj adresat elevilor clasei a X-a.

Într-un alt mesaj, atribuit dirigintei, părinții sunt rugați să achite „obligațiile” restante către asociație „pentru a putea asigura primirea manualelor”. Din mesajele publicate nu este clar despre ce datorii este vorba și ce legătură au acestea cu distribuirea manualelor.

AO „Părinți solidari”

„Părinți Solidari” a publicat și un mesaj din grupul părinților elevilor clasei a V-a, potrivit căruia plata pentru anul de studii 2026–2027 ar constitui 9.000 de lei. Pentru detalii, părinții erau îndrumați către o persoană numită Ina, despre care organizația presupune că este administratoarea AO „Învățământul”.

AO „Părinți solidari”

Asociația consideră că mesajele indică o posibilă implicare a angajaților liceului în colectarea banilor și susține că asemenea practici contravin Codului de etică al cadrului didactic.

„Comportamentul dirigintei reprezintă o abatere gravă de la normele de deontologie profesională. Codul de etică al cadrului didactic interzice strict profesorilor încurajarea elevilor şi părinţilor să contribuie la activitatea fondurilor formale sau informale ale claselor, grupelor, instituţiilor de învățământ. Prin transformarea eliberării manualelor școlare (un drept gratuit garantat de stat) într-o pârghie de șantaj financiar pentru plata cotizațiilor către o asociație privată, cadrul didactic încalcă flagrant principiile de integritate, echitate și neutralitate pe care este obligat să le respecte în relația cu elevii și părinții acestora”, precizează Asociația „Părinți Solidari”.

Până la publicarea știrii, nici conducerea Liceului „Academia Copiilor”, nici Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău nu au comentat acuzațiile. NewsMaker va solicita reacții în dimineața zilei următoare și le va publica imediat ce le va primi.

Amintim, Liceul și asociația de părinți au fost vizate și anterior de controale. Într-un act din 2023, Autoritatea Națională de Integritate a constatat că directoarea Nina Horjan a primit, în perioada 2017–2020, în total 380.000 de lei de la AO „Învățământul”, sub formă de ajutor material financiar, fără a include banii în declarațiile de avere.

ANI a închis însă controlul după ce nu a constatat o diferență substanțială între averea și veniturile familiei și nici indicii privind săvârșirea unei infracțiuni. Inspectorul a concluzionat că omisiunile nu denotă intenția de a ascunde informațiile, dar a sesizat Serviciul Fiscal de Stat pentru verificarea respectării obligațiilor fiscale în legătură cu cei 380.000 de lei. Decizia Autorității poate fi consultată – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: