Moldovagaz

Planul autorităților pentru iarnă – supus consultărilor. Ce vor face dacă Transnistria va rămâne, din nou, fără gaz?

Ministerul Energiei a lansat în consultare publică Planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2025-2026, care cuprinde 48 de acțiuni pentru asigurarea energiei electrice, gazelor naturale și creșterea eficienței energetice. Printre priorități se numără diversificarea surselor de gaze, monitorizarea livrărilor pentru acoperirea necesităților malului stâng, accesarea suportului de 60 de milioane de euro din partea UE în cazul stopării livrărilor de gaze către regiune, precum și aprobarea unui calendar privind restricționarea treptată a accesului consumatorilor non-casnici mari și mijlocii la serviciul de furnizare a gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public.

Ministerul Energiei a publicat, spre consultare publică, Planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2025-2026. Planul conține 48 de măsuri ce vizează energia electrică, gazele naturale, securitatea și eficiența energetică.

Printre măsurile din domeniul gazelor naturale se numără „achiziționarea gazelor naturale din mai multe surse și asigurarea transportării acestora prin diferite rute de aprovizionare”, precum și „stabilirea pragurilor de consum pentru identificarea și atribuirea categoriilor de consumatori în funcție de consumul de gaze naturale al acestora după cum urmează: consumatori non-casnici mari; consumatori non-casnici mijlocii; consumatori non-casnici mici”.

O altă măsură prevede „aprobarea unui calendar privind restricționarea treptată a accesului consumatorilor non-casnici mari și mijlocii la serviciul de furnizare a gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public prevăzute la articolul 89 din Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale”. Acest articol reglementează obligația furnizorilor de a asigura livrarea gazelor către consumatorii casnici și întreprinderile mici.

În document se explică că ANRE va stabili praguri de consum pentru a împărți consumatorii non-casnici în mari, mijlocii și mici. Consumatorii mari și mijlocii vor achiziționa gaze naturale la prețuri negociate pe piață, iar consumatorii casnici, cei non-casnici mici și instituțiile sociale esențiale vor fi aprovizionați prin obligația de serviciu public, cu prețuri reglementate. Până la 1 octombrie 2025, ANRE va aproba un calendar pentru restricționarea accesului consumatorilor non-casnici la furnizarea gazelor și va stabili condițiile și obligațiile furnizorilor.

NewsMaker by Mihaela Conovali

Printre măsuri se regăsește și „monitorizarea asigurării livrărilor de gaze naturale pentru acoperirea necesităților malului stâng, de către entitatea de aprovizionare cu gaze naturale prevăzută la art. 851 alin. (1) din Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale”. Potrivit acestui articol, furnizarea gazelor naturale se realizează de către furnizori care dețin licență pentru activitatea respectivă. Conform planului, această măsură va reveni Ministerului Energiei, ANRE și entității desemnate pentru livrarea gazelor naturale către malul stâng al Nistrului.

În planul publicat spre consultare se menționează că, în cazul stopării livrărilor de gaze naturale către regiunea transnistreană a Republicii Moldova prin mecanismul stabilit de Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale, va fi accesat suportul financiar oferit de UE, în valoare de 60 de milioane de euro, pus în continuare la dispoziția populației din regiunea transnistreană a Republicii Moldova de către UE în conformitate cu Scrisoarea de intenție semnată de Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană la data de 4 februarie 2025″.

O măsură din domeniul eficienței energetice prevede „desemnarea unei persoane responsabile (manager energetic), pentru fiecare instituție subordonată, care să monitorizeze, verifice și să asigure consumul rațional de resurse energetice, și să asigure menținerea temperaturii interioare recomandate în cadrul clădirii specifice tipului de activitate”. Potrivit planului, această măsură va reveni Agenției Proprietăți Publice, Cancelariei de Stat, autorităților publice centrale, autorităților publice locale și Congresului Autorităților Locale din Moldova.

Documentul se va regăsi în consultare publică până pe 8 iulie 2025.

***

În contextul măsurilor care vizează regiunea transnistreană, amintim că în februarie 2025, comisara europeană pentru Extindere Marta Kos a anunțat că Uniunea Europeană este dispusă să acorde 60 milioane de euro regiunii transnistrene pentru ca să-și acopere necesitățile energetice, însă pentru a beneficia de acest suport i se impun „condiționalități”. Printre acestea – să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, să elaboreze un plan acceptat de Guvernul Republicii Moldova prin care vor fi actualizate tarifele la energie la prețurile de piață pentru consumatorii din regiune, inclusiv să excludă din pachetul de sprijin consumatorii industriali cu consum mare de energie. Detalii AICI. Ulterior, premierul Dorin Recean a anunțat că Tiraspolul a refuzat oferta Uniunii Europene. Tot atunci, oficialul a anunțat că Tiraspolul a ales ca regiunea să fie alimentată cu gaz printr-o companie din Ungaria. 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь, NewsMaker.md

„Să mergi la Moscova este un sărut al morții”: șefa STRACTOM, despre îndemnul lui Dodon de a căuta gaz „în condiții avantajoase” în Rusia

Directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (STRATCOM), Liliana Vițu, califică drept „falsă promisiune” și „iluzie” declarațiile liderului PSRM, Igor Dodon, potrivit căruia Rusia ar fi dispusă să furnizeze gaze naturale Republicii Moldova în condiții avantajoase. Potrivit acesteia, narațiunea privind gazul rusesc ieftin este promovată pentru a menține țara într-o stare de dependență față de Moscova. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 14 octombrie a emisiunii „Seceretele puterii” de la Jurnal TV.

Șefa STRATCOM a avertizat că, în perioada următoare, Republica Moldova ar putea fi vizată de campanii de comunicare pe tema crizei energetice și a creșterii tarifelor, subiecte susceptibile de a fi exploatate pentru promovarea unor narațiuni favorabile Rusiei.

„Să mergi la Moscova este un sărut al morții. În primul rând, nu rezolvă mai nimic. Acest gaz ieftin nu a fost niciodată ieftin, el a venit cu o subjugare și menținerea noastră într-o stare de dependență față de autoritățile rusești. Este o falsă promisiune și o iluzie că lucrurile pot fi rezolvate, mai ales dacă este să ne gândim că acum nici nu prea are pe unde să ajungă acest gaz. Înainte să spună «mergeți la Moscova», această narațiune nu răspunde cum să ajungă acest gaz dacă nu mai poate fi tranzitat prin Ucraina, de exemplu”, a declarat Liliana Vițu.

Amintim că, în perioada 12-14 octombrie, un grup de deputați socialiști, în frunte cu Igor Dodon, a efectuat o vizită la Moscova, la invitația Dumei de Stat a Federației Ruse. În cadrul deplasării, politicienii au avut întrevederi cu Ruslan Tatarinov, vicepreședintele Partidului „Rusia Justă”, care a participat la invazia rusă în Ucraina din 2022 până în februarie 2025. De asemenea, aceștia s-au întâlnit cu Andrei Klimov și Artem Turov, deputați ai Dumei de Stat din partea fracțiunii „Rusia Unită”.

Pe 14 octombrie, Igor Dodon a scris pe rețelele de socializare că, în cadrul discuțiilor de la Moscova, oficialii ruși și-ar fi exprimat disponibilitatea de a negocia livrări de gaze „în condiții mult mai avantajoase decât cele în care țara noastră le achiziționează în prezent”. „Acum, decizia le revine autorităților Republicii Moldova”, a declarat liderul PSRM.

Cu o zi înainte, într-o postare pe Facebook, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anticipat că socialiștii vor propune achiziționarea de gaze naturale din Rusia și a subliniat că acest lucru nu se va întâmpla. „Moldova nu va cumpăra gaz din vânzarea căruia Rusia duce un război ilegal și inuman. Dincolo de această poziție morală și singura corectă, amintesc că Gazprom nici nu are pe unde să ne livreze gaze, pentru că gazoductul Turkstream este deja congestionat, și ar însemna să reducă livrările către puținele țări care mai cumpără gaz rusesc, Ungaria, Slovacia sau Serbia, așa cum Gazprom a redus vânzările către Moldovagaz, deși avea de respectat un contract”, a spus el.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: