captură video

Platforma DA protestează în fața clădirii guvernului (VIDEO)

Mai mulți membri și simpatizanți ai Platformei Demnitate și Adevăr (DA) protestează în fața clădirii guvernului. Aceștia scandează „jos penalii” și „nu furați poporul”.

Mai exact, Platforma DA a acuzat Agenția Proprietății Publice (APP) de complicitate la privatizările efectuate în trecut, dar și de implicare în cazul vânzării portului Giurgiulești.

„Această agenție a arătat foarte clar că este dispusă spre risipă, lăcomie și corupție. Cel mai recent scandal este cel cu portul Giurgiulești. Acest port care ne-a costat sute de milioane a fost vândut săptămâna trecută cu 1000 de dolari. Unde se uită Agenția Proprietății Publice?”, a declarat deputatul Igor Munteanu.

„Porturile, obiectivele de importanță națională au fost vândute pe nimic. Lor nu le pasă. Acest lucru nu mai poate fi tolerat. Suntem aici ca să ne manifestăm indignarea și nemulțumirea”, a mai spus Igor Munteanu.

Într-un comunicat de presă, APP a precizat că „Portul Internațional Liber Giurgiulești nu se regăsește printre entitățile expres indicate și nu se află în administrarea Agenției Proprietății Publice”.

Instituția a reiterat că „nu este în drept și nu are atribuții de a interveni în cazul disputelor reliefate în cazul Portului. Or, Agenția Proprietății Publice nu are careva tangențe cu disputele respective”.

Totodată, instituția regretă „insinuările făcute de către unii actori politici în adresa Agenției Proprietății Publice și solicităm să nu implice APP în activitățile sale politice și electorale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM

PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Găgăuz din alegeri. Reacția partidului de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Fiodor Găgăuz din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Socialiștii susțin că mai multe conturi anonime de TikTok ar fi folosite pentru a crea impresia că echipa candidatului desfășoară agitație electorală ilegală. Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept „aberații”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, rețeaua de conturi ar crea artificial aparența unor încălcări comise de echipa electorală a lui Găgăuz. În paralel, susțin socialiștii, ar fi răspândite informații false pentru a-l discredita pe candidat.

Formațiunea califică situația drept o provocare premeditată și afirmă că PAS s-ar teme de echipa socialiștilor din Găgăuzia.

PSRM anunță că a sesizat Comisia Electorală Centrală și neagă orice legătură cu respectivele conturi, inclusiv finanțarea activității lor. Totodată, potrivit partidului, Fiodor Găgăuz a depus o plângere la poliție.

Socialiștii le cer observatorilor internaționali, inclusiv reprezentanților OSCE, să urmărească situația și să prevină eventuale presiuni asupra candidatului.

Acuzațiile vin după ce comunitatea de experți WatchDog a semnalat că peste 20 de conturi de TikTok care distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, unele conturi au fost create chiar pe 16 octombrie, în ziua lansării acestuia în campania electorală.

Găgăuz a respins anterior orice legătură cu aceste pagini și cu persoanele care le administrează. Candidatul a numit situația „o provocare bine pusă la punct”, menită să îl discrediteze, și a cerut organelor de drept să investigheze cine se află în spatele conturilor. Ulterior, el a anunțat că a depus și o plângere oficială la Poliție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: