Slusari
Максим Андреев, NewsMaker

Platforma DA refuză invitația lui Igor Dodon de a discuta despre „evitarea crizei politice”

Platforma Demnitate și Adevăr (DA) nu va merge la consultările lansate de președintele Igor Dodon cu fracțiunile parlamentare. Decizia a fost anunțată în dimineața de 17 noiembrie de către vicepreședintele parlamentului, deputatul Alexandr Slusari.

„A făcut un anunț hazardat că vrea să discute cu fracțiunile parlamentare cu privire la perspective. Noi am discutat cu Biroul permanent al partidului, cu liderul partidului Andrei Năstase și vin cu un anunț public, firesc și așteptat că fracțiunea Platforma DA nu va merge la așa zise „consultări” cu așa-zisul „președinte”. Viziunile noastre urmează să fie discutate în cadrul parlamentului”, a declarat Slusari.

Alexandr Slusari a precizat că decizia a fost luată unanim.

„Noi vom discuta despre viitorul guvernului și al parlamentului, dar fără „tovarășul Dodon”. Cu el nu avem ce discuta. Cerem cât mai repede să fie reluate ședințele parlamentului”, a mai spus Slusari.

Reacția vine după ce, pe 16 noiembrie, președintele Igor Dodon a declarat că invită fracțiunile parlamentare la discuții cu privire la „evitarea crizei politice”.

***

Menționăm că Igor Dodon rămâne președinte cu drepturi depline până la învestirea în funcție a Maiei Sandu, care a câștigat scrutinul din 15 noiembrie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM

PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Găgăuz din alegeri. Reacția partidului de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Fiodor Găgăuz din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Socialiștii susțin că mai multe conturi anonime de TikTok ar fi folosite pentru a crea impresia că echipa candidatului desfășoară agitație electorală ilegală. Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept „aberații”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, rețeaua de conturi ar crea artificial aparența unor încălcări comise de echipa electorală a lui Găgăuz. În paralel, susțin socialiștii, ar fi răspândite informații false pentru a-l discredita pe candidat.

Formațiunea califică situația drept o provocare premeditată și afirmă că PAS s-ar teme de echipa socialiștilor din Găgăuzia.

PSRM anunță că a sesizat Comisia Electorală Centrală și neagă orice legătură cu respectivele conturi, inclusiv finanțarea activității lor. Totodată, potrivit partidului, Fiodor Găgăuz a depus o plângere la poliție.

Socialiștii le cer observatorilor internaționali, inclusiv reprezentanților OSCE, să urmărească situația și să prevină eventuale presiuni asupra candidatului.

Acuzațiile vin după ce comunitatea de experți WatchDog a semnalat că peste 20 de conturi de TikTok care distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, unele conturi au fost create chiar pe 16 octombrie, în ziua lansării acestuia în campania electorală.

Găgăuz a respins anterior orice legătură cu aceste pagini și cu persoanele care le administrează. Candidatul a numit situația „o provocare bine pusă la punct”, menită să îl discrediteze, și a cerut organelor de drept să investigheze cine se află în spatele conturilor. Ulterior, el a anunțat că a depus și o plângere oficială la Poliție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: