Facebook/Igor Dodon

„Sunt obligat să apăr voturile alegătorilor mei”. Dodon a felicitat-o pe Sandu, dar va contesta rezultatul alegerilor (LIVE)

Președintele Igor Dodon, care nu a obținut al doilea mandat în calitate de șef al statului, a declarat că rezultatele publicate de Comisia Electorală Centrală sunt preliminare și că va apela la mijloacele legale pentru a apăra votul alegătorilor săi. El a chemat la calm și a îndemnat susținătorii care l-au votat să nu iasă la proteste. 

Declarațiile au fost făcute după întrevederea din 16 noiembrie cu premierul Ion Chicu și președinta legislativului, Zinaida Grecianîi.

„Vreau să felicit toți cetățenii că putem trage linia, ne calmăm și mergem mai departe. Rezultatele preliminare arată că oponenta mea este câștigătoare, este vorba despre rezultate preliminare și vreau preliminar să o felicit”, a declarat Igor Dodon.

Candidatul susținut de PSRM a menționat că staff-ul său electoral a înregistrat mai multe încălcări fără precedent:

„Blocarea dreptului de vot a cetățenilor din stînga Nistrului, transportarea alegătorilor din țările membre ale UE, implicarea prin declarații a diferitor oficiali și influențarea votului. Pe parcursul acestei nopți, dimineața, am primit sute și mii de mesaje de la concetățenii noștri, alegătorii mei, care întreabă cu lacrimi de ce să permitem celor care au fraudat alegerile și să nu contestăm.  Repet, o felicit preventiv pe Maia Sandu cu acest rezultat, dar sunt obligat să apăr voturile alegătorilor mei prin căile legale: CEC, judecată”, a precizat Dodon.

Igor Dodon a îndemnat la calm și a menționat că în mod categoric nu cheamă la proteste: „Nu ne dăm la provpocări, nu ieșim la proteste, mergem pe calea legală. În cazul că instanețele vor confirma că totul a avut loc legal, atunci vom pune punct și acestei campanii electorale. Un lucru foarte important: nu trebuie să permitem destabilizarea situației, știu că sunt doritori să arunce țara în criză. Eu sunt un cetățean responsabil. Vedeți că am felicitat-o pe Maia Sandu, cu toate cum s-a comportant față de mine, de alegătorii noștri… Lăsăm apelurile la ură, denigrare. Pe cei care m-au susținut sunt ferm convins că îi voi convinge să fie calmi și reținuți. Faceți la fel. S-a terminat o partidă, începe următoarea. Nu se știe care mai interesantă”, a declarat Dodon.

Igor Dodon a mai menționat că până pe 24 decembrie rămâne președintele Republicii Moldova cu toate împuternicirile depline și anunță consultări cu fracțiunile parlamentare: „Inițiez discuții cu fracțiunile din parlament. Azi PSRM, mâine PD, PAS, DA și cu alte grupuri parlamentare pentru a înțelege care sunt viziunile și avem câteva legi importante, buget, politica fiscală, un pachet de legi pentru FMI și vom merge în 3 cu premierul și președintele parlamentului. Repet, trebuie să evităm o criză politică gravă”, a încheiat Dodon.

În ajun, Igor Dodon a declarat că urmează „schimbări majore” în politica din Republica Moldova.

Menționăm că Igor Dodon rămâne președinte cu drepturi depline până la învestirea în funcție a Maiei Sandu, care a cîștigat scrutinul prezidențial din 15 noiembrie.

Conform informațiilor publicate de Comisia Electorală Centrală, după procesarea tuturor proceselor verbale, Maia Sandu a obținut 57,75%, iar Igor Dodon, candidatul independent, susținut de Partidul Socialiștilor – 42,25%. Rata de participare la vot a constituit 52,78%.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Termoelectrica/Facebook

„Noaptea, ca hoții”: Ceban critică săpăturile Termoelectrica de la Ciocana și anunță că merge în instanță. Explicațiile întreprinderii

Ion Ceban anunță că va merge în instanță după ce Termoelectrica a început noi săpături, de această dată pe strada Vadul lui Vodă, din sectorul Ciocana. Primarul susține că întreprinderea a intervenit fără acte permisive pe un drum proaspăt reparat. Termoelectrica dă asigurări însă că remediază o avarie care nu putea fi amânată și a publicat imagini cu conducta „în stare avansată de deteriorare”.

Ceban: „Totul se face intenționat”

Noul conflict dintre Termoelectrica și Primăria Chișinău a izbucnit în seara zilei de 16 octombrie, când Ion Ceban a publicat mai multe înregistrări video cu lucrările de pe strada Vadul lui Vodă. Edilul a acuzat întreprinderea că deteriorează intenționat carosabilul proaspăt reparat. Potrivit lui, intervenția putea fi făcută înainte de renovarea străzii.

„Nu este vorba de nicio avarie, ci de lucrări planificate ale Termoelectrica, care puteau fi făcute înainte de a repara drumul. Așa intervin intenționat, fără acte permisive, în toate proiectele pe care le realizăm, după care își bat joc de infrastructură”, a scris edilul într-o postare pe rețele, publicată aproape de miezul nopții.

Primarul a precizat că, după ce a apelat 112, „a fost întocmit un proces-verbal și va merge în instanță”.

Conducta avariată asigură căldură pentru 100.000 de chișinăuieni. Explicațiile Termoelectrica

Termoelectrica anunțase, precizăm, încă la mijlocul zilei de 16 octombrie că lucrările vor începe în aceeași seară, la ora 21:00, și se vor încheia pe 19 octombrie, la ora 06:00. Potrivit întreprinderii, intervenția este necesară pentru alimentarea sigură cu căldură a peste 100.000 de locuitori ai capitalei în sezonul rece.

Aproape de ora 22:00, directorul general al companiei, Iurie Razlovan, a anunțat că dă start lucrărilor, într-un mesaj video publicat pe rețele. Acesta a explicat, tot atunci, că „intervenția are caracter de urgență”.

Pe 17 octombrie, Razlovan a revenit cu o înregistrare video în care a spus că echipele au lucrat și pe timpul nopții. Potrivit acestuia, conducta prezintă un grad avansat de coroziune, iar noul tronson a fost pregătit pentru înlocuirea celui deteriorat.

„Prioritatea noastră este să executăm lucrările cât mai rapid, dar fără compromisuri în ceea ce privește calitatea și siguranța, astfel încât să asigurăm fiabilitatea rețelei termice și continuitatea serviciilor pentru consumatori”, a precizat Razlovan.

Ulterior, Termoelectrica a publicat imagini de la fața locului și a reiterat că intervenția nu putea fi amânată sau programată în prealabil. Întreprinderea a anunțat că vechea conductă a fost demontată, iar muncitorii curăță canalul termic de nămol, resturi de izolație și fragmente ale țevii deteriorate, pentru a putea monta noua conductă.

Conflictul de la Ciocana vine la scurt timp după disputa din Scuarul Catedralei, unde angajații Termoelectrica au reușit să intervină doar după intervenția oamenilor legii. Și atunci, Primăria Chișinău a pus la îndoială existența avariei și a acuzat furnizorul de energie termică că intervine fără avizele necesare. Termoelectrica a publicat, mai târziu, imagini video și poze cu conducta deteriorată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: