colaj NM

Plîngău și Usatîi, replici acide pe funcția din Comisia securitate națională: „Ați ajuns în parlament cu „бесплатная путёвка”

Deputatul PAS Dinu Plîngău și colegul său din partea „Partidului Nostru” (PN), Renato Usatîi, au avut un schimb de replici la ședința plenară din 30 octombrie, referitor la funcția de vicepreședinte al Comisie parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, pentru care a fost înaintat cel din urmă. Plîngău consideră că profilul lui Usatîi ar fi nepotrivit pentru această poziție și a propus ca deputatei PN, Elena Grițco, nominalizată în calitate de membră în Comisia pentru integrare europeană, să îi fie acordată poziția de vicepreședintă în cadrul acesteia în schimb. Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a menționat că propunerea lui Plîngău poate fi implementată cu acordul formațiunii, însă PN a respins inițiativa.

În timpul dezbaterilor proiectului de hotărâre privind componența nominală a celor 12 comisii parlamentare, deputatul PAS Dinu Plîngău s-a arătat nemulțumit de acordarea poziției de vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică.

Să fie făcută în spiritul respectării regulamentului Parlamentului această rocadă pentru fracțiunea „Partidului Nostru”, să nu îi fie acordată funcția de vice la securitate. În schimb, iată, este doamna Grițco la integrare europeană. Nimeni n-are nicio obiecție față de personalitatea dumneaei. Să fie acordată funcția de vice la comisia integrare europeană. Și, nu vă supărați, dar fiecare nominalizare într-o comisie trebuie să țină cont și de profilul deputatului. (…) Nu te supăra Renato, tot internetul bântuie cu o fotografie cu tine la peretele unui comisariat, nu știu, în cătușe, fără cătușe. Domnul Usatîi singur se lăuda că are dosare penale, nu știu, finalizate, în Republica Moldova, peste hotare.  Și noi acum vrem să-l facem șef la securitate? Eu solicit să fie pus în dezbatere, dacă nu s-a discutat la ședința Biroului acest subiect”, a spus el.

În replică, liderul fracțiunii „Partidul Nostru” l-a acuzat pe Plîngău, fost președinte al Platformei DA, ales deputat pe lista PAS, în urma încheierii unui „parteneriat politic” între cele două formațiuni, că face „speculații”.

Domnule Plîngău, eu înțeleg că dvs., azi, ați venit în Parlament pentru că v-o dat o „putevkă besplatnaya” de la Edineț, de la azil de câini vagabonți. Dvs. tot ieșiți să mă acuzați de niște lucruri care niciodată nu au avut loc, și dvs. cunoașteți foarte bine acest lucru. (…) Toate aceste lucruri au fost explicate de mai multe ori. Și cum dvs. ați făcut speculații de mai multe ori, așa ați ieșit și astăzi. Da, în 2014, când am venit în politică, eu am publicat acest video, dacă vreți să-l discutăm. (…) Era un video în care nu este vorba nici de o reținere. (…) Și faptul cum mârșav procedați dvs. și vorbiți de dosarele mele… Din 30 de dosare penale care au fost fabricate contra mea și colegilor mei, toate au picat. (…) Da, eu astăzi am un dosar penal despre care am vorbit public. După primul tur al alegerilor prezidențiale, când am susținut-o pe doamna președinte Sandu și nu l-am susținut pe Igor Nicolaevici – Igor Nicolaevici, privet!… După primul tur, mi-au pornit dosar la Moscova și m-au băgat în dosar cu Laundromat, Platon și așa mai departe”, a spus Renato Usatîi.

La rândul său, vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a explicat că propunerea lui Plîngău poate fi implementată doar dacă fracțiunea „Partidul Nostru” o acceptă. „Există o distribuție a funcțiilor, atât în Biroul permanent, cât și în cadrul comisiilor permanente, conform reprezentării proporționale. Respectiv, conform datelor noastre, fracțiunea „Partidul Nostru” are o funcție de vicepreședinte. Respectiv, propunerea doamnei Grițco, pe care o respect, ar fi oportună, în condițiile în care s-ar elibera deja propunerea pentru un vicepreședinte. De aceea, noi avem nevoie de poziția consolidată a fracțiunii „Partidului Nostru” pentru a lua această decizie”, a declarat Gherman.

PN nu a acceptat, însă, să renunțe la poziția de vicepreședinte în Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică pentru cea în Comisia pentru integrare europeană.

Într-un final, componența nominală a Comisie pentru securitate națională, apărare și ordine publică a fost aprobată conform propunerii inițiale.

Astfel, componența comisiei parlamentare permanente în cauză este următoarea:

  • Lilian Carp (PAS) – președinte;
  • Andrian Cheptonar (PAS) – vicepreședinte;
  • Renato Usatîi (PN) – vicepreședinte;
  • Anastasia Nichita (PAS) – secretară;
  • Viorel Bostan (PAS) – membru;
  • Marcel Cenușa (PSRM) – membru;
  • Alexandru Chițu (Partidul „Democrația Acasă”) – membru.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Condițiile lui Plahotniuc la videoconferință, comparate cu cele ale lui Guțul și Popan. ANP reacționează FOTO/VIDEO

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a participat la ședința de judecată din 26 august din sala de videoconferință a Penitenciarului nr. 13. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a precizat pentru NewsMaker că penitenciarul dispune și de cinci cabine pentru videoconferințe, iar spațiul în care se desfășoară videoconferința este ales în funcție de disponibilitate și de necesitățile de securitate, „cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”. Precizările vin după comentarii pe rețelele de socializare potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că Penitenciarul nr. 13 – Chișinău are amenajată o singură sală pentru ședințele prin videoconferință, iar configurația acesteia permite prezența avocatului și, după caz, a personalului de escortă responsabil de supravegherea persoanei deținute.

„Întrucât instituția are statut de casă de arest (izolator de urmărire penală), iar majoritatea persoanelor aflate în custodie participă la proceduri judiciare, au fost amenajate suplimentar cinci cabine pentru videoconferințe. Acestea sunt folosite atunci când avocatul nu participă din incinta penitenciarului și nu se impun măsuri suplimentare de supraveghere”, a comunicat Administrația.

Potrivit instituției, sala principală este utilizată cu prioritate, iar când aceasta este ocupată, ședințele se desfășoară în cabine.

„În cazul menționat, ședința s-a desfășurat în sala de videoconferință deoarece era necesară prezența personalului de escortă. Încăperea în care are loc videoconferința este stabilită în funcție de disponibilitatea sălii și a cabinelor la ora programată, precum și de necesitățile de securitate, cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”, a adăugat Administrația Națională a Penitenciarelor.

Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor a prezentat imagini atât cu sala de videoconferință, cât și cu cabinele.

Menționăm că, după ce Vladimir Plahotniuc a participat prin videoconferință la ședința de judecată din 26 august, desfășurată la Curtea de Apel Centru, în mediul online au apărut comentarii potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate, inclusiv comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Pentru ce a fost găsit vinovat, ce episoade au rămas în afara procesului și ce înseamnă acest verdict pentru politica din Republica Moldova, NewsMaker a explicat AICI. Sentința nu este definitivă. Pe 6 mai, Procuratura Anticorupție a contestat-o. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și cer Curții de Apel condamnarea fostului lider democrat la 25 de ani de închisoare, așa cum solicitase inițial în instanță.

Evghenia Guțul, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, a fost transferată recent în Penitenciarul nr. 7 – Rusca. Avocații Evgheniei Guțul au cerut ca aceasta să rămână în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, însă solicitarea a fost respinsă. Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că transferul fostei bașcane a fost făcut pentru executarea pedepsei definitive de șapte ani de închisoare. Menționăm că, în același dosar, Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentințele, acestea devenind definitive și executorii. Pe 27 iulie, avocații celor două au contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: