Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI/foto simbol

Ploile și vântul de joi au provocat inundații, au doborât copaci și au blocat mașini. A fost emisă o nouă avertizare

Ploile și vântul puternic din 21 mai au doborât copaci în raioanele Soroca, Dubăsari, Rezina și în municipiul Chișinău. În raionul Rezina, o ambulanță a rămas blocată în noroi, iar în raionul Cahul un automobil a rămas blocat pe traseu din cauza cantităților mari de apă acumulate pe carosabil. Totodată, trei gospodării au fost inundate. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Amintim că, pe 21 mai, întreaga țară s-a aflat sub cod galben de instabilitate atmosferică. Între timp, meteorologii au emis o nouă avertizare, valabilă pentru 22 mai.

Potrivit Inspectoratului, pe 21 mai, salvatorii au intervenit în 5 cazuri în care vântul puternic a doborât mai mulți arbori pe carosabil și a blocat circulația rutieră. Astfel, s-a intervenit în raioanele Soroca, Dubăsari și Rezina, dar și în municipiul Chișinău.

Salvatorii au intervenit și în trei cazuri pentru pomparea apei acumulate în gospodării din orașul Vulcănești, UTA Găgăuzia. Aceștia au evacuat aproximativ 55 m³ de apă dintr-o gospodărie, circa 60 m³ dintr-o curte și aproximativ 50 m³ dintr-o altă gospodărie.

De asemenea, s-a intervenit în două cazuri de tractare și deblocare a autovehiculelor. În localitatea Boșernița, raionul Rezina, o ambulanță a rămas blocată în noroi și nu își putea continua deplasarea, potrivit IGSU. Iar în satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul, din cauza cantităților mari de apă acumulate pe carosabil, un automobil a rămas blocat pe traseu.

Potrivit Inspectoratului, în urma situațiilor excepționale înregistrate nu au fost raportate victime.

Amintim că, pe 21 mai, în intervalul orelor 13:30-22:00, întreaga țară s-a aflat sub cod galben de instabilitate atmosferică, fiind prognozate ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice cu grindină și vijelie în rafale de până la 15–20 m/s.

Între timp, pe 22 mai, meteorologii au emis un nou cod galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea vizează, la fel, întreg teritoriul Republicii Moldova și va fi valabilă în intervalul orelor 14–23. Potrivit meteorologilor, se prevăd ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice (15–45 l/m²), cu grindină și vijelie în rafale de până la 15–20 m/s.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: