Tudor Mardei | NewsMaker

Poate ajuta Ucraina Republica Moldova în depășirea crizei energetice? Răspunsul lui Recean

Chișinăul nu are obiecții față de posibilitatea ca Ucraina să ofere ajutor regiunii transnistrene. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Dorin Recean în cadrul unei conferințe de presă pe 6 ianuarie.

Dorin Recean a subliniat că autoritățile moldovene nu au solicitat ajutor de la Kiev, dar nici nu exclud o astfel de posibilitate.

„Suntem în comunicare constantă cu Kievul. Nu am cerut ajutor de la Kiev în acest sens, dar dacă Ucraina ar oferi sprijin… De exemplu, ar putea fi posibile livrări de cărbune, dacă va exista o solicitare din partea regiunii transnistrene, din partea conducerii centralei electrice de la Cuciurgan”, a declarat Recean, răspunzând unei întrebări adresate de un jurnalist al publicației ucrainene Evropeiskaya Pravda.

***

Amintim că, necesarul de energie electrică al malului drept al Republicii Moldova pentru data de 8 ianuarie a fost acoperit integral. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de compania de stat Energocom.

„Pentru ziua miercuri, 8 ianuarie, este preconizat un consum comparabil de energie electrică cu ziua de 7 ianuarie. SA Energocom a rezervat integral capacitatea comercială la hotarul cu România pentru a acoperi necesarul de consum. Astfel, pe lângă producția locală de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, sursele de energie regenerabile locale, restul electricității va fi achiziționată din import și de pe bursă”, a transmis Energocom.

Amintim că, pe 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc prin sistemul său de transport de gaze. S-a întâmplat odată cu expirarea contractului de tranzit, care nu a fost prelungit din cauza invaziei Federației Ruse.

Din volumele de gaz rusesc era acoperit necesarul de consum al regiunii transnistrene și era produsă energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului.

Deficitul de curent electric al malului drept (controlat de autoritățile constituționale) este asigurat din importuri, preponderent din România.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Exfactor/imagine simbol

În Moldova a fost lansat „Ghidul Cumpărătorului”. Cum poți evita fraudele imobiliare, dacă cumperi o casă

Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a lansat astăzi, 14 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, „Ghidul Cumpărătorului” – un instrument destinat persoanelor care intenționează să achiziționeze o locuință în Republica Moldova. La eveniment au participat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și conducerea INST.

În deschiderea conferinței, ministrul Vladimir Bolea a subliniat că protejarea cetățenilor împotriva fraudelor și a construcțiilor ilegale reprezintă o responsabilitate a statului, iar „Ghidul Cumpărătorului” oferă informațiile necesare pentru ca oamenii să poată verifica din timp dacă locuința pe care intenționează să o cumpere respectă toate cerințele legale.

Prin lansarea „Ghidului Cumpărătorului”, le oferim cetățenilor un instrument concret care îi ajută să facă alegeri sigure și să își protejeze investiția. Pentru foarte mulți moldoveni, o locuință înseamnă munca de o viață, iar statul are obligația să îi protejeze de fraude și de construcțiile ilegale. Atunci când cineva construiește mai multe etaje decât permite autorizația sau vinde apartamente în clădiri care nu corespund prevederilor legale, nu vorbim despre o simplă abatere, ci despre o fraudă care afectează direct oamenii”, a spus oficialul.

Directorul INST, Sergiu Chircu, a explicat că instituția înregistrează frecvent petiții din partea cetățenilor care au achitat integral locuințe ce nu au fost date în exploatare, au cumpărat apartamente în blocuri cu documentație neconformă sau au semnat contracte fără a verifica actele esențiale. În acest context, „Ghidul Cumpărătorului” a fost elaborat pentru a ajuta cetățenii să identifice din timp eventualele riscuri și să ia decizii informate înainte de semnarea contractelor.

„Ghidul Cumpărătorului” prezintă recomandări atât pentru achiziționarea unui apartament într-un bloc deja dat în exploatare, cât și pentru procurarea unei locuințe aflate în construcție. Acesta explică ce documente trebuie solicitate și verificate înainte de încheierea tranzacției, de la extrasul din Registrul Bunurilor Imobile și planul geometric actualizat, până la autorizația de construire, documentația de proiect și registrele publice disponibile pe pagina web a Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică.

„Ghidul Cumpărătorului” va fi disponibil gratuit atât în format electronic, pe pagina oficială a Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, cât și în format tipărit, urmând să fie distribuit în punctele de acces public, inclusiv în cadrul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale Republicii Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: