Poate Moldova să adere la UE fără să fie membră NATO? Răspunsul lui Mircea Geoană
Full Article 3 minutes read

Poate Moldova să adere la UE fără să fie membră NATO? Răspunsul lui Mircea Geoană

Republica Moldova poate să adere la Uniunea Europeană (UE), păstrându-și, în același timp, statutul de neutralitate. Declarația a fost făcută de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-un interviu pentru NewsMaker. Mai mult, înaltul oficial al Alianței Nord-Atlantice susține că acesta este „scenariul central” după care se conduc autoritățile în prezent în drumul către aderarea la UE.

„Avem două situații extrem de recente – Finlanda și Suedia – care erau membre UE și acum devin țări membre NATO. În același timp, constatarea este evidentă. Și eu ca român am lucrat pentru aderarea la NATO întâi și după la UE, dar aș spune că este perfect posibil în noul context geopolitic din regiune ca o Republică Moldova neutră să fie membră a UE fără să fie membră a NATO. Este perfect posibil și este scenariul central pe care lucrăm astăzi”, a declarat Mircea Geoană pentru NM.

Înaltul oficial NATO a dat asigurări că țările membre ale Alianței Nord-Atlantice susțin și vor susține parcursul european al țării noastre, or, potrivit lui, „Republica Moldova este un partener comun al Uniunii Europene și al NATO”, viitorul țării noastre și al cetățenilor ei, „indiferent de etnie, de limba pe care o vorbesc sau preferințele politice”, fiind în UE.

„Viața în UE este mai bună decât viața în oricare altă destinație. (…) Cred că aderarea la UE este o cale foarte promițătoare și noi suntem aici pentru a susține acest drum european al Republicii Moldova”, a mai declarat Geoană.

Întrebat unde sunt granițele de colaborare între Moldova neutră – statut consfințit în Constituție – și NATO, dar și cine trasează aceste „limite”, Geoană a dat asigurări că este „absolut decizia democratică a Chișinăului” cât de departe și cât de mult vrea să meargă în relația cu Alianța.

„Noi nu discutăm cu niciun stat partener ce să facă și ce să nu facă cu noi. Noi respectăm Constituția unui stat suveran. (…) Nu NATO a început discuția despre statutul de neutralitate a Moldovei. A fost determinată de războiul din Ucraina. (…) Intensitatea și direcția parteneriatului dintre Republica Moldova și NATO este dictat exclusiv de către Chișinău. Decizia este aici și noi o respectăm în integritate”, a conchis Mircea Geoană.

Interviul integral acordat de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, pentru NewsMaker – în curând pe site.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: