Colaj NM

Polița de asigurare și scrisorile primite de moldoveni. Explicația unui deputat și proiectul de lege elaborat

Moldovenii care locuiesc sau muncesc în diaspora și care petrec mai puțin de 6 luni, timp de un an, în Moldova nu sunt obligați să procure polița medicală. Precizările au fost făcute pe 21 martie de deputatul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian. Potrivit deputatului, nici cetățenii care locuiesc în Republica Moldova dar care dețin terenuri agricole nu vor fi obligați să achite polița de asigurare. Prevederea va fi valabilă și pentru moldovenii din diaspora, care dețin terenuri agricole în Moldova. În acest sens a fost elaborat un proiect de lege. Ce ține de cetățenii din diaspora, dar și cei din Moldova, care dețin terenuri agricole și care deja au cumpărat polița de asigurare, Marian a spus că „deținerea unei polițe de asigurare medicală este un lucru foarte benefic”. 

„Sesizări de la cetățenii din diaspora”

Deputatul Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, a declarat că a fost elaborat un proiect de lege „urmare a mai multor sesizări de la cetățenii noștri din diaspora care au primit scrisori, notificări, din partea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), în care sunt informați că aceștia pot plăti sau achiziționa polița de asigurare obligatorie de stat la o sumă mult mai redusă”.

„Deci, o pot achiziționa cu aproximativ 1000 de lei, în loc de 12 mii 600 lei cât costă în mod normal polița de asigurare. În cele mai dese cazuri, am fost sesizați de cetățenii noștri din diaspora care dețin un teren agricol, moștenit mai demult ca rezultat al programului național „Pământ” și care conform legii de astăzi trebuie să-și procure poliță de asigurare”, a precizat deputatul.

El a ținut să adauge că „legea în privința la persoanele care trebuie să-și cumpere în mod individual polița obligatorie de asigurare medicală nu s-a schimbat în ultimii 20 de ani”.

„Deci, acest Parlament nu a modificat nici o prevedere și nu a introdus nici un fel de nouă obligativitate pentru diaspora, de a plăti polița de asigurare. Situația este următoarea, CNAM trimite în fiecare an notificări diferitor categorii de persoane care trebuie să plătească contribuția de asigurări medicale în sumă fixă, anunțându-i că beneficiază de reducere. Însă anul acesta, pentru că CNAM-ul a avut acces la mai multe sisteme digitale, inclusiv sistemul digital al cadastrului… CNAM a obținut acces la informația despre acești proprietari de pământ, trimițându-le aceste notificări. Însă, din păcate, sistemele informaționale/digitale existente nu pot sesiza dacă proprietarii acelui teren se află în țară sau este plecat peste hotare, și astfel toți cetățenii care dețin terenuri agricole au primit aceste scrisori indiferent dacă sunt în diaspora sau nu”, a comunicat parlamentarul.

„Cetățenii care sunt peste hotare și au petrecut mai puțin de 183 de zile într-un an în Moldova nu sunt obligați să procure polița”

Astfel, el a evidențiat că „cetățenii noștri care sunt peste hotare, locuiesc peste hotare, și care nu sunt rezidenți ai statului Republica Moldova, adică au petrecut mai puțin de 183 de zile într-un an în țară – în Republica Moldova – și care nu dețin un teren agricol sau o gospodărie țărănească sau activitate de întreprinzător, pentru aceștia procurarea poliței nu este obligatorie”.

„Deci, dacă nu sunteți rezident, dacă petreceți mai puțin de jumătate de an în Republica Moldova, locuiți în diaspora, procurarea poliței de asigurare medicală nu este obligatorie”, a adăugat Marian.

„Proprietarii de terenuri agricole, dacă sunt în diaspora sau nu, nu vor mai fi incluși în categoria care au obligația să achite polița”

Conștientizăm că aceste scrisori au generat confuzie și nemulțumiri, a menționat deputatul, Ministerul Sănătății, CNAM și un grup de deputați PAS din Parlament din diaspora au decis să modifice legea.

„Astfel încât proprietarii de terenuri agricole să nu mai primească scrisori, anunțuri sau notificări referitor la plata poliței de asigurare medicală sau la plata anumitor amenzi. Respectiv, proprietarii de terenuri cu destinație agricolă indiferent dacă sunt în diaspora sau nu, nu vor mai fi incluși în categoria de persoane fizice neangajate care au obligația să achite prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă ca și categorie aparte”, a menționat el.

Ce ține de cetățenii din diaspora, dar și cei din Moldova, care dețin terenuri agricole și care deja au cumpărat polița de asigurare, Marian a declarat: „Vreau să vă spunem că acest lucru – deținerea unei poliție de asigurare medicală – este un lucru foarte benefic. Atunci când veniți acasă, dacă ne referim la cei din diaspora, puteți beneficia gratuit de servicii medicale acoperite de stat. (…) În plus, contribuția plătită de dumneavoastră – această contribuție de 1000 de lei – oricum va veni în suportul familiilor dumneavoastră care se află în Republica Moldova”.

Precizăm, pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului din data de 21 martie se regăsește proiectul de lege pentru modificarea Anexei nr.2 din Legea nr.1593/2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, menționat de Radu Marian.

***

În anul 2024, valoarea primei de asigurare medicală rămâne neschimbată. Aceasta constituie 12 636 de lei. Totuși, persoanele care achită prima în sumă fixă până pe data de 31 martie beneficiază de un preț redus. După data de 31 martie, oricare dintre persoanele care achită prima în sumă fixă va trebui să plătească valoarea deplină, de 12 636 de lei. La aceasta se adaugă penalitățile, care constituie 12 lei și 64 de bani pentru fiecare zi de întârziere.

Șefa Direcției relații cu beneficiarii a CNAM, Maia Radilov, a subliniat că, potrivit calculelor, dacă achitați prima în luna iulie, va trebui să plătiți aproape 14 mii de lei. Totodată, trebuie să știți că, achitată în luna iulie, asigurarea medicală este oricum valabilă până în luna ianuarie a anului viitor. Deci, mai târziu înseamnă să achitați mai mult pentru un termen mai scurt.

Pe 15 martie curent, ministra Sănătății Ala Nemerenco a declarat că se va decide eliminarea categoriei proprietarilor de terenuri cu destinație agricolă din categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă, care se asigură în mod individual și că modificarea legislației va fi efectuată în cel mai apropiat timp. „Astfel, toți proprietarii de terenuri, în special cetățenii noștri care nu mai locuiesc în Republica Moldova, nu vor mai fi notificați cu referire la plata contribuției sau anunțul despre penalități”, comunica ministra.

Menționăm, în prezent, deținătorii de teren agricol po plăti de circa 12 ori mai puțin dacă respectă termenul legal. Pentru aceștia, suma care trebuie achitată până la 31 martie pentru asigurare este de 1014 lei.

În același timp, întreprinzătorii individuali, fondatorii de gospodărie țărănească, deținătorii de patentă plătesc 2028 de lei în loc de peste 12 mii până în ultima zi a lunii martie. Iar pentru persoanele care desfășoară activități independente suma cu facilități este de 1622 de lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

Ceban acuză autoritățile centrale că ar încerca să lase Chișinăul fără apă. Reacția PAS

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, susține că debitul apei la stația de captare de la Vadul lui Vodă a ajuns la un nivel de trei ori mai mic decât necesarul critic. Edilul a acuzat autoritățile centrale că ar fi redus intenționat debitul apei evacuate din lacul de acumulare Dubăsari, cu scopul de a lăsa capitala fără apă. De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Sergiu Bejenari, îl acuză pe edil că provoacă panică în rândul locuitorilor și susține că Guvernul contribuie la asigurarea alimentării cu apă a municipiului.

Ion Ceban a declarat, într-o conferință de presă din 11 octombrie, că, sâmbătă, autoritățile centrale au anunțat că, timp de 24 de ore, debitul apei evacuate din lacul de acumulare Dubăsari va fi redus cu 20 de tone pe secundă față de zilele precedente.

„Asta ar însemna de trei ori mai puțină apă decât necesarul critic. (…) Pe parcursul zilei de duminică am observat că nivelul este în ușoară scădere la stația de captare. (…) Pentru ziua de duminică nu ne-a informat nimeni că urmează să fie menținut acest debit scăzut. Ca să ne dăm seama că, de fapt, a fost și este în continuare o tentativă de a face tot posibilul ca municipiul Chișinău să rămână fără apă”, a spus edilul.

Ceban a acuzat Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, că ar încerca să distragă atenția cetățenilor de la problemele legate de tarife, salarii și pensii.

Totodată, primarul a afirmat că autoritățile municipale au luat toate măsurile posibile pentru a preveni sistarea alimentării cu apă a capitalei.

„Noi am conectat primul inel de securitate, stația plutitoare și pompele care sunt acolo. Dar categoric nu acceptăm astfel de comportament, o astfel de atitudine față de orășeni”, a adăugat el.

Reacția PAS

Contactat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Sergiu Bejenari, l-a acuzat pe Ion Ceban că ar provoca panică în rândul locuitorilor capitalei, în loc să se ocupe de problemele sistemului municipal de alimentare cu apă.

„Primarul Ion Ceban sperie un milion de oameni în plină secetă, în loc să se ocupe de stația pe care o administrează chiar Primăria pe care o conduce de 7 ani. Chișinăuienii au nevoie acum de colaborare și de liniște, iar Guvernul oferă soluții de luni de zile în această perioadă de criză. Guvernul a trimis pompe și bani pentru a asigura cu apă locuitorii municipiului Chișinău, iar primarul Ceban răspunde cu acuzații și bagă frică în oameni”, a declarat Bejenari.

Reprezentantul PAS a invocat și pierderile de apă din rețeaua gestionată de întreprinderea municipală Apă-Canal Chișinău. Potrivit acestuia, pierderile depășesc 17 milioane de metri cubi de apă pe an, ceea ce reprezintă un sfert din cantitatea captată, conform datelor Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

„Ion Ceban are tupeul să sperie oamenii și să mintă, în timp ce rețeaua Apă-Canal, întreprinderea Primăriei, are cele mai mari pierderi de apă în rețea: peste 17 milioane de metri cubi de apă pe an, un sfert din apa captată, potrivit ANRE”, a afirmat Bejenari.

Acesta a respins și afirmațiile primarului privind implicarea autorităților centrale în administrarea stației de captare de la Vadul lui Vodă. Bejenari a declarat că proiectul noii stații de captare și al stației de pompare, estimat la aproape jumătate de miliard de lei, este finanțat din surse guvernamentale, municipale și dintr-un grant oferit de Germania.

Potrivit reprezentantului PAS, Guvernul Republicii Moldova contribuie cu 152 de milioane de lei, Primăria Chișinău — cu 40 de milioane de lei, iar Guvernul Germaniei oferă un grant de 281 de milioane de lei.

„Chiar Ion Ceban scria pe 5 octombrie că lucrează la acest proiect „împreună cu Guvernul Republicii Moldova””, a adăugat Bejenari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: