Poliția avertizează despre restricțiile de circulație pentru mașinile de mare tonaj în perioada caniculară

În zilele în care se prevăd temperaturi mai mari de 30 de grade de Celsius, autovehiculele cu o greutate mai mare de 20 de tone, nu au voie să circule pe drumurile publice semnalizate cu indicatoarele de interzicere și restricție a masei limitate.

Inspectoratul Național de Securitate Publică informează că restricţiile de circulație nu vizează transportul de călători, maşinile care transportă produse alimentare, materiale pentru prevenirea sau lichidarea situaților excepționale. Scopul interdicţiei este de a preveni deteriorarea drumurilor.

Totodată, sursa citată menționează că șoferii care nu vor ignora aceste interdicții, riscă o amendă de până la 4500 de lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un așa-zis „deputat” de la Tiraspol, căruia Maia Sandu i-a retras cetățenia, spune că va contesta decizia în instanță

Andrei Safonov, membru al așa-zisului legislativ de la Tiraspol, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova, a declarat că va contesta decizia în instanță. Acesta susține că decretul prezidențial prin care a rămas fără cetățenie este „ilegal”. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, pentru presa din stânga Nistrului.

„Acesta este un document ilegal de la un capăt la altul. Am dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, încă din perioada Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Prin urmare, nu există niciun temei pentru a-mi retrage cetățenia. (…) Actuala conducere de la Chișinău comite abuzuri”, a declarat Safonov.

Amintim că, pe 29 octombrie, Maia Sandu a semnat decrete prin care a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane. Este vorba despre Iurie Cara și Andrei Safonov, membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării. Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.

În februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru încă nouă locuitori ai regiunii transnistrene, foști și actuali reprezentanți ai administrației nerecunoscute de la Tiraspol. Printre aceștia se numără Ruslan Mova, fost șef al structurilor de forță din regiune, care a contestat în instanță decizia de retragere a cetățeniei. Pe 13 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: